de MARK TWAIN
Capitolul XXXII
La început, Tom Sawyer şi Becky merseseră împreună cu ceilalţi prin peșteră. S-au jucat cu ei de-a "v-aţi ascunselea", apoi au pornit să se plimbe numai ei doi prin galerii, până când au ajuns, fără să-şi dea seama, în partea necunoscută a peşterii. Când au înţeles unde se află, au pornit să o exploreze, lăsând ici şi colo semne făcute cu fumul lumânării cu care îşi luminau drumul.
Cu timpul, se afundară tot mai mult, iar cand voiră să se reîntoarcă, nu mai găsiră drumul înapoi. Se termină şi ultimul muc de lumânare, şi turta dulce pe care o avusese Tom în buzunar. Stătură multă vreme, Becky plânse de nu mai putu, apoi încercară să exploreze galeriile laterale, doar, doar vor găsi o ieşire. La mare depărtare, Tom zări o luminiţă şi scoase un chiot puternic, dar mare îi fu uimirea când văzu că acela care purta luminiţa şi a luat-o la fugă atunci când a auzit chiotul era Joe Indianul !
Cu timpul, se afundară tot mai mult, iar cand voiră să se reîntoarcă, nu mai găsiră drumul înapoi. Se termină şi ultimul muc de lumânare, şi turta dulce pe care o avusese Tom în buzunar. Stătură multă vreme, Becky plânse de nu mai putu, apoi încercară să exploreze galeriile laterale, doar, doar vor găsi o ieşire. La mare depărtare, Tom zări o luminiţă şi scoase un chiot puternic, dar mare îi fu uimirea când văzu că acela care purta luminiţa şi a luat-o la fugă atunci când a auzit chiotul era Joe Indianul !
Capitolul XXXIII
Tot târgul îi jelea pe copiii dispăruţi. Doamna Tatcher căzuse la pat, grav bolnavă şi delira tot timpul. Mătuşii Polly îi albise aproape complet părul şi era tot timpul posomorâtă.
În noaptea de marţi spre miercuri, începură însă deodată să bată clopotele. Vestea regăsirii copiilor se răpândi ca un foc, apoi toţi locuitorii se repeziră spre râu, să îi întâmpine. Îi întâlniră pe drum, într-o trăsură la care se înhămaseră chiar oamenii, care chiuiau de fericire.
Îi duseră pe copii la casa judecătorului Tatcher. Acolo Tom povesti că, în căutarea unei ieşiri, văzuse un sâmbure de lumină. Se strecurase până acolo, trăgând-o şi pe Becky după el, şi văzuseră că au ieşit la apa marelui Mississippi. Nişte oameni care erau cu o barcă pe apă îi luaseră, îi hrăniseră, apoi îi aduseseră cu barca.
Le-au trebuit câteva zile să se refacă, dar Tom se înzdrăveni ceva mai repede decât Becky şi se duse în vizită la ea acasă. Acolo află cu mirare de la tatăl ei că intrarea în pestera fusese blocată, ca să nu mai păţească nimeni ca ei. Cel care rămase uimit fu însă judecătorul, când află că în peșteră se afla Joe Indianul !
În noaptea de marţi spre miercuri, începură însă deodată să bată clopotele. Vestea regăsirii copiilor se răpândi ca un foc, apoi toţi locuitorii se repeziră spre râu, să îi întâmpine. Îi întâlniră pe drum, într-o trăsură la care se înhămaseră chiar oamenii, care chiuiau de fericire.
Îi duseră pe copii la casa judecătorului Tatcher. Acolo Tom povesti că, în căutarea unei ieşiri, văzuse un sâmbure de lumină. Se strecurase până acolo, trăgând-o şi pe Becky după el, şi văzuseră că au ieşit la apa marelui Mississippi. Nişte oameni care erau cu o barcă pe apă îi luaseră, îi hrăniseră, apoi îi aduseseră cu barca.
Le-au trebuit câteva zile să se refacă, dar Tom se înzdrăveni ceva mai repede decât Becky şi se duse în vizită la ea acasă. Acolo află cu mirare de la tatăl ei că intrarea în pestera fusese blocată, ca să nu mai păţească nimeni ca ei. Cel care rămase uimit fu însă judecătorul, când află că în peșteră se afla Joe Indianul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !