roman de JOHANNA SPYRI
Capitolul X. Heidi câștigă și pierde
În timpul după-amiezilor, bunica o chema pe Heidi fetița munților în camera ei și stăteau de vorbă. Bunica avea mai multe păpuși și bucăți de materiale colorate și îi arătă fetiței cum să le facă rochițe și alte haine frumoase. Încet, încet, o învăță pe Heidi croitorie.
Totuși, cel mai mult îi plăcea când bunica îi citea, iar ea trăia toate întâmplările din tot sufletul alături de eroii ei dragi, pe care îi asemuia cu persoanele din viața ei.
Heidi își cam pierduse veselia, iar bunica simțise acest lucru. Într-o dimineață, o chemă în camera ei și o întrebă ce se întâmplă cu ea. O mai întrebă dacă se roagă lui Dumnezeu să o ajute. Heidi îi răspunse că s-a rugat până acum, dar acum nu se mai roagă. Bunica îi arătă că nu știm întotdeauna cum este mai bine pentru noi și o îndemnă să nu își piardă încrederea.
Bunica plecă, până la urmă, înapoi, acasă la ea. Fetele rămaseră foarte întristate, întrebându-se fiecare în sinea ei, cum vor trăi de acum încolo fără ea. A doua zi, la ora când se ducea la bunica să citească, Heidi veni cu acea carte pe care o îndrăgise cel mai mult în camera Clarei și îi propuse să îi citească o poveste.
Încântată, Clara o ascultă cu mare plăcere pe Heidi, dar, după ce citi câteva rânduri, Heidi izbucni într-un plâns amarnic. În poveste venise vorba despre o bunică ce murise. Cum Heidi socotea că personajele sunt oamenii din viața ei, ea înțelesese că murise bunica de la munte, bunica lui Peter. Abia o liniști Clara și o făcu să înțeleagă că nu era vorba despre bunica de la munte. Fetița rămase însă cu gândul că bunica ar putea muri în lipsa ei.
Guvernanta intră în cameră tocmai când Clara o liniștea pe Heidi și o amenință pe fetiță că îi ia cartea dacă mai plânge. Heidi se sperie foarte rău, căci ținea foarte mult la carte. De atunci se abținu să mai plângă, dar se vedea pe fața ei că suferă. Slăbise, nu mai mânca aproape nimic, iar lipsa de aer liber și de mișcare o îmbolnăveau și mai rău.
Totuși, cel mai mult îi plăcea când bunica îi citea, iar ea trăia toate întâmplările din tot sufletul alături de eroii ei dragi, pe care îi asemuia cu persoanele din viața ei.
Heidi își cam pierduse veselia, iar bunica simțise acest lucru. Într-o dimineață, o chemă în camera ei și o întrebă ce se întâmplă cu ea. O mai întrebă dacă se roagă lui Dumnezeu să o ajute. Heidi îi răspunse că s-a rugat până acum, dar acum nu se mai roagă. Bunica îi arătă că nu știm întotdeauna cum este mai bine pentru noi și o îndemnă să nu își piardă încrederea.
Bunica plecă, până la urmă, înapoi, acasă la ea. Fetele rămaseră foarte întristate, întrebându-se fiecare în sinea ei, cum vor trăi de acum încolo fără ea. A doua zi, la ora când se ducea la bunica să citească, Heidi veni cu acea carte pe care o îndrăgise cel mai mult în camera Clarei și îi propuse să îi citească o poveste.
Încântată, Clara o ascultă cu mare plăcere pe Heidi, dar, după ce citi câteva rânduri, Heidi izbucni într-un plâns amarnic. În poveste venise vorba despre o bunică ce murise. Cum Heidi socotea că personajele sunt oamenii din viața ei, ea înțelesese că murise bunica de la munte, bunica lui Peter. Abia o liniști Clara și o făcu să înțeleagă că nu era vorba despre bunica de la munte. Fetița rămase însă cu gândul că bunica ar putea muri în lipsa ei.
Guvernanta intră în cameră tocmai când Clara o liniștea pe Heidi și o amenință pe fetiță că îi ia cartea dacă mai plânge. Heidi se sperie foarte rău, căci ținea foarte mult la carte. De atunci se abținu să mai plângă, dar se vedea pe fața ei că suferă. Slăbise, nu mai mânca aproape nimic, iar lipsa de aer liber și de mișcare o îmbolnăveau și mai rău.
* * *
Urmează Heidi fetița munților (11)
Găsești textul întreg al capitolului aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Găsești textul întreg al capitolului aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !