27 aprilie 2025

Citate favorite (196) ”Pilule matematice. Numerele între umanism și știință” de Piergiorgio Odifreddi

 


Mărturisesc că nu îmi place matematica. Totuși, în gimnaziu, eram elevă de nota 10 la acest obiect. Ghinionul a făcut ca, în clasa a IX-a, să capăt un profesor de matematică foarte dur, care nu avea în desagă decât nota 3 și nota 9 (10 era numai pentru profesori!). La începutul clasei a X-a mi-am luat adio de la matematică și am dezertat la inamic, la secția umană. Aici am avut parte de un profesor foarte tolerant, care îi trecea și pe cei mai afoni în ale matematicii, spunând ”Eh! Sunteți la uman!”. Și n-am mai învățat nimic.

Nu demult, am observat printre noile apariții de la Humanitas, volumul ”Pilule matematice. Numerele între umanism și știință” de Piergiorgio Odifreddi. Prezentarea cărții m-a făcut să cred că voi înțelege mai mult din această știință a numerelor. Nu am înțeles, dar, în schimb, mi s-a revelat cât de implicată este în cele mai variate domenii, de la științe de toate felurile până la arte.

Cunoașterea matematicii, geografiei și astronomiei i-au permis lui Jules Verne să încheie romanul ”Ocolul Pământului în 80 de zile” cu un deznodământ fericit. Înconjurând Pământul către est, Phileas Fogg a adăugat o zi fără să știe, astfel că a putut să câștige pariul.

”Explicația este simplă: în timp ce Fogg încheie o rotație reală către est, Soarele încheie în raport cu el o rotație aparentă către vest. ... Altfel spus, dacă înconjurăm Pământul în direcția est, vedem Soarele răsărind o dată în plus decât l-am vedea dacă am sta pe loc... Astfel, în timp ce londonezii au văzut 80 de răsărituri și asfințituri, Phileas Fogg a văzut 81, chiar dacă pentru toți s-a scurs, de fapt, același timp.”

Lucio Russo, în cartea sa ”Fluxuri și refluxuri” face observații care subliniază că mareele au fost explicate corect încă din antichitate, cu mult înaintea lui Galileo Galilei și Isaac Newton.

”Observarea unei legături între maree și pozițiile Lunii și Soarelui le-a sugerat celor din Antichitate ideea că ambele astre produceau atracție gravitațională, cu tot respectul pentru legenda cu mărul lui Newton. Diferențele vizibile dintre mareele Oceanelor Indian și Atlantic i-au permis lui Hiparh (sec II i.C.) să deducă existența unui continent care le separă, cu un mileniu și jumătate înainte să-l descopere Columb!”

Conținutul poemului ”De rerum natura” al lui Lucrețiu (sec I i.C.) anticipează multe aspecte ale științei moderne. ”Elementele” lui se pot interpreta fie ca atomii fizicii, fie ca moleculele chimiei, fie ca macromoleculele biologiei

”Căci eu acuma voi începe a-ți spune

De-a cerului ș-a zeilor făptură,

Și-ți voi dezvălui ce sunt atomii,

Din care firea le urzește toate

Și spor le dă și hrană, și în care,

Când toate pier, le-ntoarce iar pe toate.”

Matematica se regăsește până și în sexologie.

”Atracția determină posibilii candidați ai inimii, dar adevărata problemă este cum alegi dintre ei iubirea vieții tale. Sau, matematic vorbind, cum să alegi un număr dintr-un șir finit care e generat pas cu pas, astfel încât să maximizezi probabilitatea ca numărul ales să fie maximumul întregului șir. În viață, ... alegerea partenerului definitiv după aproximativ zece încercări ar trebui să fie suficientă.”

Citatele au fost extrase din volumul ”Pilule matematice. Numerele între umanism și știință” de Piergiorgio Odifreddi, apărut la editura Humanitas în anul 2024.

Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.

5 comentarii:

  1. O carte foarte interesantă, din câte înțeleg. Îți mulțumesc pentru prezentare!
    Am constatat personal că unii antici - fără tehnologia de azi - s-au priceput să vadă și să calculeze multe (și dintre aceștia, unii nu au fost "contrazisi" nici azi; "completați", da).
    Nici eu nu am avut parte de profi de mate care să mă ajute să înțeleg ce-mi spuneau ei acolo... 😃 De învățat pe de rost nu am fost capabilă (cu foarte puține excepții).
    Duminică frumoasă in continuare, Zina dragă! 💗 Multă sănătate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-mi pot închipui cum să înveți mate pe de rost! :)))) Poate niste teoreme, dar degeaba, dacă nu știi să le demonstrezi. Da uite că am supraviețuit și fără!

      Ștergere
  2. Mie mi-a placut matematica, ba chiar am cochetat cu ideea de a o urma. Insa totusi ma atragea mai mult practica, asa ca am abandonat ideea.
    Acum ma atrage si numerologia. Oricum, cred ca matematica si numerele sunt in toate cele, asa ca mi-a placut subiectul ales foarte mult. Multumesc pentru recomandare.
    Am pus postarea in tabel, sa stii.
    https://suzanamiu.blogspot.com/2025/04/citate-favorite-185-ganduri-despre.html
    Sanatate multa, draga Zina! O saptamana cu bucurii!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc frumos, dragă Suzana! Mă gândeam eu că voi atrage atenția iubitorilor de mate! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Thank you so much for sharing this, Zinaida! I am so happy to have found you again! You and I used to follow one another's blogs years ago when I was at Linda's Peaceful Place. I had no computer for more than 7 years and due to the amount of time that had passed, I lost access to my old blog. I started a new blog at the end of March...Linda's Relaxing Lair. The link is in my profile. I am very happy that I was able to find you again after so long! Warm greetings from Montreal, Canada.

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !