Citate favorite (174) ”Verde” de Michel Pastoureau

 

În urmă cu vreo două săptămâni m-a sunat prietena cu care fac schimb de cărți și m-a întrebat ce prefer: albastru sau verde. Eu, cu gândul la culoarea care îmi vine cel mai bine, am zis ”verde”. Și m-am trezit cu o carte intitulată chiar așa, ”Verde. Istoria unei culori magice”.

Cartea m-a captivat de la primele pagini. Este o incursiune în istoria acestei culori, din antichitate până în zilele noastre. Autorul abordează subiectul din mai multe perspective, folosind și o bogată bibliografie: cum a fost văzută de-a lungul timpului această culoare de către vopsitori, de clasele sociale, de heraldică, de simbolistică, de religii, de superstiții, de artiști, de politicieni.

”În Egiptul antic verdele e considerat adesea a fi benefic și, prin urmare, este foarte căutat și chiar protejat. Animalele verzi, precum crocodilul, sunt sacre. Meșteșugarii știu să fabrice pigmenți verzi artificiali pe bază de pilitură de aramă amestecată cu nisip și potasiu. Încălzind la o temperatură foarte ridicată, ei obțin nuanțe splendide de albastru-verzui, ce pot fi văzute pe obiecte funerare mici (statuete, figurine) adesea acoperite cu un smalț care le dă un aspect sticlos și prețios.

Pentru egipteni, ca și pentru alte popoare din orientul Mijlociu și Apropiat, verdele și albastrul sunt culori folositoare pentru a îndepărta forțele răului. Asociate cu ritualurile funerare, se spune că ele îl protejează pe defunct în Lumea de Dincolo. Verdele e culoarea lui Osiris, zeu funerar, dar și zeu al pământului și vegetației. Cât despre hieroglifa care reprezintă culoarea verde, aceasta are în general forma unei tulpini de papirus, a cărui simbolistică este întotdeauna pozitivă.

... În Coran verdele este asociat cu vegetația, primăvara, cerul și Paradisul. După moartea lui Mahomed verdele a devenit culoarea noii religii, dar mai ales culoarea dinastică a familiei sale....

... În secolul XII, papa Inocențiu al III-lea atribuia verdelui simbolul speranței în viața veșnică. ...

... În Evul Mediu timpuriu verdele nu poate descrie toate calitățile curteanului. Spiritul de dreptate și sinceritatea se exprimă mai ales prin alb, loialitatea și fidelitatea se comunică prin albastru, onoarea, curajul și dărnicia se manifestă prin roșu. Verdele este în totalitate culoarea eleganței, a tinereții, a înflăcărării doamnei și a sentimentului de dragoste. Aici el face adesea pereche cu roșu, simbol al dorinței de a avea o relație carnală....

... La sfârșitul Evului mediu, verdele începe să se devalorizeze. Culoare instabilă chimic, atât în pictură cât și în tehnica vopsitului, verdele este asociat simbolic cu tot ce este schimbător și capricios: tinerețea, dragostea, norocul, destinul. De aceea, el tinde să se dedubleze: pe de o parte există verdele cel bun, al bucuriei, frumuseții, speranței,... iar pe de altă parte există verdele cel rău, al diavolului și al creaturilor sale, al vrăjitoarelor și otrăvurilor, care aduce nenoroc în numeroase domenii.”

Volumul a apărut la editura For You în anul 2020.

Articolul va fi înscris la jocul ”Citate favorite” de pe blogul Suzanei.