povestire de COSTACHE NEGRUZZI
Până la vârsta de treisprezece ani, naratorul învățase numai în limba franceză și limba greacă. Într-o zi, tatăl său, mare cititor în limba română, îi ceru să citească dintr-o carte românească. Băiatul spuse că nu poate citi în limba română, dar îi citește din limba greacă. Tatăl său răspunse că e frumos să știi limbi străine, dar e rușine să nu știi limba ta.
A doua zi, tatăl își duse fiul la Socola, unde un cunoscut dascăl îi examina pe elevii săi. Terminase examenul la istorie, geografie, aritmetică și ajunsese la gramatică. Puse un copil să scrie niște exemple pe tablă, iar asistența izbucni în exclamații de admirație.
Seara, tatăl îi spuse fiului că, începând de a doua zi, acel dascăl va veni de trei ori pe săptămână să îi dea lecții de limba română.
Când veni, dascălul îi dădu o broșură. Băiatul crezu că era o metodă de învățare, dar, când o deschise, văzu că era un abecedar. Dascălul îi înșiră apoi cele patruzeci și una de litere al limbii române de pe atunci, împărțite în glasnice, neglasnic și glasnico-neglasnice, cu denumiri care mai de care mai ciudate: Giagol, Mislete, Tferdu, Fârta. Îi ceru elevului său să le învețe pe dinafară pentru ziua de poimâine.
Băiatul se revoltă și spuse că el e prea avansat la greacă și franceză, ca să înceapă cu alfabetul, să-i dea o gramatică, mai bine.
Profesorul insistă ca elevul să învețe buchile, chiar după ce acesta azvârlise abecedarul pe jos. După plecarea profesorului, băiatul, furios, hotărî să învețe singur. Se duse la biblioteca tatălui său, plină de scrieri în limba română. Luă cartea Istoria românilor de Petru Maior. Ajutându-se și cu abecedarul pe care îl aruncase, până seara învăță să citească. Tatăl său se bucură foarte mult când îi citi dintr-o carte, la culcare, și crezu că e meritul dascălului, căruia îi și trimise un dar.
Băiatul, însă, nu putea uita jignirea pe care i-o adusese dascălul. Se sfătui cu băieții, colegii lui, și hotărâră ca el să-i pună dascălului niște întrebări la care să nu poată răspunde.
A doua zi, când veni dascălul, băiatul îi citi din cartea lui Petru Maior un capitol întreg, uimindu-l. Apoi îi spuse că a învățat singur să citească, va învăța singur să și scrie, dar alte lucruri le va învăța de la el. Astfel, îi va pune la fiecare lecție câte cinci întrebări. La lecția din ziua aceea îl întrebă de ce uneori când plouă cad broaște din cer, dar nu și păsări fripte, de unde au avut Adam și Eva ac și ață să coasă frunzele de smochin... și nu mai apucă să pună și următoarea întrebare. Furiosul dascăl îl întrerupse și plecă în fugă. De atunci nu l-a mai văzut.
Datorită lui Petru Maior, Negruzzi a putut să scrie, mai târziu, Cum am învățat românește.
A doua zi, tatăl își duse fiul la Socola, unde un cunoscut dascăl îi examina pe elevii săi. Terminase examenul la istorie, geografie, aritmetică și ajunsese la gramatică. Puse un copil să scrie niște exemple pe tablă, iar asistența izbucni în exclamații de admirație.
Seara, tatăl îi spuse fiului că, începând de a doua zi, acel dascăl va veni de trei ori pe săptămână să îi dea lecții de limba română.
Când veni, dascălul îi dădu o broșură. Băiatul crezu că era o metodă de învățare, dar, când o deschise, văzu că era un abecedar. Dascălul îi înșiră apoi cele patruzeci și una de litere al limbii române de pe atunci, împărțite în glasnice, neglasnic și glasnico-neglasnice, cu denumiri care mai de care mai ciudate: Giagol, Mislete, Tferdu, Fârta. Îi ceru elevului său să le învețe pe dinafară pentru ziua de poimâine.
Băiatul se revoltă și spuse că el e prea avansat la greacă și franceză, ca să înceapă cu alfabetul, să-i dea o gramatică, mai bine.
Profesorul insistă ca elevul să învețe buchile, chiar după ce acesta azvârlise abecedarul pe jos. După plecarea profesorului, băiatul, furios, hotărî să învețe singur. Se duse la biblioteca tatălui său, plină de scrieri în limba română. Luă cartea Istoria românilor de Petru Maior. Ajutându-se și cu abecedarul pe care îl aruncase, până seara învăță să citească. Tatăl său se bucură foarte mult când îi citi dintr-o carte, la culcare, și crezu că e meritul dascălului, căruia îi și trimise un dar.
Băiatul, însă, nu putea uita jignirea pe care i-o adusese dascălul. Se sfătui cu băieții, colegii lui, și hotărâră ca el să-i pună dascălului niște întrebări la care să nu poată răspunde.
A doua zi, când veni dascălul, băiatul îi citi din cartea lui Petru Maior un capitol întreg, uimindu-l. Apoi îi spuse că a învățat singur să citească, va învăța singur să și scrie, dar alte lucruri le va învăța de la el. Astfel, îi va pune la fiecare lecție câte cinci întrebări. La lecția din ziua aceea îl întrebă de ce uneori când plouă cad broaște din cer, dar nu și păsări fripte, de unde au avut Adam și Eva ac și ață să coasă frunzele de smochin... și nu mai apucă să pună și următoarea întrebare. Furiosul dascăl îl întrerupse și plecă în fugă. De atunci nu l-a mai văzut.
Datorită lui Petru Maior, Negruzzi a putut să scrie, mai târziu, Cum am învățat românește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !