4 februarie 2019

CITATE FAVORITE (97) Despre Bucurie



Din înțelepciunea indiană:
Sănătatea, lipsa de datorii, rămânerea în țară, relații cu oameni cumsecade, un mijloc de trai sigur, o ședere neprimejduită: șase bucurii ale lumii celor vii. Mahabharata

Bucuria și durerea, prosperitatea și restriștea, dobândirea și pierderea, sănătatea și boala dau, rând pe rând, peste fiecare; de aceea cel înțelept să nu se bucure și să nu se întristeze. Mahabharata
După bucurie urmează întristare, după întristare bucurie; bucuria și întristarea se învârtesc ca o roată. Mahabharata
Cel mărginit are o părere excelentă despre felul său de a fi, stârnește întristare în sufletul celor îndurerați prin compătimirea ce le-o arată, își bate joc fățiș de vrednicia altuia și se laudă pe sine, vorbește despre întrebuințarea unor metode nepotrivite, declarând nenorocirea altuia drept permanentă. Așa se face că, cei înțelepți, cât timp trăiesc, își ascund în inima lor bucuriile și durerile; iar după ce mor le arde rugul. Kalhana
Îndată după o nenorocire chiar și o bucurie mică de tot ne apare însemnată. Kusumadeva
Nu se dobândește bucuria fără a trece prin dureri. Kalidasa 

În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale. 
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac! 
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Ai putea să mai vezi:
Iată și linkul spre postarea lui Alex Androne, netrecut în tabel din greșeala mea, am programat închiderea înscrierilor cu o zi mai devreme decât trebuia. Rog să fiu scuzată! https://alexandrone.wordpress.com/2019/02/06/citate-favorite-79/

20 de comentarii:

  1. Sfaturi intelepte!
    Legat de compatimire (tot din intelepciunea inidana), se zice ca atunci cand mergi in vizita la cineva aflat pe patul de spital sa mergi la el cu zambetul pe buze, vesel, nu cu o figura trista pentru ca figura trista, compatimirea, nu priesc moralului celui bolnav.
    Cred ca durerea o pot ascunde mai multi, dar bucuria... aproape nimeni. :)

    Iti doresc sa ai o saptamana minunata, Zina draga! Multe bucurii iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Total de acord! Iar îmbrăcămintea vizitatorului să fie în culori deschise, odihnitoare, plăcute, nicidecum negru sau culori mohorâte.

      Măcar de-am avea mai des bucurii pe care să nu le putem ascunde...

      Săptămână excelentă, dragă Diana!

      Ștergere
  2. Desigur că bucuria și tristețea sunt ca o sinusoidă în viață noastră ... dar unii prea au parte numai de tristețe!

    Îți doresc o săptămâna cu bucurii! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ella, știi cum se spune: să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate să ducă...

      Săptămână excelentă!

      Ștergere
  3. ”Cel mărginit are o părere excelentă despre sine”...păi se putea altfel?!
    Să sperăm în cât mai mult bine!
    Dragă Zina, o săptămână frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dupa criteriile textului din Mahabharata cam putini oameni intelepti am intalnit...:)
    Multumesc pentru colectia plina de intelepciune, Zina draga!
    O saptamana excelenta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Tot mapamondul este prins în datorii. Inclusiv unchiul Sam... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult pentru intelepciunile din Mahabharata,mai ales cele
    sase bucurii ale celor vii!Dar,"nu se dobandeste bucuria,fara a trece
    prin dureri",ceea ce mi se pare"o axioma",nu mai trebuie demonstrat!
    PS.Au mai aparut cateva carti ale autorului romanului"Lumea Sofiei",
    Jostein Gaarder,"Fata cu portocale","Castelul din Pirinei",care mi-au
    placut!
    Toate cele bune,cu sanatate,draga Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat, e o axioma.
      Mă bucur că se confirmă părerea despre acel autor. Poate voi avea șansa să citesc și eu noile apariții.

      Sănătate și numai bine, dragă Natalia!

      Ștergere
  7. frumoase citatele alese... Da, viata este formata din bucurii si dureri, din reusite si înfrângeri, din... "n" combinatii ce ne iau prin surprindere, zi de zi... Omul primeste totul si duce, atât cât i-a fost dat de Dumnezeu sa duca. Important este sa nu ne pierdem niciodata speranta în bine si frumos.
    O saptamâna cât mai placuta sa ai, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Carmen, așa cum se spune adesea, ”Speranța moare ultima.”

      Sănătate și numai bine, draga mea!

      Ștergere
  8. E mare lucru să putem aprecia bucuriile mici.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totuși, trebuie ceva înțelepciune și experiență a vieții pentru asta...

      Ștergere
  9. Atât de frumoase și pline de înțelepciune, citatele alese, doamna Zina! Și când ne gândim la vechimea lor incredibilă.... Toate aceste gânduri înțelepte s-au verificat de-a lungul a sute de generații.
    Numai bine și zile frumoase!

    PS. Am întârziat cu înscrierea în tabel, săptămâna aceasta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Verificate și garantate! ☺
      Nu-i nimic, niciodata nu e prea târziu!

      Ștergere
    2. Acum am văzut... Nu ai întârziat tu, am programat eu greșit închiderea înscrierilor, cu o zi mai devreme decât de obicei. Te rog să mă scuzi!

      Ștergere
  10. Multumim pentru aceste ganduri minunate!

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !