ROMAN DE JULES VERNE.
Urmare la Cinci săptămâni în balon (7)
CAPITOLUL XIX
Nilul. Muntele
tremurător. Amintiri din patrie. Povestirile arabilor. Nyam-Nyam. Victoria fuge
de salva de tunuri. Ascensiunile aerostatice. Doamna Blanchard.
În timp ce balonul se îndepărta de cursul Nilului,
doctorul Fergusson le confirmă tovarășilor săi de drum reușita expediției. Până
aici traseul le fusese oarecum cunoscut din relatările celor ce fuseseră pe
acolo înaintea lor. De acum înainte aveau să parcurgă regiuni necunoscute.
Regiunea peste care treceau era locuită de antropofagi cu
un nume ușor amuzant la prima vedere: Nyam-Nyam.
În dimineața următoare, vremea se schimbă. Musonul începu
să sufle violent, iar călătorii avură grijă să fixeze tot ce se mișca.
CAPITOLUL XX
Sticla
cerească. Smochini-palmieri. ”Mammouth Trees”. Arborele războiului. Echipajul
înaripat. Luptele între două populații. Masacrul. Intervenție divina.
Vântul deveni și mai violent, bătând când într-o
direcție, când în cea opusă. De jos, negrii urmăreau înmărmuriți mișcările
Victoriei. Cei trei călători observară cu interes un smochin în a cărui coroană
se prinsese pământ, adus de vânt probabil. În pământ încolțise o sămânță de
palmier, iar acum cei doi pomi trăiau unul peste altul.
Apăru o pădure de smochini foarte înalți, care stârniră
mirarea lui Kennedy. Fergusson îi spuse însă că în America sunt arbori și mai
înalți, bătrâni de mii de ani.
Între timp, ajunseră deasupra unor colibe așezate în
cerc. În centru se afla un arbore în care atârnau o mulțime de capete de
oameni. Era arborele războiului. Trecând mai departe, ajunseră deasupra altui
sat. Aici zăceau în praf cadavre de oameni mâncate pe jumătate, cărora le
dadeau târcoale hienele și șacalii.
Călătorii observară apoi în depărtare câteva cârduri de
vulturi. Fergusson se cam temu, căci învelișul balonului nu ar fi rezistat la
împunsăturile ciocurilor lor. Nu se întâmplă însă nimic, fiindcă se pare că
vulturii erau aceia care se temeau de balon.
Ajunseră apoi deasupra unei câmpii unde două triburi duceau o luptă înverșunată. Câteva din multele săgeți pe care trimiteau unii asupra
altora fură îndreptate spre balon. Călătorii se grăbiră să urce, ca să nu pună
aerostatul în pericol. Îndepărtându-se, observară cum, de îndată ce doborau un
dușman, luptătorii îi tăiau capul, iar femeile se repezeau și puneau capetele
în grămezi.
Îndepărtându-se, cei trei își exprimară greața și revolta
pentru ceea ce văzuseră. Veni apoi seara și aruncară ancora într-un arbore
înalt.
CAPITOLUL XXI
Zgomote
ciudate. Un atac nocturn. Kennedy și Joe în pom. Două împușcături. Ajutor!
Ajutor! Răspunsul în limba franceză. Dimineața. Misionarul. Planul de salvare.
Pe la miezul nopții, pe când era de pază, Kennedy observă
niște luminițe îndepărtate. Deveni și mai atent și, în scurt timp, observă
niște forme umane care se strecurau sub pom. Îi trezi pe tovarăși săi și se
pregătiră să întâmpine oaspeții nepoftiți.
Când capetele negrilor se iviră la marginea nacelei,
călătorii traseră cu armele. Izbucniră mai multe țipete și negrii fugiră.
Exploratorii auziră însă și un glas care cerea disperat ajutor în limba
franceză.
Cei trei se sfătuiră cum să facă să îi vină în ajutor
francezului. Până la urmă, Fergusson propuse să se deplaseze deasupra locului
de unde se auziseră strigătele, să arunce balast și să-l ia pe bietul om.
Pentru asta, legă la capetele pilei Bunsen doi cărbuni
apoi le apropie vârfurile, producând o lumină orbitoare.
* * *
Urmează Cinci săptămâni în balon (9)
Multumim!
RăspundețiȘtergere