roman de JOHANNA SPYRI
Capitolul XI. O seară de vară la munte
Când reveni, domnul Sesemann văzu că Heidi fetița munților era palidă și slăbise. Nu numai atât, dar descoperi ca Heidi incepuse să umble în somn, noaptea. Sfătuit și de doctor, domnul Sesemann hotărî să o trimită înapoi în Elveția.
Vru întâi să o trimită cu mătușa Dete, dar aceasta nu uitase că bunicul spusese că nu vrea să le mai vadă niciodată și nu voi să se ducă. Atunci hotărî să o trimită cu Sebastian, de la Frankfurt, din Germania, până la Dörfli, în Elveția.
Clara umplu un geamantan mare cu toate lucrurile de care socoti ea că va avea nevoie Heidi, rochii, șaluri și altele. Îi umplu și un coș cu pâinițe albe, proaspete, pentru bunica lui Peter. În coș își găsiră locul și cartea primită de la bunica Clarei, precum și pălăria de pai salvată de Sebastian cândva.
Plecară cu trenul și călătoriră destul de mult până la Basel. Pe drum, Heidi se gândi mult la cei pe care avea să îi revadă. De la Basel mai merseră câteva ore cu alt tren, până la Mayenfeld. Când ajunseră, Sebastian intră în vorbă cu un căruțaș, întrebându-l care era drumul cel mai sigur până la Dörfli, fiindcă lui i se păreau nesigure și periculoase drumurile din țara asta străină. Căruțașul era chiar brutarul din Dörfli, care spuse că o duce el pe fetiță și geamantanul ei. Sebastian îi dădu lui Heidi un pachet și o scrisoare, din partea domnului Sesemann către bunicul ei și îi spuse de mai multe ori să aibă mare grijă de ele.
La Dörfli, Heidi mulțumi morarului și spuse că va veni bunicul ei după geamantan, apoi fugi la casa lui Peter. O revăzu, în sfârșit, pe bunica și îi dădu pâinițele albe și moi pe care dorise atât de mult să i le aducă. O făcu fericită și pe Brigitte, mama lui Peter, dăruindu-i pălăria cu pene pe care o purta, fiindcă ea prefera să își poarte vechea pălărie de pai.
Se înseră și Heidi porni să urce spre cabana bunicului. Când ajunse sus, bunicul era pe bancă și își fuma pipa. Heidi se repezi în brațele lui, iar bunicului i se umplură ochii de lacrimi. Crezu întâi că familia Clarei o izgonise pe Heidi. Fetița îi spuse că toți se purtaseră foarte frumos cu ea, dar că ei îi fusese atât de dor de casă că se îmbolnăvise. Doctorul spusese că ar fi bine să se întoarcă în Elveția. Îi mai spuse bunicului că, probabil, în scrisoare se vorbea despre asta, și îi dădu pachetul și scrisoarea.
În pachet erau bani pentru Heidi, iar în scrisoare explicațiile pentru bunicul ei. Nici nu termină de citit bine scrisoarea și veniră caprele de la pășune, cu Peter. Cei doi copii se bucurară mult de revedere, iar Heidi se bucură că toate caprele o recunoscură și se înghesuiră în jurul ei.
Heidi fetița munților dormi în acea noapte cum nu mai dormise de multa vreme, în patul de fân proaspăt acoperit de bunicul cu cearceafuri albe ca zăpada.
Vru întâi să o trimită cu mătușa Dete, dar aceasta nu uitase că bunicul spusese că nu vrea să le mai vadă niciodată și nu voi să se ducă. Atunci hotărî să o trimită cu Sebastian, de la Frankfurt, din Germania, până la Dörfli, în Elveția.
Clara umplu un geamantan mare cu toate lucrurile de care socoti ea că va avea nevoie Heidi, rochii, șaluri și altele. Îi umplu și un coș cu pâinițe albe, proaspete, pentru bunica lui Peter. În coș își găsiră locul și cartea primită de la bunica Clarei, precum și pălăria de pai salvată de Sebastian cândva.
Plecară cu trenul și călătoriră destul de mult până la Basel. Pe drum, Heidi se gândi mult la cei pe care avea să îi revadă. De la Basel mai merseră câteva ore cu alt tren, până la Mayenfeld. Când ajunseră, Sebastian intră în vorbă cu un căruțaș, întrebându-l care era drumul cel mai sigur până la Dörfli, fiindcă lui i se păreau nesigure și periculoase drumurile din țara asta străină. Căruțașul era chiar brutarul din Dörfli, care spuse că o duce el pe fetiță și geamantanul ei. Sebastian îi dădu lui Heidi un pachet și o scrisoare, din partea domnului Sesemann către bunicul ei și îi spuse de mai multe ori să aibă mare grijă de ele.
La Dörfli, Heidi mulțumi morarului și spuse că va veni bunicul ei după geamantan, apoi fugi la casa lui Peter. O revăzu, în sfârșit, pe bunica și îi dădu pâinițele albe și moi pe care dorise atât de mult să i le aducă. O făcu fericită și pe Brigitte, mama lui Peter, dăruindu-i pălăria cu pene pe care o purta, fiindcă ea prefera să își poarte vechea pălărie de pai.
Se înseră și Heidi porni să urce spre cabana bunicului. Când ajunse sus, bunicul era pe bancă și își fuma pipa. Heidi se repezi în brațele lui, iar bunicului i se umplură ochii de lacrimi. Crezu întâi că familia Clarei o izgonise pe Heidi. Fetița îi spuse că toți se purtaseră foarte frumos cu ea, dar că ei îi fusese atât de dor de casă că se îmbolnăvise. Doctorul spusese că ar fi bine să se întoarcă în Elveția. Îi mai spuse bunicului că, probabil, în scrisoare se vorbea despre asta, și îi dădu pachetul și scrisoarea.
În pachet erau bani pentru Heidi, iar în scrisoare explicațiile pentru bunicul ei. Nici nu termină de citit bine scrisoarea și veniră caprele de la pășune, cu Peter. Cei doi copii se bucurară mult de revedere, iar Heidi se bucură că toate caprele o recunoscură și se înghesuiră în jurul ei.
Heidi fetița munților dormi în acea noapte cum nu mai dormise de multa vreme, în patul de fân proaspăt acoperit de bunicul cu cearceafuri albe ca zăpada.
* * *
Urmează Heidi fetița munților (12)
Găsești textul întreg al capitolului XI aici!
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Găsești textul întreg al capitolului XI aici!
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !