26 august 2019

CITATE FAVORITE (124) Povestea secretă a speciei umane de Christine Kenneally

Socotită de New York Times drept una din cele mai bune 100 de cărți, ”Povestea secretă a speciei umane” se citește pe nerăsuflate. De ce? Pentru că de la o pagină la alta afli noutăți despre lucruri pe care credeai că le cunoști, dar descoperi că nu este chiar așa:  despre genealogie, despre felul în care au fost populate America, Australia și Tasmania, despre rasismul nazist și despre eugenie, despre pogromuri și urmele lăsate de ele de-a lungul generațiilor și desigur, despre ADN.

”Începând cu secolul al IX-lea, când vikingii au început să cutreiere mările în celebrele lor ambarcațiuni, continuând cu perioada explorărilor, sclaviei, comerțului cu mirodenii și perioada colonialismului, încheiat în secolul XX, oceanele au fost străbătute de mii și mii de corăbii. Acestea transportau departe de meleagurile în care se născuseră exploratori, prizonieri, sclavi și imigranți, cei mai mulți dintre ei părăsindu-și pentru totdeauna căminul. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, considerată de-acum epoca migrației în masă, această mișcare a ajuns la apogeu, iar peste 55 de milioane de oameni au părăsit Lumea Veche către Americi și Australia. La nivel uman, aceste vase cu migranți au marcat capitole cruciale în viața multor indivizi și în cea a tuturor descendenților acestora. La nivel cultural, au schimbat poveștile de familie pentru totdeauna. La nivel biologic, au furnizat tipuri diverse ale genomului uman. Oriunde s-au dus, aceștia au transformat diversitatea umană, îmbogățind fondul genetic și întemeind noi descendențe care s-au ramificat de nenumărate ori de-a lungul timpului.”
Charles Darwin a avut un văr primar, Francis Galton. Acesta a fost interesat de opera științifică a celebrului său văr și a conceput ideea că selecția artificială poate îmbunătăți specia umană. A inventat termenul ”eugenie”, ce va ajunge, făcând întâi escală în SUA, tocmai în Germania lui Hitler.
”Ideile lui (F.Galton) s-au răspândit în întrega lume, preluate apoi rapid de societatea americană ce abia își revenea în urma Războiului Civil. Acolo, spiritul egalitarist era utopic și totodată selectiv: toată lumea era egală în noua democrație, cu excepția femeilor, negrilor, persoanelor cu dizabilități și săracilor.
... Madison Grant s-a născut în New York la câțiva ani după ce a apărut ”Originea speciilor” (1859) și, în vreme ce generația părinților lui era șocată de ideea că natura și nu Dumnezeu selectează cine supraviețuiește și cine nu, pe el îl încânta ideea că umanitatea ar putea să controleze și să selecteze ce trăsături se vor transmite de-a lungul generațiilor.
Dacă toți ratații societății ar fi sterilizați, argumenta Grant, atunci umanitatea s-ar putea descotorosi de cei neadecvați. ... În 1916 Grant și-a expus filosofia în ”The Passing of the Great Race”. Cartea a fost tradusă în germană în 1925 și a avut mare trecere printre oamenii de știință cu înclinații eugeniste. A fost, de asemenea, citită de un tânăr pe nume Adolf Hitler, care, se spune, i-ar fi adresat o scrisoare lui Grant, mărturisind că ”The Passing of the Great Race este Biblia lui.”
Cartea ”Povestea secretă a speciei umane” a apărut la Editura Umanitas în anul 2019. 

În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale. 
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac! 
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.


12 comentarii:

  1. Sunt sigura ca este o carte foarte interesanta si pare a cuprinde esenta anumitor teorii / realitati (nu prea stiu cum sa le numesc) care s-au bucurat (din fericire sau nefericire, dupa caz) :) de-a lungul timpului de atentia multor cercetatori.
    Faza cu selectia artificiala e, cumva, cutremuratoare, desi poate parea ca "suna bine" (dar doar suna).
    Multumesc pentru prezentarea cartii, Zina draga! Iti doresc sa ai o saptamana minunata! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o carte mai mult decât interesantă, îndrăznesc să spun că este revelatoare.

      Săptămână minunată și ție, dragă Diana!

      Ștergere
  2. Cartile sinteza sunt foarte interesante. Si de multe ori si bibliografia este consistenta si mai genereaza si multe alte carari. Oricum, cand afli cum se produc diverse 'declicuri' in urma anumitor idei, nu faci decat sa-ti amintesti de forta cuvintelor!
    Multumesc pentru recomandare, Zina draga! O saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, nu e literatură beletristică, dar... mai călcăm pe alături câteodata. ☺

      Săptămână minunată și ție, dragă Suzana!

      Ștergere
  3. Zina, eu am devenit circumspectă (multe se spun, puține sunt rodul unor cercetări), nici în astrologie nu mai cred și mă amuză textele acelea în care eram în stare să cred cândva! Dar această carte sigur e fundamentată pe cercetări serioase și merită căutată.
    Mulțumesc pentru recomandare.
    O săptămână cât mai reușită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da este o carte serioasă, foarte bune documentată. Merită să o citești!

      Săptămână excelentă!

      Ștergere
  4. Mulțumim pentru recomandare, doamna Zina! Sunt convins că este o carte grozavă. Iar dacă secolul al XIX-lea este considerat o culme a migrației, ce să mai zicem de zilele noastre, când mișcările diferitelor grupuri de oameni sunt extraordinare. Este suficient să mergem într-o mare metropolă a lumii, pentru ca să întâlnim toate națiile și rasele umane, de nici nu mai zărești și „băștinașii” printre aceștia!
    O să caut cartea negreșit.
    Numai bine vă doresc și o săptămână minunată! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Extrem de interesantă, dezvăluie lucruri la care nu ne-am fi gândit.

      Săptămână excelentă, Alex!

      Ștergere
  5. Am vazut de curand un documentar care demonta teoria evolutionista a lui Darwin. De fapt se pare ca si el a mentionat faptul ca aceasta teorie ar putea fi demontata de descoperiri ulterioare.
    Celelalte doua idei sunt interesante, dar periculoase odata ajunse in mainile personajelor nepotrivite (ceea ce a fost si demonstrat).

    Cu siguranta ca fenomenul migratiei si-a pus amprenta asupra tuturor celor care s-au aflat sub influenta lui directa (sau indirecta) si chiar si dupa mult timp, efectele produse la momentul initial s-au facut resimtite. Mai ales ca la baza aceasta avea si un efect de cotropire... oh, am sa imi adaug cartea in wishlist. ;) M-ai facut curioasa.

    Imbratisari cu mult drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evoluția este o lege a naturii și teorie evoluției nu poate fi demontată, se pot aduce însă noutăți, îmbunătățiri.
      Merită să citești cartea asta!

      Săptămână excelentă, dragă Rux!

      Ștergere
  6. Multumesc pentru aceasta propunere de lectura.
    Imi place sa urmaresc astfel de subiecte deoarece si familia mea este destul de mozaicata ... un insami sunt produsul mai multor natii care s-au stabilit de-a lungul timpului pe aceste meleaguri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag! Recitind ceea ce am scris, îmi dau seama ce prezentare palidă am făcut cărții. E extrem de interesantă și incitantă.

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !