31 mai 2019

PICĂTURA DE FRUMOS (27) Caravaggio. Judita și Holofern. 1600



Caravaggio (1571 Caravaggio, lângă Milano – 1610 Porto Ercole), al cărui adevărat nume este Michelangelo Merisi, precursor al stilului baroc, impresionează prin realismul, chiar naturalismul, picturilor sale.

Învață să picteze cu Simone Peterzono, la Milano, apoi revine în localitatea Caravaggio. În scurtă vreme pleacă apoi la Roma, unde își găsește protectori la curtea papei. Duce însă o viață agitată, este arestat de câteva ori și va sfârși ca fugar.

Caravaggio se străduiește să redea oamenii și peisajele cât mai aproape de modelele naturale. Opera lui se distinge prin figurile realiste și prin puternicele contraste dintre lumină și întuneric. Mulți dintre contemporani nu i-au apreciat opera, dar va avea o influență puternică asupra pictorilor din generațiile următoare – Vermeer, Géricault, Velázquez și alții.

Pictura Judita și Holofern, din 1600, este realizată în ulei pe pânză și are 145 x 195 cm. Tabloul, impresionant și dramatic, o înfățișează pe Judita comițând fapta sângeroasă prin care își va salva poporul de asediatori. Ea se strecoară pe furiș în cortul lui Holofern și îl îmbată în timpul cinei. După ce îl decapitează, se întoarce în oraș cu capul acestuia.

Raza de lumină, care scoate în evidență fiecare detaliu, accentuează cruzimea evenimentului, la fel și draperia roșie. Judita și servitoarea ei sunt realizate după modele reale, ceea ce sporește impresia de autenticitate. Fața și mâinile Juditei sunt arse de soare de la munca câmpului, în timp ce restul corpului ei puternic are pielea albă. La fel de marcante sunt trăsăturile bătrânei servitoare.


Lucrarea se află la Galeria Națională de Arte din Roma.

Sursa foto 

Iată aici și un videoclip în care pot fi admirate lucrări ale lui Caravaggio.



6 comentarii:

  1. Cutremuratoare pictura, dar atat de realista ... Seamana cu o fotografie!
    Sa ai un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place tare mult ''picatura de frumos''. O astept cu nerabdare. Azi Cavvaggio, desi cam dur, are atata realism, cum spuneati, ca te intrebi ce vezi, va scoate un sunet ori nu... Multumesc frumos. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că ”te-a prins” seria de artă.
      Cu mare drag!

      Weekend plăcut!

      Ștergere
  3. Caravaggio,o personalitate vulcanica,in viata,dar mai ales in pictura!
    Este un reformator al picturii europene din secolul al XVII-lea,s-ar
    spune intemeietorul realismului,unul din marii maestri ai barocului,
    folosind clarobscul,un taios contrast intre lumina si umbra.Nu exista
    schite,studii pentru cele mai complexe compozitii,el le realiza direct
    pe panza;exista,insa,multe variante pe acelasi subiect!Devine un novator impotriva manierismului si academismului.Picteaza prima natura
    statica din istoria picturii italiene!Are succes deosebit in abordarea
    picturii religioase,cu o atmosfera poetica,calma,dand importanta peisajului inconjurator.O capodopera,pe care o lua cu sine in toate
    peregrinarile-"David tinand capul lui Goliat",este un autoportret,
    Goliat,pictand multe variante...
    Se pot analiza la nesfarsit operele sale,picturi,fresce...dar ma voi opri !
    Iti doresc toate cele mai bune,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru completările aduse, foarte intersante, ca de obicei!

      Numai bine, dragă Natalia!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !