roman de JULES VERNE
Capitolul XXI
Cei patru băieți se simțiră cam stingheri când se văzură singuri în locurile acelea necunoscute, departe de tovarășii lor. Nu ar fi recunoscut însă asta în ruptul capului. Acum găsiră scuze pentru plecarea lor în faptul că doar pe această parte a insulei ar fi putut să vadă vreun vapor care ar fi trecut către coastele Americii de Sud.
După ce cercetară țărmul, hotărâră să meargă la Grota Francezului să își ia partea lor de lucruri, nu înainte de a cerceta țărmul spre nord, dincolo de Golful Dezamăgirii, în care se aflau ei. În ziua următoare se dezlănțui o furtună. Seara, când se mai liniști, avură surpriza să găsească pe țărm o barcă și două trupuri omenești, aparent fără viață. Se retraseră în pădure, iar a doua zi, când veniră să-i îngroape pe cei pe care îi credeau morți, avură surpriza să nu îi mai găsească. Văzură scris pe barcă numele vasului de pe care provenea: Severn, din San Francisco.
După ce cercetară țărmul, hotărâră să meargă la Grota Francezului să își ia partea lor de lucruri, nu înainte de a cerceta țărmul spre nord, dincolo de Golful Dezamăgirii, în care se aflau ei. În ziua următoare se dezlănțui o furtună. Seara, când se mai liniști, avură surpriza să găsească pe țărm o barcă și două trupuri omenești, aparent fără viață. Se retraseră în pădure, iar a doua zi, când veniră să-i îngroape pe cei pe care îi credeau morți, avură surpriza să nu îi mai găsească. Văzură scris pe barcă numele vasului de pe care provenea: Severn, din San Francisco.
Capitolul XXII
În colonie, Briant și ceilalți erau îngrijorați pentru cei plecați Lui Briant îi reveni gândul stăruitor de a găsi o cale să părăsească insula. Se gândi să înalțe un zmeu care să fie văzut de pe mare de la o distanță mult mai mare decât putea fi văzut drapelul ridicat de ei pe țărm.
Zile în șir băieții se ocupară numai de zmeu. Era foarte mare și solid și avea să aibă o coadă lungă. Cum un asemenea zmeu nu putea fi ținut cu mâna, îi încolăciră sfoara pe un scripete de pe iaht.
Chiar înainte de lansarea zmeului, însă, băieții avură o mare surpriză. Găsiră în pădure o femeie, de vreo patruzeci de ani, aproape moartă de foame și de oboseală. O duseră în peșteră și îi dădură tot ce avea nevoie ca să își revină.
Femeia se numea Kate și fusese menajera familiei Penfield. Fuseseră îmbarcați cu toții pe Severn. La un moment dat echipajul, condus de Walston, se răsculase și pusese mâna pe vas. Aveau intenția să îl folosească la comerțul cu sclavi. Kate scăpase cu viață fiindcă pusese o vorbă bună pentru ea unul dintre marinarii cu inima ceva mai bună, Forbes. Fusese cruțat și Evans, cârmaciul, de care bandiții aveau nevoie ca să conducă vasul. Căpitanul, secundul și soții Penfield fuseseră uciși.
Un incendiu izbucnit pe vas făcuse ca toți să se îmbarce pe o șalupă și să părăsească vasul. Șalupa fusese împinsă de furtună pe insulă, unde eșuase, împrăștiindu-i pe țărm pe călătorii ei. Kate se ascunsese după niște stânci și izbutise să se îndepărteze de cei șapte bandiți. Țărmul pe care eșuase șalupa era chiar cel la care se mutaseră Doniphan și cei trei tovarăși ai lui.
Băieții renunțară să mai înalțe zmeul și hotărâră ca Briant să meargă cu iola condusă de Moko, să-i aducă repede înapoi pe cei patru, care erau în mare primejdie. Ajunseră chiar la timp, când Doniphan era atacat de un jaguar. Briant se repezi și îl înjunghie pe jaguar, dar acesta avu timp să îi sfâșie umărul.
Doniphan îi mulțumi lui Brian că îi salvase viața și îl asigură că va fi primul care să îl asculte. În timp ce Wilcox îi pansa umărul rănit de jaguar, Briant le povesti de ce se aflau acolo. Se întoarseră cu toții, chiar atunci, noaptea, la Grota Francezului.
Zile în șir băieții se ocupară numai de zmeu. Era foarte mare și solid și avea să aibă o coadă lungă. Cum un asemenea zmeu nu putea fi ținut cu mâna, îi încolăciră sfoara pe un scripete de pe iaht.
Chiar înainte de lansarea zmeului, însă, băieții avură o mare surpriză. Găsiră în pădure o femeie, de vreo patruzeci de ani, aproape moartă de foame și de oboseală. O duseră în peșteră și îi dădură tot ce avea nevoie ca să își revină.
Femeia se numea Kate și fusese menajera familiei Penfield. Fuseseră îmbarcați cu toții pe Severn. La un moment dat echipajul, condus de Walston, se răsculase și pusese mâna pe vas. Aveau intenția să îl folosească la comerțul cu sclavi. Kate scăpase cu viață fiindcă pusese o vorbă bună pentru ea unul dintre marinarii cu inima ceva mai bună, Forbes. Fusese cruțat și Evans, cârmaciul, de care bandiții aveau nevoie ca să conducă vasul. Căpitanul, secundul și soții Penfield fuseseră uciși.
Un incendiu izbucnit pe vas făcuse ca toți să se îmbarce pe o șalupă și să părăsească vasul. Șalupa fusese împinsă de furtună pe insulă, unde eșuase, împrăștiindu-i pe țărm pe călătorii ei. Kate se ascunsese după niște stânci și izbutise să se îndepărteze de cei șapte bandiți. Țărmul pe care eșuase șalupa era chiar cel la care se mutaseră Doniphan și cei trei tovarăși ai lui.
Băieții renunțară să mai înalțe zmeul și hotărâră ca Briant să meargă cu iola condusă de Moko, să-i aducă repede înapoi pe cei patru, care erau în mare primejdie. Ajunseră chiar la timp, când Doniphan era atacat de un jaguar. Briant se repezi și îl înjunghie pe jaguar, dar acesta avu timp să îi sfâșie umărul.
Doniphan îi mulțumi lui Brian că îi salvase viața și îl asigură că va fi primul care să îl asculte. În timp ce Wilcox îi pansa umărul rănit de jaguar, Briant le povesti de ce se aflau acolo. Se întoarseră cu toții, chiar atunci, noaptea, la Grota Francezului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !