12 iulie 2019

PICĂTURA DE FRUMOS (33) Philippe de Champaigne. Ex Voto.1662


Philippe de Champaigne (1602, Bruxelles – 1674, Paris), pictor baroc, a studiat pictura la Bruxelles cu colaboratorul lui Rubens, Jacques Fouqieres. În anul 1621 a plecat la Paris, unde a studiat cu Georges Laillemant și s-a împrietenit cu Nicolas Poussin.

În anul 1628 a intrat în slujba reginei-mamă Maria de Medici. A lucrat pentru Palais de Luxembourg, a decorat biserici, a primit comenzi de portrete din partea lui Ludovic al XIII-lea și a fost singurul care a avut permisiunea de a portretiza chipul cardinalului Richelieu (11 portrete). Din anii 1640 s-a dedicat tot mai mult temelor religioase. Importanța lui în pictura franceză a decurs din introducerea formelor artistice flamande.
Loviturile soartei (moartea timpurie a soției, paralizia fiicei) l-au marcat și și-au găsit expresia în arta lui. ”Ex voto”, din 1662, este realizat după miraculoasa vindecare a fiicei sale, călugăriță la mănăstirea din Port-Royale – sora Catherine de Saint -Suzanne. Paralizată de mai mult timp și foarte suferindă, ea își revine după o rugăciune de nouă zile a stareței mănăstirii, Catherine-Agnes Arnauld. Tipică pentru Philippe de Champaigne este înfățișarea momentului rugăciunii celor două călugărițe, și nu a momentului însănătoșirii.
Pictura, ulei pe pânză de 165 x 29 cm, se află la Muzeul Louvre din Paris.
Iată aici o colectie de picturi create de Philippe de Champaigne.

10 comentarii:

  1. Foarte frumoasa colectia! Mereu mi-am spus ca talentul este oglindit mai ales in realizarea fizionomiilor. A picta chipuri mi se pare cel mai dificil.
    Multumesc draga Zina pentru postare. Mi-a fost dor de 'picaturile' oferite. Trebuie sa le vad si pe cele din urma!
    Un weekend cat mai placut sa ai! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Suzana, picăturile te așteaptă să te bucuri de fiecare dintre ele! Bine ai revenit în galeria mea de artă! ☺

      Weekend minunat!

      Ștergere
  2. Multumim pentru picatura de frumos, ce ne-o oferiti. Predominanta tema religioasa, dar uimitoare toate tablourile, oricum. :) Numai bine! cu drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Ina, e drept că până acum au fost multe picturi cu caracter religios, dar asta a fost tema favorită în perioada pe care am parcurs-o. Noi, însă, admirăm arta pictorului, indiferent de temă, nu? ☺

      Numai bine!

      Ștergere
  3. Imi plac lucrarile. Privind cele 32 de tablouri (plus poza celui prezentat) :) ma gandeam la cata energie consuma artistii in general - pictorii in special, am senzatia - cand realizeaza o lucrare! In fiecare lucrare e si ceva din sufletul autorului. Ma simt "epuizata" dupa ce desenez un buchetel cu 5 floricele - si alea "pictura naiva" - iar altii... De aceea ei sunt celebri si eu nu. :)
    Multumesc, si eu, pentru picaturile de frumos.
    Weekend frumos iti doresc, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Ei, nici ei nu sunt toți celebri!

      Cu drag, Diana!
      Weekend frumos și ție!

      Ștergere
  4. Momentul dinaintea savarsirii unei minuni...
    Pe chipurile celor doua se vede o liniste si... e ca si cum deja vindecarea s-a intamplat. Foarte interesant - este un lucru despre care am tot citit in ultima vreme... sa te rogi ca si cand deja ai fi primit ceea ce iti doresti.

    Imbratisari cu drag :*!!

    ps: m-am uitat si la colectia de pe youtube. Eram curioasa sa vad tablourile care il infatiseaza pe Cardinalul Richelieu. Foarte interesant. :D Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, Rux! Mă bucur că ți-am trezit interesul cu aceste picturi. ☺

      Weekend frumos!

      Ștergere
  5. Philippe Champaigne a lasat multe lucrari,marea lor majoritate fiind pe teme religioase(epoca),dar mult diferite in compozitie si cromatica,in
    detaliile chipurilor,expresivitatea lor,fata de contemporani cunoscuti.
    La inceputuri era,cumva,sub influienta lui Rubens,dar,cu timpul maniera lui devine mai sobra si severa.Este interesat de trasaturile
    de personalitate ale celor portretizati,neexistand nici un fel de asemanari intre portretizati.Este un pictor clasic,realist si profund
    religios(Ex-Voto),cu o cromatica clara,elaborata;compozitiile sunt foarte riguroase,vizibile,uneori cu peisaje splendide.
    Este un real interpret al"Frantei" in secolul infloririi sale,cred !
    Un frumos final de saptamana,cu sanatate si bucurii,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru completările interesante!

      Zi frumoasă, dragă Natalia!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !