roman de JULES VERNE
Capitolul IV
De pe iahtul înfipt într-un banc de nisip, copiii priviră îndelung țărmul. Nu se vedeau nici case, nici oameni, nici vase de pescuit. Se întrebară dacă sunt pe continent sau pe o insulă. Briant și Gordon porniră spre faleză, cu gândul fie să urce pe ea ca să vadă mai în depărtare, fie să găsească vreo peșteră în zidul ei, ca să se adăpostească.
Faleza, însă, era ca un zid de nepătruns, nici o scobitură nu avea și nici nu se puteau urca pe ea. Se întoarseră la iaht, bucuroși că furtuna nu îl distrusese de tot și aveau un adăpost. Mâncară și se culcară, iar Briant, Gordon și Doniphan făcură cu rândul de veghe, ca să nu fie surprinși de animalele sălbatice sau de băștinași.
A doua zi câțiva dintre cei mici plecară să adune scoici pentru masă, sub conducerea lui Moko. Ceilalți făcură un inventar al lucrurilor pe care le aveau pe iaht și care aveau să-i ajute să supraviețuiască. Aveau mâncare si băutură, vase de bucătărie și haine, arme și muniții, o mulțime de instrumente, scule și unelte, cărți și cele necesare pentru scris. Aveau chiar și bani, 500 de livre de aur, care nu reprezentau deloc o sumă mică.
Hotărâră ca băieții mai mici să meargă să adune ouă de porumbel. Doniphan, bun vânător, cu cei trei nelipsiți de lângă el, Web, Wilcox și Cross, urmau să se ducă să vâneze păsări, ca să mai economisească din carnea conservată pe care o aveau pe iaht.
Aveau cam tot ce le trebuia, dar trebuiau totuși să înfrunte singurătatea și necunoscutul, ei, cincisprezece copii, neavând ajutorul și sfaturile niciunui adult.
Faleza, însă, era ca un zid de nepătruns, nici o scobitură nu avea și nici nu se puteau urca pe ea. Se întoarseră la iaht, bucuroși că furtuna nu îl distrusese de tot și aveau un adăpost. Mâncară și se culcară, iar Briant, Gordon și Doniphan făcură cu rândul de veghe, ca să nu fie surprinși de animalele sălbatice sau de băștinași.
A doua zi câțiva dintre cei mici plecară să adune scoici pentru masă, sub conducerea lui Moko. Ceilalți făcură un inventar al lucrurilor pe care le aveau pe iaht și care aveau să-i ajute să supraviețuiască. Aveau mâncare si băutură, vase de bucătărie și haine, arme și muniții, o mulțime de instrumente, scule și unelte, cărți și cele necesare pentru scris. Aveau chiar și bani, 500 de livre de aur, care nu reprezentau deloc o sumă mică.
Hotărâră ca băieții mai mici să meargă să adune ouă de porumbel. Doniphan, bun vânător, cu cei trei nelipsiți de lângă el, Web, Wilcox și Cross, urmau să se ducă să vâneze păsări, ca să mai economisească din carnea conservată pe care o aveau pe iaht.
Aveau cam tot ce le trebuia, dar trebuiau totuși să înfrunte singurătatea și necunoscutul, ei, cincisprezece copii, neavând ajutorul și sfaturile niciunui adult.
Capitolul V
Briant, Gordon și Doniphan deveniră conducătorii micului grup de copii. Se sfătuiau adesea între ei și grija lor cea mai mare era să afle dacă sunt pe o insulă sau pe continent. Briant propuse să rămână pe iaht până vor afla. Chiar dacă Doniphan nu era niciodată de acord cu Briant, recunoscu și el pînă la urmă că era cea mai bună soluție, deocamdată.
După câteva zile cețoase, cerul se însenină. Briant porni spre un deal de la capătul plajei, de unde să observe împrejurimile. Își luă o armă, de-ale gurii și o lunetă și merse de-a lungul plajei pe lângă faleză. Pe drum se gândi îngrijorat la Jacques, care era foarte schimbat. Din copilul neastâmpărat și vesel care fusese, era acum posomorât și închis în sine, ba îl văzuse și cu ochii roșii de plâns de câteva ori. La întrebările fratelui său răspunsese mereu că nu are nimic.
Ajuns pe deal, Briant văzu că dincolo de el era un șes nesfârșit, cu zone împădurite, iar spre miazăzi erau mlaștini întinse. Dincolo de păduri zări, la un moment dat, linia albastră a mării. Se aflau pe o insulă !
După câteva zile cețoase, cerul se însenină. Briant porni spre un deal de la capătul plajei, de unde să observe împrejurimile. Își luă o armă, de-ale gurii și o lunetă și merse de-a lungul plajei pe lângă faleză. Pe drum se gândi îngrijorat la Jacques, care era foarte schimbat. Din copilul neastâmpărat și vesel care fusese, era acum posomorât și închis în sine, ba îl văzuse și cu ochii roșii de plâns de câteva ori. La întrebările fratelui său răspunsese mereu că nu are nimic.
Ajuns pe deal, Briant văzu că dincolo de el era un șes nesfârșit, cu zone împădurite, iar spre miazăzi erau mlaștini întinse. Dincolo de păduri zări, la un moment dat, linia albastră a mării. Se aflau pe o insulă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !