Ah! Umple cupa; ce folos să tot repeți
Că timpul lunecă sub picioarele noastre?
Mâine, care încă nu s-a născut
Și ieri, care a murit,
La ce să ne chinuim cu acestea, dacă azi e dulce?!
- Omar Khayyam
Să nu se întristeze din cauza trecutului, să nu se gândească la viitor; înțeleptul să se preocupe numai de prezent. Din vechea înțelepciune indiană.
După cum cei care călătoresc pe mare pe timp frumos au pregătite și cele necesare pentru caz de furtună, tot așa cei chibzuiți își pregătesc pe când trăiesc în liniște și prosperitate măsurile pentru caz de nenorocire. Socrate
Înțeleptul se deprinde cu relele din viitor și dacă alții ajung să le accepte după ce le suportă îndelung, el reușește să le accepte după ce meditează îndelung. Seneca
Prin imaginație și rațiune experiența noastră se transformă în prevedere; noi devenim creatorii viitorului nostru și încetăm de a fi sclavii trecutului nostru. Vauvernagues
Fiecare să-și examineze gândurile; el le va găsi în întregime ocupate cu trecutul și cu viitorul. Noi nu ne gândim aproape deloc la prezent, și dacă ne gândim la el o facem numai pentru a-i împrumuta lumina spre a dispune de viitor. Prezentul nu e niciodată ținta noastră; trecutul și prezentul sunt doar mijloacele noastre; numai viitorul este ținta noastră. Astfel noi nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim; și, pregătindu-ne mereu să fim fericiți, este inevitabil să nu fim niciodată. Blaise Pascal
În loc de a ne preocupa exclusiv și mereu cu planuri și griji de viitor, sau de a ne abandona regretului pentru trecut, ar trebui să nu uităm niciodată că numai prezentul este real și sigur; că viitorul, dimpotrivă, iese mai întotdeauna altfel decât ni-l gândim; ba chiar și trecutul era altfel. Schopenhauer
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Bine te regăsesc în noul an, dragă Zina! La mulți ani!
RăspundețiȘtergereDacă nu ne-am face planuri, am pierde mult din frumusețea speranței în schimbare, în mai bine!
Contează mult sa ai o configurare a ceea ce dorești, oricât ți-ar plăcea să te bucuri de prezent, lipsit de griji, cred.
Sa ai o săpămână cât mai bună! :)
La mulți ani, dragă Mirela! Sigur, ai dreptate. Nu te poți bucura de prezent într-atât încât să nu îți faci planuri de viitor. Ar însemna să nu fii prevăzător deloc. Citatele, însă, se referă mai ales la aceia care își fac prea multe griji ori își pun prea multe speranțe în viitor, uitând să aprecieze ceea ce au, prezentul.
ȘtergereSăptămână excelentă!
Draga Zina!
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru mesajele tale si oentru grija pentru mine!
Au fost momente de cumpana dar si de bucurie! Iti doresc un an nou fericit si plin de bucurii si sanatate! Cu drag!
Bine ai revenit, dragă Ella! Mă bucur mult de tot să te văd iar în blogosferă și aici la mine. ☺
ȘtergereSă ai un an așa cum ți-l dorești tu! Numai bine!
Sărut mâna și La mulți ani! Foarte frumoase și pline de înțelepciune, citatele alese la început de an. O temă extraordinară. Am început un an nou, am lăsat în urmă amintirea unui an ce a trecut. Ne uităm în zare spre viitor, dar prezentul este cea mai mare certitudine și timpul când trebuie să acționăm concret.
RăspundețiȘtergereNumai bine și o săptămână frumoasă! :-)
Chiar în vederea începutului de an am ales această temă. Să aveți un an bun, cu sănătate și plin de bucurii și împliniri!
ȘtergereLa multi ani!! Sa fim si mai "prezenti" in 2019 <3!
RăspundețiȘtergereMi-am reamintit de filmul Click <3. Este un film superb - aparent doar o comedie reusita, dar de fapt mult mai mult decat doar o comedie reusita.
Imbratisari cu drag si pupici!! :*
La mulți ani! Da, trebuie să fim mai ”prezenti”! ☺
ȘtergereNumai bine, dragă Rux!
Mâine va fi mai dulce decât azi, dacă în loc de magiun se va utiliza miere, de exemplu... :)
RăspundețiȘtergereDa, dar dacă mâine se folosește mierea, poimâine ce se va utiliza ca să fie și mai dulce?! ?
ȘtergereDin intelepciunea araba: "trecutul e prezent si prezentul e viitor, doar clipa in care suntem ne apartine". Ne putem face o mie de planuri, dar acel "maine luminos" nu stim de va fi si pentru noi. :) E bine sa fim prevazatori, "sa ne astepam la ce-i mai bine si sa ne pregatim pentru ce-i mai rau". :) Inclin sa-i dau dreptate lui Blaise Pascal, dar toate sunt perle de intelepciune.
RăspundețiȘtergereLa multi ani cu sanatate, Zina draga!
La mulți ani și numai bine, dragă Diana!
ȘtergereToți au dreptate, noi alegem ce ni se potrivește cel mai bine. ☺
La multi ani cu bucurii!
RăspundețiȘtergereLa mulți ani și numai bine, Daurel!
ȘtergereLa multi ani sanatosi !Trebuie sa recunosc adevarul:nu ma cantonez in
RăspundețiȘtergeretrecut,nu vreau ca fantomele sa fie prezente;pentru viitor am o vaga
schita,numai pentru cel apropiat;imi place prezentul,cu bune si rele,
organizandu-l cat mai bine.Apreciez mult ideile lui Omar Khayyam si cele din vechea intelepciune indiana!
Toate cele bune sa se adune,draga Zina!
La mulți ani! Mă bucur, atunci, că ți s-au potrivit citatele alese.
ȘtergereNumai bine!
Stiu ca e mai tarziu, dar vin si eu cu niste citate integrate intr-o recenzie a unei carti care imi place tare mult, M-am hotarat sa devin prost.
RăspundețiȘtergereSi mie imi place sa traiesc prezentul. Oricat de drag mi-ar fi trecutul. De acord cu Omar Khayyam
Suntem cu picioarele pe pământ, deci! ☺
ȘtergereImi place mult provocarea de luni!
RăspundețiȘtergereLa multi ani cu sanatate! :)
La mulți ani și numai bine!
ȘtergereMă bucur că îți place! Te mai aștept, și în tabel. :)