CIULEANDRA. Povestire pe scurt (9)

roman de LIVIU REBREANU

Urmare la Ciuleandra (8)

XXII

A doua zi de dimineață, Puiu Faranga se pregătește cu grijă pentru întâlnirea cu doctorul Ursu. Își vede în oglindă chipul slăbit de suferință. O lasă la îndemână, să se admire de câte ori trece pe lângă ea.

La vizita medicală, doctorul sosește cu toată suita. Puiu îi spune că vrea să-i vorbească în particular. Doctorul îl anunță că îl așteaptă în cabinetul său după ce va termina vizita.

Puiu așteaptă înfrigurat să fie chemat. Ajunge, în sfârșit, în cabinetul doctorului. Îi spune acestuia că a descoperit de ce a omorât-o pe Mădălina.

Neîncrezător, doctorul îi cere să vorbească. Puiu spune că este victima eredității, că toată viața a purtat în el instinctele criminale. A ucis-o pe Mădălina fiindcă ea se nimerise să fie atunci lângă el. Ar fi putut să fie oricine. Își amintește cum i-a spus cineva că, atunci când este furios, seamănă leit cu un om primitiv.

Tânărul conchide că este nebun cu adevărat, că nu fusese o clipă de nebunie, ci o nebunie definitivă.

XXIII

Seara, Puiu îl întreabă pe Andrei, gardianul, dacă crede că el este bolnav cu adevărat. Omul, știind că boierii scapă când comit câte ceva grav cu pretextul nebuniei, nu îl credea bolnav. Chiar și ciudățeniile pe care le observase la Puiu le credea șiretlicuri făcute ca să fie crezut ca este nebun.

Puiu vrea să-i povestească cum își ucisese soția. Zăpăcit, trece la alt subiect și îl întreabă pe Andrei dacă omorâse mulți oameni în război. Omul spune că uciderea oamenilor în război nu este socotită crimă. Chiar și așa, el se ferise să omoare pe cineva.

Tânărul insistă și spune că el și-a omorât soția fiindcă trebuia să omoare pe cineva. Dacă tatăl său nu l-ar fi ferit de front, ar fi omorât acolo oameni și soția lui ar fi trăit și acum. Acum, păcatul acesta îi apăsa greu sufletul.

XXIV

A doua zi, gardianul îl duce pe Puiu să se plimbe prin grădina sanatoriului. Era început de martie și zăpada aproape că se topise cu totul. Puiu privește prin grilaj casa din față și îi vede numărul, treisprezece. Gardianul confirmă și tânărul se înfioară.

Revenit în camera sa, observă că avea numărul șaptezeci și șase. Întâi e mulțumit că nu e treisprezece, apoi adună cifrele și numărul treisprezece devine o obsesie. Își amintește că Mădălina fusese înmormântată într-o zi de treisprezece. Că o cunoscuse într-o zi de treizeci și unu, adică treisprezece întors. Ziua nașterii lui era treizeci și unu; terminase liceul în 1913; adunate, cifrele anului în care murise mama lui făceau tot treisprezece. Logodna lui Puiu cu Madeleine fusese tot într-o zi de 13, iar ziua nașterii ei fusese 31.

Auzind de obsesia fiului pentru acel număr, bătrânul Faranga se îngrijorează și mai tare. Îi promite fiului că îl va muta curând în alt sanatoriu. Puiu izbucnește și spune că doctorul îl urmărește ca un dușman. Că îl visează și noaptea, cum îi înfige niște ace lungi în creier.

* * *

Urmează Ciuleandra (10)

Citește povestiri pe scurt de lecturi școlare !