roman de JULES VERNE
Capitolul VI
Întors pe iaht, Briant le spuse băieților că se află pe o insulă. La început se înspăimântară, apoi Doniphan puse cu totdinadinsul la îndoială ceea ce spusese Briant.Hotărâră să plece mai mulți în cercetare, dar vremea se înrăutăți, fiindcă se apropia iarna cea aspră. Vântul bătea cu putere, lărgind crăpăturile vasului și băieții nu mai conteneau astupându-le. Încărcătura iahtului era rânduită în baloturi, gata de mutare, dar ei nu aveau unde să se mute.
Așteptând vreme mai bună, băieții vânau porumbei și pescuiau o mulțime de pești. Capturară și o broască țestoasă uriașă, pe care întâi călări înspăimântat Costar, pus de Dole. Broasca le aduse o mare cantitate de carne, care le mai cruță conservele.
Vremea bună reveni și hotărâră să plece, nu în explorarea insulei, ci să traverseze faleza pentru a găsi un loc bun pentru iernat.
Așteptând vreme mai bună, băieții vânau porumbei și pescuiau o mulțime de pești. Capturară și o broască țestoasă uriașă, pe care întâi călări înspăimântat Costar, pus de Dole. Broasca le aduse o mare cantitate de carne, care le mai cruță conservele.
Vremea bună reveni și hotărâră să plece, nu în explorarea insulei, ci să traverseze faleza pentru a găsi un loc bun pentru iernat.
Capitolul VII
Cei patru băieți porniră de-a lungul falezei. Phann mergea puțin înaintea lor. La un moment dat, dădură de un loc în care faleza era prăbușită. Urcară pe pietre și ajunseră sus. De acolo se vedea o întindere uriașă de pădure.
Porniră să meargă prin pădure, ca să ajungă la acea apă văzută de Briant. Și acum Doniphan tot nu credea că văzuse bine. Pe alocuri își croiră drum cu toporișca, atât de dese erau tufișurile și trunchiurile copacilor. Un pârâiaș îi mai ajută puțin, cât timp curse către răsărit. Merseră pe lângă el până când micuța apă coti către miazănoapte. Continuară să meargă prin pădure până când coborî noaptea.
Căutară un loc unde să se culce și Service zări prin întuneric un copac cu crengile plecate până la pământ. Se culcară pe o grămadă de frunze uscate și se înveliră cu păturile. Dimineață descoperiră că dormiseră într-o colibă foarte veche, făcută din crengi împletite, tipică indienilor sau polinezienilor.
Porniră iar la drum. După câteva ore, ieșiră din pădure și, în depărtare văzură o plajă mare și o apă nesfârșită. Era cea zărită cu luneta de Briant, de pe deal. Se aflau, deci, pe o insulă. Întristați, se pregătiră să plece înapoi spre iaht. Deodată, Phann se repezi, traversă plaja și începu să bea cu sete. Era apă dulce, era un lac, nu oceanul !
Porniră să meargă prin pădure, ca să ajungă la acea apă văzută de Briant. Și acum Doniphan tot nu credea că văzuse bine. Pe alocuri își croiră drum cu toporișca, atât de dese erau tufișurile și trunchiurile copacilor. Un pârâiaș îi mai ajută puțin, cât timp curse către răsărit. Merseră pe lângă el până când micuța apă coti către miazănoapte. Continuară să meargă prin pădure până când coborî noaptea.
Căutară un loc unde să se culce și Service zări prin întuneric un copac cu crengile plecate până la pământ. Se culcară pe o grămadă de frunze uscate și se înveliră cu păturile. Dimineață descoperiră că dormiseră într-o colibă foarte veche, făcută din crengi împletite, tipică indienilor sau polinezienilor.
Porniră iar la drum. După câteva ore, ieșiră din pădure și, în depărtare văzură o plajă mare și o apă nesfârșită. Era cea zărită cu luneta de Briant, de pe deal. Se aflau, deci, pe o insulă. Întristați, se pregătiră să plece înapoi spre iaht. Deodată, Phann se repezi, traversă plaja și începu să bea cu sete. Era apă dulce, era un lac, nu oceanul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !