roman de JULES VERNE
Capitolul XIX
Doniphan și cei din cercul său, Wilcox, Web și Cross, își arătară pe față nemulțumirea că Briant fusese ales șeful coloniei. Briant își văzu de îndatoririle lui, fără a face greșeli. Îl ascultau cu toții, mai ales că Gordon le dădea exemplu și îl susținea pe Briant în hotărârile sale. Preocuparea de căpetenie a lui Gordon fusese să organizeze bine colonia. A lui Briant era cum să-i ducă înapoi pe băieți la familiile lor.
Până una-alta, trebuia să înfrunte iarna, cu neplăcerile ei. Animalele de pradă, șacalii, jaguarii, cuguarii, se apropiau uneori primejdios de Grota Francezului. Le goniră cu focuri de pușcă. Veniră apoi geruri cumplite, de - 30 de grade. Nu ieșiră afară decât cei mari și doar ca să hrănească animalele și să întrețină focul în adăposturile lor. Iarna continuă apoi cu furtuni teribile, care smulseră copacii din pământ, dar nu avură nici o putere asupra peșterii în care locuiau.
Furtunile aduseseră temperaturi mai ridicate, dar tot sub zero. Cât timp apele lacului mai erau înghețate organizară o partidă de patinaj. Până la prânz totul fu în regulă, dar, odată cu căderea ceții, Doniphan și Cross se rătăciră. Nu ascultaseră recomandările lui Briant și se îndepărtaseră primejdios de mult. Jacques, care se pricepea la patinaj cel mai bine dintre toți, se duse după ei, iar băieții ceilalți se întoarseră la peșteră, unde scoaseră unul din tunurile mici aduse de pe iaht și traseră din zece în zece minute.
După o vreme, cei doi apărură, fără Jacques, cu care nu se întâlniseră. Într-un târziu apăru și acesta, urmărit de doi urși. Doniphan izgoni animalele cu focuri de armă, dar refuză să strângă mâna întinsă de Briant pentru a-i mulțumi că îl salvase pe Jacques de urși. Rămase întrebarea dacă pe lângă insulă nu erau și alte întinderi de uscat, fiindcă urșii nu existaseră înainte de îngheț pe insulă, deci veniseră ei de undeva.
Până una-alta, trebuia să înfrunte iarna, cu neplăcerile ei. Animalele de pradă, șacalii, jaguarii, cuguarii, se apropiau uneori primejdios de Grota Francezului. Le goniră cu focuri de pușcă. Veniră apoi geruri cumplite, de - 30 de grade. Nu ieșiră afară decât cei mari și doar ca să hrănească animalele și să întrețină focul în adăposturile lor. Iarna continuă apoi cu furtuni teribile, care smulseră copacii din pământ, dar nu avură nici o putere asupra peșterii în care locuiau.
Furtunile aduseseră temperaturi mai ridicate, dar tot sub zero. Cât timp apele lacului mai erau înghețate organizară o partidă de patinaj. Până la prânz totul fu în regulă, dar, odată cu căderea ceții, Doniphan și Cross se rătăciră. Nu ascultaseră recomandările lui Briant și se îndepărtaseră primejdios de mult. Jacques, care se pricepea la patinaj cel mai bine dintre toți, se duse după ei, iar băieții ceilalți se întoarseră la peșteră, unde scoaseră unul din tunurile mici aduse de pe iaht și traseră din zece în zece minute.
După o vreme, cei doi apărură, fără Jacques, cu care nu se întâlniseră. Într-un târziu apăru și acesta, urmărit de doi urși. Doniphan izgoni animalele cu focuri de armă, dar refuză să strângă mâna întinsă de Briant pentru a-i mulțumi că îl salvase pe Jacques de urși. Rămase întrebarea dacă pe lângă insulă nu erau și alte întinderi de uscat, fiindcă urșii nu existaseră înainte de îngheț pe insulă, deci veniseră ei de undeva.
Capitolul XX
Când se termină iarna și fu uitată pățania de la patinaj, Doniphan și cei trei care erau sub influența lui se arătară tot mai răuvoitori. La începutul lui octombrie hotărâră să se despartă de ceilalți și să plece în cealaltă parte a insulei, pe celălalt litoral.
Întrebat fiind de ce doreau despărțirea, Doniphan spuse că nu le convine să fie conduși de Briant, fără ca să poată să îi aducă vreo învinuire pentru felul în care conduce. Briant și Gordon nu se opuseră și le spuseră că vor primi partea de obiecte care li se cuvenea. Cei patru ajunseră în zona aleasă și își făcură tabăra în pădure, urmând să caute o peșteră drept adăpost.
Întrebat fiind de ce doreau despărțirea, Doniphan spuse că nu le convine să fie conduși de Briant, fără ca să poată să îi aducă vreo învinuire pentru felul în care conduce. Briant și Gordon nu se opuseră și le spuseră că vor primi partea de obiecte care li se cuvenea. Cei patru ajunseră în zona aleasă și își făcură tabăra în pădure, urmând să caute o peșteră drept adăpost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !