ROMAN DE JAMES MATTHEW BARRIE
Urmare la Peter Pan și Wendy (3)
Capitolul III. INSULA
Copiii pierduți din Țara de Nicăieri, aflată pe o
insulă, îl așteptau pe Peter Pan. Erau șase: Piuilă, Ronțăilă, Flușturilă,
Cârlionț și gemenii. Ei dispărură în beznă și, după puțin timp, se auzi imnul
piraților.
Întâi apăru Cecco, cercetașul, care lipea din când în
când urechea de pământ. Urmă un negru uriaș, ce purta multe porecle, apoi
domnul Scăfârlie și, după el, Ferestruică. Trecură și Pârjol, și Gălușcă și
mulți alți tâlhari vestiți prin Marea Caraibelor. În mijloc se afla căpitanul
Hook sau Joe Cârlig, căpetenia lor, ce
purta în locul mâinii drepte un cârlig de fier.
În urma piraților veniră niște piei-roșii înarmate cu securi
și cuțite. Primul era Uriașul Labă-de Panteră; ultima era prințesa Crin
Sălbatic.
După ce pieile-roșii se îndepărtară, sosi alaiul
lighioanelor: lei, tigri, urși și alte sălbăticiuni mai mici. Ultimul era un
crocodil mare, ce căuta pe cineva anume.
Se iviră apoi din nou băieții, care ieșiră din acest cerc
și se trântiră pe iarbă. Îl așteptau pe Peter cu nerăbdare, fiindcă se temeau
de pirați. Chiar atunci se auzi cântecul acestora și băieții, mai puțin
Ronțăilă, dispărură în ascunzătoarea lor de sub pământ. Deasupra erau șapte
copaci. Fiecare avea o scorbură prin care băieții intrau în ascunzătoare. De
mult timp căuta Cârlig ascunzătoarea aceasta.
Ronțăilă fugise în pădure. Piratul Scăfârlie scoase pistolul
să tragă după el, dar căpitanul Hook îl opri. El voia să-i prindă pe toți
băieții odată, Nu numai atât, dar împușcătura ar fi putut atrage pieile-roșii.
Cârlig își trimise pirații să caute băieții și rămase singur cu Pârjol.
Șeful piraților, așezat pe o ciupercă mare de tot, îi
spuse piratului că primul pe care ar vrea să-l prindă este Peter Pan, fiindcă
el îi retezase brațul. Pârjol răspunse că, totuși, se lăudase de multe ori că
cârligul de fier e mai folositor decât douăzeci de mâini la un loc. Cârlig își
aminti că Peter aruncase brațul tăiat crocodilului, care îl mâncase cu poftă.
De atunci, crocodilul îl urmărea pe Cârlig peste tot, dornic să mănânce și
restul corpului.
Căpitanul Hook îi destăinui lui Pârjol că avusese noroc.
Crocodilul înghițise un ceasornic și ticăitul lui îl anunța când dihania se
apropia.
Deodată, căpetenia piraților sări în sus, simțind că s-a
încins rău. Smulse ciuperca și din gaura rămasă în pământ năvăli o trâmbă de fum.
Tot pe acolo se auziră și glasurile băiețașilor, care flecăreau fără grijă.
Ascultând, cei doi pirați observară și scorburile celor șapte copaci.
Pârjol îi atrase atenția lui Cârlig că băieții spuseseră
că Peter Pan e plecat de acasă. Cârlig făcu un plan să-i prindă pe băieți.
Aveau să facă un tort mare și să-l pună pe mal, în Laguna Sirenelor. Băiețașii
se scăldau adesea acolo, jucându-se cu sirenele. Văzând tortul, aveau să se năpustească asupra
lui. Bucuroși pentru planul făcut, ce doi porniră să joace nebunește, dar
tocmai atunci se auzi un ticăit. Era crocodilul, care dăduse de urma lui
Cârlig. Înnebunit, căpitanul Hook o luă la fugă, cu Pârjol pe urma lui.
Băieții ieșiră afară din ascunzătoare, dar apăru
Ronțăilă, urmărit de o haită de lupi. Gândindu-se la ce ar fi făcut Peter Pan
dacă s-ar fi aflat cu ei, băiețașii hotărâră să se îndoaie de șale și să se
uite la lupi printre picioare. Într-adevăr, când îi văzură pe toți în poziția
aceea ciudată, lupii o luară la fugă, cu coada între picioare.
Băieții zăriră apoi o pasăre mare, albă, care zbura cu
greu și îngâna mereu ”Biata Wendy”. De lângă ea, Clopoțica le spuse băieților
că Peter îi roagă să tragă în ea și să o doboare. Piuilă, care avea arcul și
săgețile cu el, trase și o doborî pe Wendy la pământ.
* * *
Urmează Peter Pan și Wendy (5)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !