roman de ROALD DAHL
Urmare la Matilda (9)
Cabana domnișoarei Honey
Domnișoara Honey și Matilda se întâlniră pe strada principală a satului. Merseră împreună în tăcere până când ajunseră la marginea satului, pe un drum îngust și singuratic. Aici fetița deveni vorbăreață și vioaie, mai mult decât de obicei. Îi spuse domnișoarei Honey, plină de însuflețire, că simte că poate să miște orice, chiar și oameni și lucruri mult mai mari decât oamenii.
Profesoara încercă să o liniștească, spunându-i că trebuie să aibă grijă cum folosește această forță misterioasă. Îi mai spuse că încearcă să-și dea seama dacă această putere a ei are vreo legătură cu faptul că este atât de precoce.
Cele două mergeau încet pe drum și profesoara îi spuse fetiței ce copaci sunt pe acolo și după ce pot fi recunoscuți. Intrară pe o poartă și porniră mai departe pe o potecă îngustă. Ajunseră la o căsuță mică din cărămidă roșie, umbrită de crengile unui stejar uriaș.
Căsuța părea desprinsă din paginile unei cărți de povești de frații Grimm sau de Andersen. Intrară într-un hol întunecos și merseră în bucătăria mică cât un dulap. Domnișoara Honey avea doar un primus, o lampă de gătit pentru camping. Îl aprinse și o rugă pe Matilda să aducă apă de la fântână, fiindcă nu avea apă în casă.
Matilda aduse apa și o întrebă pe domnișoara Honey cum face baie. Profesoara spuse că nu face baie. Încălzește găleata cu apă pe primus, stă în picioare și se spală peste tot. Așa făceau toți oamenii săraci până nu demult. Fetița o întrebă dacă este săracă și ea răspunse că este foarte săracă. Lângă ceai, domnișoara Honey puse două felii subțiri de pâine neagră și niște margarină. Zahăr pentru ceai nu avea. Matilda înțelese că este cu adevărat foarte săracă.
Fără să comenteze nimic, Matilda o urmă pe profesoară în camera de zi. Rămase în ușă, mută de uimire. Aici se aflau doar două cutii de lemn mai mici, care serveau drept scaune, și o cutie mai mare – masa. Nu erau covoare, nu erau perdele, nu mai era absolut nimic. Pereții erau acoperiți cu var, iar plafonul era foarte jos.
Domnișoara Honey o pofti pe Matilda să se așeze, să bea ceai și să mănânce. Amândouă feliile de pâine erau pentru ea. Profesoara mânca bine de prânz la școală și îi ajungea până a doua zi dimineață.
În timp ce își beau ceaiul, profesoara îi spuse fetiței că trebuie să afle până unde se întind puterile ei. Și Matildei i-ar fi plăcut să știe.
Profesoara încercă să o liniștească, spunându-i că trebuie să aibă grijă cum folosește această forță misterioasă. Îi mai spuse că încearcă să-și dea seama dacă această putere a ei are vreo legătură cu faptul că este atât de precoce.
Cele două mergeau încet pe drum și profesoara îi spuse fetiței ce copaci sunt pe acolo și după ce pot fi recunoscuți. Intrară pe o poartă și porniră mai departe pe o potecă îngustă. Ajunseră la o căsuță mică din cărămidă roșie, umbrită de crengile unui stejar uriaș.
Căsuța părea desprinsă din paginile unei cărți de povești de frații Grimm sau de Andersen. Intrară într-un hol întunecos și merseră în bucătăria mică cât un dulap. Domnișoara Honey avea doar un primus, o lampă de gătit pentru camping. Îl aprinse și o rugă pe Matilda să aducă apă de la fântână, fiindcă nu avea apă în casă.
Matilda aduse apa și o întrebă pe domnișoara Honey cum face baie. Profesoara spuse că nu face baie. Încălzește găleata cu apă pe primus, stă în picioare și se spală peste tot. Așa făceau toți oamenii săraci până nu demult. Fetița o întrebă dacă este săracă și ea răspunse că este foarte săracă. Lângă ceai, domnișoara Honey puse două felii subțiri de pâine neagră și niște margarină. Zahăr pentru ceai nu avea. Matilda înțelese că este cu adevărat foarte săracă.
Fără să comenteze nimic, Matilda o urmă pe profesoară în camera de zi. Rămase în ușă, mută de uimire. Aici se aflau doar două cutii de lemn mai mici, care serveau drept scaune, și o cutie mai mare – masa. Nu erau covoare, nu erau perdele, nu mai era absolut nimic. Pereții erau acoperiți cu var, iar plafonul era foarte jos.
Domnișoara Honey o pofti pe Matilda să se așeze, să bea ceai și să mănânce. Amândouă feliile de pâine erau pentru ea. Profesoara mânca bine de prânz la școală și îi ajungea până a doua zi dimineață.
În timp ce își beau ceaiul, profesoara îi spuse fetiței că trebuie să afle până unde se întind puterile ei. Și Matildei i-ar fi plăcut să știe.
Episodul acesta cu căsuța profesoarei nu mi-l amintesc în film ... Poate nu a fost?!
RăspundețiȘtergereParcă îmi amintesc că a fost, dar nu sunt sigură.
ȘtergereCu plăcere! Mă bucur să îți fiu de folos!
RăspundețiȘtergere