Luca Giordano (1634 – 1705 Napoli) a fost un pictor
italian baroc de mare succes.
Datorită producției sale prolifice, a mai fost numit
”Luca fa presto” (Luca face repede), iar datorită flexibilității sale artistice
”Proteo della pittura” (Proteus al picturii).
Admirator al lui Correggio, precursorului barocului, dar și al lui Caravaggio, Luca Giordano a fost mai întâi puternic
influențat de Giuseppe da Ribera. Artistul a fost apoi inspirat de o mulțime de
alți artiști, în timpul șederii sale la Roma și la Veneția, în 1653; între
aceștia, a predominat Pietro da Cortona, mare personalitate a barocului roman. O a doua călătorie a fost în 1666, la
Veneția și Florența. Din 1692 până în 1702 a lucrat la curtea spaniolă.
În picturile sale în ulei și murale a înfățișat multe
subiecte cu mare virtuozitate și imaginație. Stilul său distinctiv a devenit un
punct de referință pentru pictura barocă italiană ulterioară.
Luca Giordano a pictat ”Nunta din Cana” sub puternica
influență a artei venețiene, în primul rând a magnificelor scheme cromatice ale
lui Veronese. Astfel, a pictat această temă din Biblie ca scenă de gen, în care
privirile sunt atrase de două personaje care stau cu spatele spre privitor.
Numai haloul auriu distinge chipul lui Iisus printre comeseni. Compoziția este
remarcabilă prin tonurile de maro și argintiu.
Pictura, ulei pe pânză de 80,5 x 100 cm, se află la
Muzeul Național Capodimonte, Napoli.
Iată aici un vidoclip cu lucrări alese din cele peste
3000 de picturi ale lui Luca Giordano.
Deosebit de frumoasă picătura asta! Mulţumim pentru ea!
RăspundețiȘtergereO zi cât mai bună îţi doresc!
Picăturile astea sunt mai degrabă niște perle, formând un șirag uluitor de frumos!
ȘtergereZi minunată, dragă Potecuță!
Nu pot sa realizez din imagine tonurile de argintiu, dar e oricum un tablou luminos!
RăspundețiȘtergereCand ma uit la numarul de tablouri realizate de toti pictorii pe care ni-i prezinti, mi-e nu stiu cum sa spun ca pentru niste banale activitati nu am... timp! Cred ca alta abordare ar fi muuuult mai utila! :)
Multumesc, draga Zina! Un weekend frumos si pe placul tau!
Scumpa mea, sunt sigură că pictorii aceia nu aveau alte griji. Nu le păsa ce mănâncă, unde dorm etc. etc. Aveau grijă ori mecena, ori nevestele sau iubitele, ori ucenicii. Sau răbdau de foame!
ȘtergereWeekend frumos și ție, dragă Suzana!
Cu lucrarile marilor pictori (reduse la scara, evident!) s-ar realiza o superba "Biblie ilustrata". :) Sau... sa fie adunate intr-un singur muzeu toate cele care au teme biblice. Invatam Biblia privind picturile maestrilor.
RăspundețiȘtergereIti doresc sa ai un minunat sfarsit de saptamana, Zina draga!
Inspirată idee! Poate că s-a și materializat pe undeva, dar nu știm noi...
ȘtergereWeekend minunat și ție, dragă Diana!
Poate cel mai prolific dintre maestrii sec.al XVII-lea,Luca Giordano considera ca
RăspundețiȘtergereatractia spre tablouri si fresce este data de culoare si nu de desen,creind in stil propriu,ceea ce i-a adus notorietatea.Maniera baroca ,plina de emfaza,poate fi remarcata in toate compozitiile sale,pline de personaje,fie pe teme religioase,sau
mitologice.Nascut la Neapole,a fost ucenicul lui de Ribera timp de noua ani,apoi
si-a desavarsit studiile copiind lucrari de Rafael si Michelangelo.Talentul,simtul
culorii,imaginatia bogata si "iuteala" in executarea lucrarilor,au facut ca L.G.sa
picteze foarte multe ce exista pe tot mapamondul!
Dintre compozitii,apreciez mult "Bunavestire",pictata in 1672,cu dimensiuni de
236,5cm./169,9 cm.(!),dar si "Sarutul lui Iuda",sugestiv si expresiv.Preferintele mele se indreapta spre portrete:ciclul "Filozofii",mai ales Aristotel,Democrit,sau
"Filozoful cinic".
Ma opresc aici,nefiind o admiratoare a barocului !
felicitari pentru alegerea picturii prezentate,draga Zina !
Și eu te felicit pentru comentariul ce completează atât de bine postarea!
Ștergere