ADAM ȘI EVA. Povestire pe scurt (14)

roman de LIVIU REBREANU

Urmare la Adam și Eva (13)

V. MARIA

3

Adeodatus trecu de la școala inferioară la școala superioară. Acum citea mult în bibliotecă, unde nu prea mai călca nimeni altcineva. După vreo trei ani, dădu de o carte ce povestea aventurile lui Siegfried. Află cu uimire că locul în care fusese ucis eroul era în apropiere și că fusese îngropat chiar în mănăstirea Lorsch.

Magistrul îi arătă lui Adeodatus lespedea din dreapta altarului, sub care se aflau rămășițele pământești ale viteazului Siegfried. După o vreme, îl duse pe marginea râului, în sus, pe deal, și îi arătă poiana unde fusese ucis mișelește Siegfried. Noaptea, tânărul visă numai viteji care se luptau între ei pentru a cuceri dragostea femeilor.

Adeodatus își făcu obicei să meargă adesea în poiana aceea. Într-o seară, pe drumul de înapoiere spre mănăstire, întâlni o femeie. Lăsă ochii în jos și trecu pe lângă ea. O auzi strigându-l pe numele mirean. Întoarse capul și o privi. Era Margareta lui Hippler, o fetișcană frumușică de vreo șaptesprezece ani, cu sânii plini de la care el nu putu să-și ia ochii. Fata povestea ce au mai făcut și că se va mărita, iar el simțea că dacă mai stă o clipă o va lua în brațe și o va înăbuși cu sărutările lui.

Călugărul închise ochii și spuse răgușit ”Piei, Satano!”, apoi o luă la fugă spre mănăstire. Acolo se rugă lui Dumnezeu să îl scape de ispită, dar în același timp regreta că nu a sărutat fata. Privind icoana, parcă și ea îl mustra că nu a sărutat-o. Ca să își recapete liniștea, Adeodatus fură cartea cu povestea lui Siegfried și o azvârli în foc.

4

Tânărul călugăr renunță la citit, socotind că pricina tulburării sale fuseseră cărțile. În câteva săptămâni o uită pe Margareta, preocupându-se tot mai mult de prevestirea că la anul 1000 venea sfârșitul lumii. Mai erau până atunci mai puțin de doi ani.

Aproape de Crăciun mai apăru și o cometă care îi înspăimântă pe toți. Adeodatus se duse la abate și ceru voie să meargă printre oameni, să-i întoarcă pe calea mântuirii. Abatele îi dădu întâi să ducă o scrisoare la arhiepiscopul din Mainz, ca să vadă dacă mai vrea să meargă în lume după aceea.

Pe drum, oamenii se mirară de înfățișarea lui sălbatică și ori se închinau, ori îl ocărau. Noaptea avu iar vise ispititoare. La Mainz, arhiepiscopul citi scrisoarea și râse de grijile abatelui privind sfârșitul lumii. Adeodatus fugi din oraș îngrozit. Într-un sat, un țăran îl sfătui să meargă la Niersteyn să vorbească cu pustnicul sfânt de acolo. Tânărul se duse și stătu șapte zile în preajma pustnicului. Văzu că și acesta se scula de câteva ori pe noapte ca să alunge diavolii.

Întors la mănăstire, Adeodatus nu mai avu decât o grijă: să-l găsească judecata cea mare cu inima curată. Posti și se rugă. Când își amintea câte ceva din lucrurile lumești, trecea în camera flagelației și își pedepsea trupul.

Cum abatele bătrân murise, veni un abate nou, tânăr. Se îmbrăca îngrijit și iubea cărțile. El nu le mai dădu voie călugărilor să vorbească despre sfârșitul lumii ce trebuia să se întâmple chiar la sfârșitul acelui an, socotind că este o erezie.

În ultima noapte a anului se sluji o liturghie ce avea să dureze până va începe judecata de apoi. Noaptea trecu și nu se întâmplă nimic. Lumea se împrăștie, numai Adeodatus rămase în bazilica întunecoasă. Dintr-o firidă coborî la el Fecioara Maria. Se prăbuși pe treptele altarului și nu își veni în simțiri decât în patul din chilia lui. Spuse cu siguranță că s-a greșit, că sfârșitul lumii va veni la o mie de ani de la învierea lui Iisus, nu de la nașterea lui, așa că omenirea mai are un răgaz de treizeci și trei de ani pentru a se pocăi.

* * * 

Urmează Adam și Eva (15)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!