Citate favorite (190) ”Din amintirile prințului Mîșkin” de Feodor Dostoievski

 

Cartea are ca subtitlu ”Și alte povestiri pentru părinți și copii”. Nu cred că copiii ar înțelege noianul de suferințe din aceste povestiri, iar dacă ar înțelege, ele le-ar apăsa prea greu sufletele. De altfel, Dostoievski se înțelege mai mult cu sufletul decât cu mintea.

Feodor Dostoievski (1821-1881), titan al literaturii clasice ruse, a extras el însuși povestirile, ajutat de soția sa Anna Dostoievskaia, din opera sa: ”Jurnal de scriitor”, romanele ”Adolescentul”, ”Umiliți și obidiți”, ”Oameni sărmani”, ”Idiotul”, ”Frații Karamazov”. Prima ediție a antologiei a apărut postum, în anul 1883, prin grija soției scriitorului.

În ”Povestea micuței Nelli”, Nikolai Sergheici își gonise și își blestemase fiica, pe Natașa, pentru că se îndrăgostise de un om nepotrivit, care o și părăsise. Tatăl nu voia cu niciun chip să își ierte fiica. Atunci, a fost adusă acasă la el și la Anna Andreevna, soția lui, o fetiță, Nelli. Mama ei pățise ceva asemănător și suferise îngrozitor pentru că tatăl ei, bunicul lui Nelli, nu voise să o ierte până când ea își găsise sfârșitul, deși fetița îl anunțase despre starea mamei sale..

Neli le povestește celor doi soți istoria mamei sale.

”- În ultima zi, înainte să moară, către seară, mămica m-a chemat lângă dânsa, m-a luat de mână și mi-a spus: <<Astăzi am să mor, Nelli.>>, a vrut să mai adauge ceva, dar n-a mai putut. Mă uitam la dânsa, dar parcă nici nu mă mai vedea, atâta doar că-mi strângea cu putere mâna. Mi-am tras mâna încetișor și am ieșit în fugă din casă. Am alergat tot drumul cât mă țineau picioarele, ca să ajung cât mai repede la bunicul. Când m-a văzut, a sărit de pe scaun și s-a holbat la mine atât de speriat, încât toată fața i s-a îngălbenit. L-am apucat de mână și i-am spus doar atât: <<Moare!>> Deodată el începu să caute zăpăcit prin  cameră, își luă bastonul și porni în goană după mine...

Când am ajuns acasă se înnoptase... iar mămica era moartă...

Nelli sări de la locul ei, se smulse din îmbrățișarea Annei Andreevna și rămase în mijlocul odăii, palidă, istovită și înspăimântată. Anna Andreevna se duse la ea, o luă iar în brațe, și, ca într-o exaltare, rosti:

- Eu, eu am să-ți fiu de-acum înainte mamă, Nelli! Să plecăm, să-i lăsăm pe cei răi și cruzi!...

Nikolai Sergheici tresări, se îndreptă în fotoliu, apoi se ridică și, cu vocea sugrumată, întrebă:

- Încotro, Anna Andreevna?

- La ea, la fiica mea, la Natașa! ripostă bătrâna, tragând-o pe Nelli după dânsa, spre ușă.

- Stai, așteaptă, așteaptă! ...

Nikita Sergheici era lângă dânsa, cu pălăria pe cap.”

Citatul a fost preluat din volumul ”Din amintirile prințului Mîșkin” de Feodor Dostoievski, editura ContraMundum, 2024.

Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.