Troienii, în frunte cu Enea, urcară pe douăzeci de corăbii troiene şi porniră pe mare. Ajunseră pe insula lui Licurg, de unde fugiră iute, aflând cruzimea cu care se purta acesta cu nou-veniţii pe insulă. Se duseră în insula Delos, unde se afla vestitul oracol al lui Apolon. Oracolul îi spuse lui Enea că se va stabili pe pământul care a dat naştere străbunilor săi. Acesta se gândi că este vorba despre locul de naştere al bunicului său, insula Creta, şi hotărî să se îndrepte într-acolo.
Pe insula Creta, care era pustie, troienii se apucară să cultive pământul, însă izbucni ciuma, apoi seceta şi foametea. Enea chiar se gândea să se întoarcă în insula Delos. Într-o noapte, i se arătară în vis sufletele strămoşilor, care îi spuseră că trebuie să ajungă în Hesperia, numită azi Italia. Porniră, dar o furtună cumplită le răzleţi corăbiile. Le trebuiră două zile şi două nopţi pentru a ajunge la insulele Strofade, unde trăiau Harpiile, monştri înaripaţi, cu gheare tăioase.
Troienii tăiară şi fripseră nişte boi găsiţi pe ţărm. Boii erau însă ai Harpiilor, care sosiră mânioase, gata să-i ucidă. Troienii urcară iute pe corăbii şi scăpară. Harpia cea mai mare îi blestemă să ajungă cu greutate în Italia, înfruntând mii de necazuri. Când vor ajunge acolo să treacă printr-o foamete atât de mare încât să-şi roadă şi mesele.
Eneida continuă. Următorul popas a fost în insula Chaonia, unde s-au întâlnit cu Andromaca, soţia eroului Hector şi cu Helenus, fiul lui Priam. Acesta avea darul profeţiei şi îi dădu lui Enea sfaturi preţioase pentru drum. Ajunseră apoi în faţa vulcanului Etna, care îi îngrozi cu erupţia sa, apoi pe insula ciclopilor, de unde fugiră văzându-i pe Polifem şi pe toţi ciclopii înşiraţi pe ţărm. La următorul popas, pe insula Drepana, Enea îl pierdu pe tatăl său, Anchise.
Porniră iarăşi spre Italia, dar îi zări zeiţa Hera-Junona. Ea îi ura pe troieni şi îndrăgea cetatea africană Cartagina. Cum zeii ştiau dinainte soarta tuturor, ea ştia că din neamul troian se va naşte într-o zi un bărbat care, cu oştile lui, va dărâma din temelii cetatea iubită. Porunci lui Eolus, zeul vânturilor, să-şi trimită supuşii să răstoarne corăbiile troienilor, să nu mai rămână niciunul. Aşa făcu Eolus, dar, în timp ce corăbiile erau zdruncinate de vânturi şi de valuri, ieşi din adâncimile mării zeul Poseidon-Neptun. Izgoni vânturile şi linişti marea, astfel că Enea ajunse până la urmă pe ţărmul Africii, la fenicieni, cu numai şapte corăbii din douăzeci, cu câte plecase din Troia.
Ador aceasta povestire!!!!!!! Este perfecta!!!!!!
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru apreciere!
Ștergere