În urmă cu vreo lună, poate ceva mai mult, citeam un
articol al cărui autor deplângea (ca mulți alții înaintea lui) starea în care a
ajuns programa de limba și literatura română din învățământul preuniversitar.
Autorul spunea că au fost introduși scriitori care nu ar fi meritat, în timp ce
despre alții, cum ar fi Nicolae Breban și Augustin Buzura, nu se spune nici un
cuvânt.
Am stat eu și m-am gândit, oare am citit ceva scris de
cei doi? Parcă am citit ”Animale bolnave” de Nicolae Breban, dar nu îmi
amintesc chiar nimic, nu m-a impresionat cu nimic. M-am uitat în bibliotecă,
aveam romanul ”Bunavestire” de acest autor, apărut pentru prima oară în anul
1977. Nici despre acesta nu mi-am amintit nimic. L-am luat și l-am recitit.
Primele doua treimi ale romanului înfățișează tribulațiile eroului principal, Grobei, în timpul eforturilor de a o cuceri și a se logodi cu Lelia, o femeie de moravuri nu prea grele. În această parte se potrivește ca o mănușă ceea ce spunea criticul Cornel Ungureanu: ”Dacă prozatorul se joacă în romanul său de-a literatura de consum, nu înseamnă că nu o practică, să recunoaștem, cu iscusință.”
Abundența de denumiri de băuturi, parfumuri și țigări străine, de expresii franțuzești și englezești, de remarci sexiste, de clișee pur și simplu, formează un amalgam kitchos, viu colorat, e drept, dar sub care trebuie să sapi zdravăn ca să dai de substanță. Criticii partizani au interpretat aceasta drept satiră.
”... Bebe veni cu
o sticlă de Black and White și cu o
tavă de cuburi și toată lumea, ca la un consemn, se așeză în fotolii. Cineva
puse o bandă cu muzică preclasică pe jazz, apoi Bach pe jazz, se bău încet, cu
înghițituri mici, din paharele în care cuburile făceau clinc-clinc, ca troicile
pe drumurile albe, pulverizate, dinspre pădurile de mesteceni, on the rocks, și se înjghebă o
conversație aerată, distinsă, se lansară câteva bancuri, o atmosferă absolut comme il faut.”
În ultima treime a romanului are loc o schimbare
neașteptată. Eroul principal, Grobei, își abandonează logodnica pe care o
curtase aprope doi ani. Își abandonează până la urmă și serviciul, și orașul și
se dedică în exclusivitate arhivării scrisorilor și articolelor rămase de pe
urma unui unchi al Leliei. Nu reiese clar cine fusese personajul, dar era
adulat post mortem de grupuri de ”foști”, așa că putem să ne închipuim.
Abia în ultimele pagini ale romanului își descătușează
autorul gândirea din adâncuri și scrie rânduri profetice, valabile și astăzi
după 50 de ani de la apariția lor.
”Umanitatea răbdătoare care stă la coadă cu un prosop pe
mână, pe braț, morfolind cu degetele o bucată de săpun de rufe cu care va
trebui uns trupul slăbănog, descărnat, fericiți, intimidați de suferință, de
chinurile morții. ... Omenirea care stă la coadă a mai inventat ceva. E secolul
tehnicii, nu...?! Al invențiilor, al progresului... al progresului... Progres,
progres, progres! Din progres în progres spre o perfecționare din ce în ce mai
mare. Perfecționalizare, spre umanizarea perfecționalizării progresului uman de
pretutindeni, pentru idealurile cele mai sfinte ale omului, ... mai mult zahăr
cubic, mai mult acid sulfuric, panem et
circenses ... mai mulți ratați, mai mulți comandanți de oști, mai multe
tancuri eliberatoare, mai mult zahăr în sânge, mai mult sânge în urină, mai
multă urină pentru ogoarele oamenilor muncii, fosfați, hiperfosfați,
hipyfosfați, hipofosfați ... mai multe apeluri pentru pace, ... mai multe
televizoare, trăiască televizorul în culori, televizorul viitorului!”
Citatele au fost preluate din romanul ”Bunavestire”, editat de Curtea Veche Publishing în anul 2011. Cartea face parte din colecția ”Biblioteca pentru toți”, relansată de Jurnalul Național începând cu anul 2009.
Postarea face parte din seria ”Citate favorite” de la Suzana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !