ADAM ȘI EVA. Povestire pe scurt (15)

roman de LIVIU REBREANU

Urmare la Adam și Eva (14)

V. MARIA

5

Adeodatus nu se putu obișnui cu noul abate. Își luă icoana și plecă în lume. Umblă ani și ani, până când simți că vrea să ajungă la Roma. Când ajunse, avea treizeci de ani.

Așteptând să fie primit de papă, fu găzduit la o casă a pelerinilor. I se păru că mai fusese pe acolo. În casă se simți în puterea unui farmec ciudat. Seara, așeză icoana pe o măsuță și se rugă la ea. Fecioara păru că îi zâmbește ispititor și el luă icoana și o sărută cu patimă. Noaptea avu visuri păcătoase, în care fecioara Maria era o femeie ca toate femeile.

Plecă brusc de la Roma și ajunse la o mănăstire unde își făcu un brâu de cuie pe care și-l încinse pe pielea goală. Ispita, însă, îl urmărea în continuare. Umblă prin lume alți câțiva ani, până când socoti că mai sunt trei ani până la sfârșitul lumii. Se întoarse la mănăstirea Lorsch, unde era acum alt abate, bătrân și evlavios.

Plouă luni în șir și Adeodatus socoti că acesta este un semn. Călugării, însă, nu mai credeau în sfârșitul lumii.

6

Stând în pat, Adeodatus se gândi că luptă de peste treizeci de ani cu ispitele Diavolului. I se păru că chiar atunci un diavol venise la picioarele patului său. Luă cărțile sfinte și, înțelegând după cum îl ducea mintea, socoti că Necuratul se străduiește să- îl abată de la calea cea dreaptă ca să nu poată obține fericirea veșnică atunci când va sosi sfârșitul lumii.

Într-o zi, Ioan, un călugăr tânăr se strădui să-i demonstreze că socotelile lui nu sunt bune și că nimeni nu putea ști exact când va veni sfârșitul lumii. Ceilalți călugări ținură partea unuia sau altuia, iar abatele spuse că nimeni nu poate înțelege planurile Domnului. Disputa continuă totuși, până când călugărul Ioan fugi din mănăstire și începu o viață de desfrâu.

Adeodatus se întristă că nu putuse să îl lumineze. Cântă în biserică un imn sfânt învățat în pribegie. Imnul îi impresionă puternic pe călugări, iar abatele le porunci să îl învețe cu toții și să îl cânte la toate liturghiile.

După șapte săptămâni Ioan fugarul se întoarse la mănăstire, pocăindu-se. Această întoarcere fu privită ca o minune.

7

La sfârșitul lui februarie vremea ploioasă se opri și veniră călduri ca în toiul verii. În postul Paștelui vremea se schimbă iară și porni o ninsoare cumplită. Adeodatus spuse călugărilor și mirenilor că toate acestea sunt semne. Țăranii nu îl credeau, ba chiar îl huiduiră și îl alungară.

Slăbit și istovit, în Săptămâna patimilor Adeodatus nu ieși din biserică, rugându-se și pregătindu-și sufletul pentru ceasul izbăvirii. În Sâmbăta mare stătu în chilie, rugându-se și închinându-se. Privi icoana Fecioarei Maria și își aminti ispitele trecutului. Se întrebă apoi dacă ziua următoare va mai fi sau nu. În fundul sufletului își spuse că dacă nu va veni sfârșitul lumii, își trăise viața degeaba.

Sosi noaptea. Așteptând întunericul și sfârșitul, bătu trei sute de mătănii. I se păru că chilia se luminează și se ivește Fecioara Maria, chiar cea din icoană. Fecioara cu ochii adânci și pieptul rotunjit sub haina cea albă se aplecă spre el și îl sărută voluptos pe gură, în timp ce el închise ochii.

Deodată auzi un râs batjocoritor. Deschise ochii și, în locul Fecioarei, văzu pe Satana, înconjurat de o ceată de diavoli. Satana, spunându-i pe numele de mirean, îl întrebă de ce și-a petrecut viața împotrivindu-se lui, în loc să o caute pe Maria. N-a iubit niciodată și nimic nu este mai prețios decât iubirea.

Adeodatus strânse icoana la piept, o sărută și simți o durere ascuțită în inimă. Se prăbuși și se scufundă în întuneric.

*

Sufletul se înălță ușurat, apoi simți apăsarea așteptării.

* * * 

Urmează Adam și Eva (16)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!