Hugo van der Goes (1443 Ghent-1482 Roode Clooster, lângă Bruxelles) a fost unul dintre cei mai importanți pictori ai Renașterii olandeze.
În anul 1457 a primit titlul de mare maestru în Ghent. După un an, a început să lucreze pentru Karl cel Curajos din Bruges. Deși a ajuns conducător al ghildei pictorilor din Ghent, a intrat în Roode Clooster ca frate laic, probabil din cauza sănătății.
Artistul a promovat inovațiile vechilor maeștri, prin dezvoltarea unei mari diferențieri în fizionomie și gesturi, care au început să confere expresivitate figurilor lui. Schemele lui cromatice strălucitoare le-au conferit picturilor o lumină din altă lume.
Prin intermediul Altarului Portinari, Hugo van der Goes a exercitat o influență puternică asupra artiștilor italieni, inclusiv asupra lui Domenico Ghirlandaio și Leonardo da Vinci. Această pictură de panou l-a ajutat să le transmită tehnica picturii în ulei precum și elementele compoziționale olandeze.
Altarul Portinari sau Tripticul Portinari poartă numele de Adorarea Păstorilor. Lucrarea a fost comandată pentru biserica spitalului Santa Maria Nuova din Florența de către bancherul italian Tommaso Portinari, descendent al fondatorului spitalului. Portinari a locuit mai bine de patruzeci de ani la Bruges, ca reprezentant al băncii Medici.
Panoul din stânga |
Comanditarul este înfățișat pe panoul din stânga alături de cei doi fii ai săi și de sfinții lor patroni, Sfântul Toma (cu sulița) și Sfântul Antonie (cu clopotul).
Pe panoul din dreapta sunt înfățișate soția și fiica lui Tomasso Portinari precum și sfintele lor patroane, Maria Magdalena (cu vasul cu mir) și Sfânta Margareta, cu cartea și balaurul.
Panoul din dreapta |
Pe panoul din dreapta sunt înfățișate soția și fiica lui Tomasso Portinari precum și sfintele lor patroane, Maria Magdalena (cu vasul cu mir) și Sfânta Margareta, cu cartea și balaurul.
Panoul central |
În panoul central, trei păstori cad în genunchi în fața copilului Iisus. Van der Goes a pictat aceste personaje rustice foarte realist. Îngerii îngenuncheți înconjoară Fecioara și Pruncul, care nu se află într-un pătuț, ci se află pe pământ înconjurat de o aureolă de raze de aur. Această reprezentare neobișnuită a adorației lui Isus se bazează probabil pe una dintre viziunile Sfântului Bridget din Suedia.
În fundal, Hugo van der Goes a pictat scene legate de subiectul principal, pentru a-l extinde: pe panoul din stânga, Iosif și Maria, pe drumul spre Betleem; pe panoul central (în dreapta), păstorii vizitați de înger; pe panoul din dreapta, cei Trei Regi, pe drumul spre Betleem.
Artistul nu a organizat figurile în jurul unui punct focal centralizat; a decis, în mod unic pentru acea perioadă, să organizeze acțiunea conform unei scheme diagonale. Tensiunea atinsă astfel este accentuată de efectele de clar-obscur și de mișcările expresive ale figurilor. Van der Goes a fost primul pictor care a portretizat tipuri țărănești care, cu tot nivelul lor teluric, sunt plasate alături de sfinți, pentru a sublinia egalitatea lor în fața lui Dumnezeu.
Adorația Păstorilor este realizată în ulei pe lemn. Panoul central al tripticului are dimensiunile de 253 x 304 cm, iar panourile laterale măsoară fiecare câte 253 x 141 cm. Altarul Portinari se află astăzi la Galeria Uffizi din Florența.
Iată aici și un videoclip cu operele lui Hugo van der Goes.
Minunată lecție de istoria artei! Nu știam despre acest artist, deși am auzit despre numele său pe la Teleenciclopedia. Stau și mă minunez cu au știut flamanzii să creeze o școală de pictură de o asemenea importanță, care a dat lumii o pleiadă de mari artiști! O țară mică, cu realizări mărețe și lăudabile.
RăspundețiȘtergereNumai bine și o zi frumoasă, doamna Zina! :-)
E o chestiune de vechimea și caracteristicile civilizației, nu de mărimea țării. Să comparăm numai Europa cu America, în privința picturii...
ȘtergereZi frumoasă, Alex!
Ce multe idei sunt de invatat despre istoria artei!
RăspundețiȘtergereCu cat privesc mai mult astfel de imagini ma tot gandesc la ceva: sunt minunate ca picturi, probabil perfecte, redau detalii intr-un mod extraordinar, unele sunt compozitii extraordinare si destul de mari. Si totusi, multe din imagini sunt pline de o anumita tristete. Sau cam multa tristete. Obiectiv vorbind, imi pare tare bine ca m-am nascut aici, in alta epoca si ma pot delecta cu tehnicile inaintasilor!
Multumesc, draga Zina! Un final de saptamana perfect!
Vor veni și pictorii din epoci mai apropiate nouă și se va putea face comparația.
ȘtergereScumpa mea, eu privesc lucrurile cam așa: bine că nu mai e la modă pictura realistă și în general pictura! Ce lucruri groaznice ar putea înfățișa pictorii contemporani...
Mă bucur mult că priviți și judecați aceste lucrări de artă.
Weekend minunat!
Mulţumesc pentru câte am învăţat acum!
RăspundețiȘtergereZi frumoasă îţi doresc!
Cu mare drag! Învățăm împreună, de fapt. ☺
ȘtergereZi frumoasă, Potecuță!
Tare interesant "stilul" - ma refer la faptul ca am senzatia ca in fiecare tablou exista doua planuri (unul mai mare si unul mai mic, suprapuse/alaturate cumva): ingerii si oamenii.
RăspundețiȘtergereMultumesc si eu pentru lectia de istorie.
Zi minunata iti doresc, Zina draga!
Ți-am răspun ieri... :( Unde s-o fi dus răspunsul meu?...
ȘtergereCred că pictorii vremii au făcut asta cu intenție.
Weekend frumos, dragă Diana!
Multumim iar de picatura de frumos! :) Ne mai delectati odata. Numai bine!
RăspundețiȘtergereCu mare drag, Ina!
ȘtergereWeekend frumos!
Mi-a placut articolul, foarte interesant!
RăspundețiȘtergereFac abstracție de scopul publicitar și mulțumesc pentru apreciere! ☺
ȘtergereDesi suntem in secolul al 15-lea,in lucrarile acestui important pictor flamand-"un
RăspundețiȘtergeremare maestru",dupa opinia lui Albreht Durer,exista multe "noutati":un monumentalism
spiritual,o paleta specifica,si maniera individuala a portretisticii.Aparitia in Florenta a"Altarului Portinari",apartinand lui der Goes,a avut un important rol in
realismul picturii renasterii italiene(Ghirlandaio,Leonardo da Vinci,etc.).El a realizat o capodopera,care este nu doar un omagiu foarte potrivit adus lui Portinari,
ci si o interpretare foarte personala a scenei Nativitatii,icoana de dimensiuni considerabile,ii infatiseaza pe pastorii veniti sa se inchine la Sfanta Familie,
potrivit relatarii lui Luca.Scena centrala reda bucuria nasterii lui Isus,dar,in
acelasi timp,subliniaza smerenia familiei si a taranilor.Artistul a reintrodus o
ierarhie mai veche a proportiilor,Sf.Familie avand dimensiuni mai mari,iar donatorii
si ingerii,mai mici.Personajele sunt asezate diagonal in jurul Mariei,ale carei maini
constituie centrul compozitiei.Aceasta constructie neobisnuita produce o miscare usor
lipsita de echilibru,dar dinamica.Inclinatia podelei din panoul central ar putea
reflecta practica teatrului religios din epoca.Podeaua scenei este usor ridicata
pentru o mai buna vizualizare,iar personajele poarta costume potrivite pentru misterele medievale.In imaginile laterale,donatorii ingenuncheati sunt insotiti de
sfintii lor ,patroni.In aceasta pictura extraordinara,der Goes a reusit sa imbine
un iluzionism cu monumentalitatea si realismul peisajelor.
Felicitari din suflet pentru minunata ta prezentare,draga Zina !
Mulțumesc pentru felicitări și pentru completările care au adus și mai multă lumină asupra acestei lucrări extraordinare!
ȘtergereWeekend frumos!
La multi ani de 8 martie! :)
RăspundețiȘtergere