Citate favorite (168) ”Casa de la Riverton” de Kate Morton

 

Roman de debut al autoarei, s-a întâmplat să îl citesc abia după ce am citit alte doua romane de-ale ei. Acest lucru m-a ajutat sa inteleg că scriitoarea și-a pus jaloanele scriiturii încă de la primul roman, care a avut, de altfel, un mare succes.

În toate cele trei romane ale lui Kate Morton pe care le-am citit se regăsesc: o întâmplare enigmatică petrecută în Anglia cu multe zeci de ani în urmă, dezlegarea enigmei fiind firul roșu care străbate romanul; o casă minunată aflată în centrul misterului; relații de rudenie neașteptate și uimitoare între personaje; câteva povești de dragoste, unele fericite, altele nu; finalul, desigur, surprinzător, altul decât și-ar fi închipuit cititorul cel mai atent.

Și totuși, romanele nu seamănă între ele, scriitoarea australiană are o imaginație debordantă și deîndată ce realizezi acest lucru, devii nerăbdător să citești alt și alt roman de-al ei.

Grace, aflată acum la vârsta de 98 de ani, își reamintește detaliile unei întâmplări petrecute în urmă cu aproape 80 de ani. Pe atunci era o tânără slujitoare la conacul de la Riverton (devenită, după mai mulți ani, doctor în științe arheologice).  Este, acum, singura care știe ce legătură avea ea cu familia stăpânilor, cum s-a petrecut întâmplarea și care a fost adevăratul ei sfârșit.

O tânără regizoare face un film chiar despre întâmplarea respectivă. La invitația ei, Grace, care trăiește într-un azil, face o vizită însoțită de fiica ei, Ruth, la studioul cinematografic, pentru a compara decorurile cu vechea realitate a casei de la Riverton. Vederea salonului îi descătușează amintirile.

”- Cam morbid subiect pentru un film, a spus Ruth.

- Ba nu, e fascinant, a răspuns Ursula. Un luceafăr al poeziei engleze se sinucide lângă un lac întunecat, în ajunul unei mari petreceri aristocratice. Singurele martore sunt două frumoase surori, care nu-și mai vorbesc niciodată după aceea. Una îi era logodnică, cealaltă se zice că i-ar fi fost iubită. Extraordinar de romantic!

Nodul din stomac mi s-a mai relaxat un pic. Secretul lor nu a fost dezvăluit încă. Ea n-a aflat adevărul. Mă întreb de ce mi-am închipuit altminteri.

... O parte din casa aceea mi-a rămas pentru totdeauna în suflet. Fiindcă ani de-a rândul, mirosul de ceară Stubbins & Co, scrâșnetul pietrișului sub cauciucuri, un anume clinchet al soneriei erau de ajuns pentru a mă face să redevin fata de paisprezece ani, istovită după o zi de muncă, sorbindu-și cacaoa cu lapte lângă șemineul din camera servitorilor.”

”Fereastra camerei din pod pe care o împărțeam cu Nancy dădea spre partea din spate a casei. De acolo se vedea dincolo de grădina de trandafiri, peste boltă, până la fântâna din partea de sud. Dincolo de ea știam că este lacul și, pe partea cealaltă, satul și căsuța în care îmi petrecusem primii paisprezece ani din viață. Mi-o și închipuiam pe mama la fereastra bucătăriei, unde era lumina mai bună, gârbovită peste haina pe care o cârpea.

- Nu e departe, îmi spusese, ai să poți veni acasă în zilele libere, să îmi dai o mână de ajutor. Haide, fetițo, știai că va veni vremea să îți cauți o slujbă. E pentru binele tău, e o șansă. Nu sunt multe locuri în care să se primească o fată atât de tânără ca tine. Ține-te de treabă, fă ce ți se spune și nu vei avea nici o problemă.

Mi-a strâns obrazul cu degetele ei tremurânde.

- Și, Gracie, ... să nu uiți unde ți-e locul. Prea multe fete tinere dau de necaz când uită asta.”

Citatele au fost preluate din volumul ”Casa de la Riverton” al editurii Humanitas, 2021.

Această postare este înscrisă la ”Citate favorite” de la Suzana.