”SABIA LUI DAMOCLES”
Expresia are sensul de pericol care te pândește mereu. Damocles, curtean al lui Dionisos cel Bătrân, tiranul Siracuzei, era un linguşitor. El spunea că nu există mai mare fericire decât să fii tiran. Spre a-i da o lecţie, Dionisos, la un ospăţ, l-a aşezat în locul lui pe tron şi a poruncit să i se acorde toate onorurile regeşti. Dar când Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus.
De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atârna o sabie fără teacă prinsă numai cu un fir de păr de cal. Astfel, i-a arătat lingușitorului primejdiile care îl pândesc în orice moment pe tiran.
”ȚI-A MÂNCAT PISICA LIMBA?”
Se pare că expresia își are originea tocmai în imperiul asirian (2500 i.Hr.-609 i.Hr.). O caznă pentru soldații dușmani capturați în luptă era să li se taie limba. Limbile tăiate deveneau hrană pentru pisicile regelui.
ARĂTAREA DEGETULUI MIJLOCIU AL MÂINII
Toată lumea știe că, în zilele noastre, a arăta cuiva degetul mijlociu al mâinii este echivalent cu a-l înjura. Gestul provine de acum câteva sute de ani, când avea altă semnificație. Înaintea bătăliei de la Azincourt din 1415, francezii, anticipându-și victoria asupra Angliei, au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaților luați prizonieri. De ce tocmai acela? Fără degetul mijlociu le-ar fi fost imposibil să tragă cu arcul, deci nu mai puteau să ia parte la războaie. Francezii au pierdut, însă, bătălia, iar soldații englezi i-au batjocorit arătându-le degetul mijlociu pe care intenționaseră să l-il taie.
”DACĂ NU VINE MUNTELE LA MAHOMED, SE DUCE MAHOMED LA MUNTE”
Mahomed începuse să propovăduiască islamul. În anul 612, păgânii i-au cerut să facă o minune și să aducă muntele la el. Mahomed s-a rugat către cer ce s-a rugat, apoi a zis “Mare este înțelepciunea ta, Allah. Dacă ai fi dat ascultare rugii mele și ai fi urnit muntele ne-ai fi omorât pe toți. Trebuie să mă duc eu la munte, ca să nu moară acești păgâni”.
”FIASCO”
Toți știm că fiasco înseamnă un eșec complet, dezastruos. Cuvântul provine din limba italiană și înseamnă ”sticlă, carafă”. Termenul s-a născut într-o tavernă venețiană, unde un cântăreț încerca să înveselească consumatorii. Unul dintre ei, nemulțumit de prestația ”artistului”, a cerut în mod repetat să i se aducă o sticlă (fiasco) pentru a aplica o corecție celui de pe scenă.
”MANĂ CEREASCĂ”
Expresia are înțelesul de surpriză plăcuta picată “din cer”. Ea are legatură cu legenda biblică relatată în Exodul. Dumnezeu, pentru a-i hrăni pe evreii plecați din Egipt și aflați în mijlocul deșertului, le-a facut marea surpriză să le trimită o hrană gustoasă și hrănitoare în fiecare zi, dimineața și seara.
”MEA CULPA”
(din limba latină: ”E vina mea”)
(din limba latină: ”E vina mea”)
Expresia provine de la o rugăciune catolică, Peccavi, care constă în a-ți mărturisi păcatele și apoi a te lovi cu pumnul în piept, rostind cu glas tare “mea culpa, mea culpa”. Pe de altă parte, într-un obicei juridic din dreptul roman, cel acuzat era întrebat dacă își recunoaște vina, iar cei care recunosteau, rostind ”mea culpa”, se bucurau de circumstanțe atenuante.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Vai cat de interesant!!! :D
RăspundețiȘtergereChiar am inceput saptamana bine - ce de lucruri noi am aflat! Multumesc mult <3!!
Pupici cu drag :)!
Mă bucur că ți-a plăcut postarea mea.
ȘtergereSăptămână excelentă!
Nu stiam toate aceste lucruri!
RăspundețiȘtergereMă bucur să aflu că am adus noutăți! ☺
ȘtergereBine te-am regasit, draga Zina!
RăspundețiȘtergereEste foarte interesant cum evolueaza sensul expresiilor spre zilele noastre. Am invatat multe lucruri astazi! :)
O saptamana excelenta sa ai! <3
Bine ai revenit, dragă Suzana!
ȘtergereMereu aflăm lucruri noi, nu? ☺
Săptămână excelență și ție!
Multe citate pe care le folosesc frecvent în limbajul curent, au origini pe care nu prea le știam și mă bucur că le-am aflat!
RăspundețiȘtergereSă ai o săptămână plină de bucurii, Zina dragă! :)
Așa e merită să fie știute.
ȘtergereSăptămână excelentă, dragă Mirela!
Mea culpa, dar sunt la munca si raspund si scriu printer picatele, pardon,clienti! Lunea asa e mereu ... se strica aparatele de auzit pe banda! :)
RăspundețiȘtergereFoarte interesante explicatiile, mai ales cea cu "degetul mijlociu"! Chiar nu o stiam! Multumim, Zina!
Sa ai o saptamana frumoasa!
Lasă, mai bine să n-ai loc de clienți, decât să n-ai clienți! :))
ȘtergereMă bucur că v-au interesat explicațiile.
Săptămână excelentă, Ella!
Imi plac aceste origini ale expresiilor si pentru ca deschid portite catre trecut, spre fapte pe care nu le gasim mentionate in cartile de istorie.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Zina draga!
Iti doresc sa ai o saptamana minunata! :)
Fapte cu iz anecdotic, e drept, dar cu atât mai placute la citit. :)
ȘtergereSăptămână minunată și ție, dragă Diana!
Caii au rămas, săbile au dispărut, însă nu și lingușitorii. :)
RăspundețiȘtergerePS - Budapesta. ;)
Lingușeala e eternă.
ȘtergereȘtiam eu că e Budapesta!
Foarte interesante!
RăspundețiȘtergereAveam idee de istoricul a vreo doua.
Multumesc!
Firește, nu pot aduce noutăți absolute pentru toată lumea. :)
ȘtergereCu plăcere!
Chestia cu degetul mijlociu nu o stiam :)
RăspundețiȘtergereCât trăim aflăm lucruri noi :)
ȘtergereFoarte interesant de știut originea acestor expresii și proverbe vechi.
RăspundețiȘtergereSărut mâna, doamna Zina! :-)
Sunt cu adevărat interesante și voi mai aduce.
ȘtergereNumai bine, Alex!