ÎN LUMEA DREPTĂȚII. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de IOAN ALEXANDRU BRĂTESCU-VOINEȘTI

Andrei Rizescu se întreabă de ce se duce el să-și petreacă seara la avocatul Vineanu. Nu se pricepe să discute afaceri și politică. Nu știe să joace cărți, nu știe să danseze. Știe doar să cânte la vioară, e absolvent de Conservator. Numai că în provincie lumea nu vine la petreceri ca să asculte muzică clasică.

Când ajunge, lui Andrei i se confirmă părerea. Cine nu juca cărți, vorbea despre politică. Începe să răsfoiască niște albume cu fotografii și cărți poștale. Deodată aude din odaia cu pian o altfel de muzică decât obișnuitele valsuri. Cineva cânta ”Sonata lunii” a lui Beethoven. Cânta și el la vioară această bucată. Privește pe ușa odăii. La pian era o fată cu haine modeste, dar de o frumusețe distinsă.

Fata îl observă și ea. Andrei se întreabă unde o mai văzuse. Se apropie de el Antonescu, noul director al gimnaziului. Acesta îi spune că fata este domnișoara Murgu, sora soției sale. Brusc, Andrei își amintește că o văzuse la Govora, cu doi ani în urmă. Cântase la o reprezentație dată în folosul cantinelor școlare. El păstrase afișul, pe care notase cât de bine cântase fata.

Antonescu îi șoptește lui Andrei că fata îi este ca o fiică. O crescuse de la șase ani de când îi muriseră părinții. Andrei îi spune că și părinții lui muriseră.

Când fata termină, Antonescu îl prezintă Elenei pe Andrei Rizea. Era judecător de ședință la tribunal și absolvent de Conservator. Îi spune apoi povestea cu afișul.

Gazda aude că Andrei știe să cânte sonata la vioară. Îl roagă să își aducă vioara ca să o cânte acompaniat la pian. Elena îl roagă să aducă și afișul.

Andrei aduce vioara și afișul. Elena citește cuvintele de vie admirație notate de Andrei pe afiș. Când încheie, cei doi sunt ovaționați de toată lumea.

Ajuns acasă, Andrei se bucură că fusese la petrecerea lui Vineanu. Cântă la vioară având în gând chipul Elenei.

Sursa foto

* * *

Urmează În lumea dreptății (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !