28 martie 2019

PETER PAN ȘI WENDY. Povestire pe scurt (1)

ROMAN DE JAMES MATTHEW BARRIE

Capitolul I. UMBRA


În seara aceea Nana era plecată la plimbare. Doamna Darling le făcuse baie copiilor, Michael, John și Wendy. După aceea, le cântase și îi adormise. Așezată lângă foc, adormise și ea.
Doamna Darling visă că Țara de Nicăieri se apropiase foarte mult. De acolo se îndreptase spre casa lor un omuleț.

Pe fereastra deschisă de vânt pătrunse un prichindel însoțit de o luminiță neastâmpărată.
Stăpâna casei se trezi, îl recunoscu pe Peter Pan, spiridușul, și scoase un țipăt. În clipa aceea Nana se năpusti în odaie. Mârâind, se repezi la omuleț. El fugi iute pe fereastră și Nana rămase cu  umbra lui în gură. Doamna Darling o împături și o puse într-un sertar.
După o săptămână, tot seara, Nana tocmai voia să-l culce pe Michael. Doamna Darling, în rochie de seară, intră pe ușă, urmată de domnul Darling. Acesta ținea în mână cravata pe care nu reușea să și-o lege la gât. Prăpăstios, spunea că, dacă nu reușește să-și pună cravata, nu vor ajunge la petrecere. Dacă nu merg la petrecere, n-o să poată să meargă nici la birou și vor rămâne pe drumuri să moară de foame. Soția lui îl liniști legându-i frumos cravata.
Tocmai atunci Nana se încurcă printre picioarele domnului Darling și îi umplu pantalonii de păr. Nemulțumit, el îi reproșă soției că lasă îngrijirea copiilor pe seama unui câine. Ea răspunse că Nana e o comoară și îi povesti întâmplarea cu omulețul, arătându-i și umbra.
Nana veni să-i dea doctoria lui Michael, ținând lingura între dinți. Michael nu voia să o ia. Domnul Darling spuse că el a luat întotdeauna doctoriile fără teamă, ba și mulțumea părinților săi pentru ele. Wendy îi aduse repede un pahar cu doctoria lui, ca să-i dea un exemplu lui Michael.
După ce se invitară unul pe altul care să își ia primul doctoria, Wendy propuse să o ia în același timp. Michael o înghiți pe a lui, dar domnul Darling o turnă pe a sa în castronul Nanei. Cățeaua crezu că e lapte. Bău, îl privi cu ochii înlăcrimați pe domnul Darling, apoi se duse la locul ei cu coada între picioare. Doamna Darling îl certă pe soțul ei. Acesta, însă, o alungă pe Nana în curte și o legă în lanț.
Copiii se culcară, ascultând cum latră Nana în curte. Wendy spuse că latră de parcă ar simți că se apropie vreo primejdie. Doamna Darling o auzi și își spuse că tare n-ar vrea să plece de acasă în seara aceea. 
Sursa foto

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !