CIULEANDRA. Povestire pe scurt (11)

roman de LIVIU REBREANU

Urmare la Ciuleandra (10)

XXVII

De îndată ce ajunge în antecameră, Puiu îi spune lui Andrei că trebuie să își reamintească Ciuleandra. Vrea să-i facă în necaz doctorului Ursu. Îl acuză pe acesta că mințise. E sigur că nu voise să-i cânte melodia acestui joc. E sigur că mințise când promisese să i-o aducă.

Puiu se duce în camera lui să-și schimbe hainele. În timpul acesta fluieră încercând niște melodii, apoi vorbește cu el însuși. Își spune cu glas tare că e idiot dacă e așa obsedat de Ciuleandra. Alături, Andrei ascultă cu milă. Își dăduse seama că nu e ceva în regulă cu tânărul.

Puiu apare în ușă și îl trimite pe gardian după mâncare. Rămas singur, încearcă să reconstituie melodia. Schițează și pașii de joc, apoi se răzgândește. Reface pașii, ca să-și amintească melodia. Joacă fără oprire vreun sfert de ceas. Se prăvălește apoi pe pat, obosit și încântat.

Când Andrei revine, Puiu mănâncă lacom, apoi se culcă. Doarme până târziu, după-amiază, când vine tatăl său. Bătrânul îi spune că a obținut aprobare să îl mute la alt sanatoriu, pe treisprezece martie.

Puiu nu vrea să se mute pe treisprezece. Tatăl său îi spune că astea sunt copilării. Cedează apoi și spune că vor amâna cu o zi.

După ce pleacă tatăl său, Puiu se duce în antecameră și îi spune lui Andrei că nu vrea să se mute. Îi e teamă că la noul sanatoriu va uita Ciuleandra. Îi cere lui Andrei să joace și el. Omul refuză și Puiu încearcă să joace, dar nu nimerește pașii. Îl cheamă pe gardian în camera lui și acolo se pornește pe joc. Cade frânt de oboseală și Andrei se retrage în camera lui, unde se închină.

XXVIII

Dimineață, Puiu este chemat în cabinetul doctorului Ursu. Pe coridor, înaintea ușii, vede o țărancă. O întreabă de unde este și află că e din Vărzari. Își dă seama că este mama Mădălinei și intră brusc în cabinet.

Doctorul îi spune că pentru această femeie îl chemase. Venise să îi ceară un sfat. El se gândise că o poate ajuta mai bine ginerele ei. O cheamă și pe ea în cabinet.

Mama Mădălinei spune că o învățaseră oamenii din sat să ceară despăgubiri pentru moartea Mădălinei. Puiu obiectează că Mădălina fusese dată de suflet și mama nu mai avea dreptul să ceară nimic. Femeia răspunde că i s-a frânt inima de mamă când a fost ucisă chiar de cei care o luaseră.

Doctorul Ursu izbucnește indignat. Trebuia să se gândească că e mamă când o dăduse pe fată. Acum era urât să tragă foloase după moartea ei. Femeia îi reproșează că oamenii o trimiseseră tocmai la el s-o ajute. Doctorul, emoționat, îi amintește că nu îl ascultase când îi spusese să n-o dea pe fată. Acum el nu o poate învăța cum să înșele lumea.

Sfatul doctorului este să meargă la bătrânul Faranga, să ceară cuviincios un ajutor, fără a pomeni de despăgubiri. Puiu este de acord, ba chiar vrea să îi dea mult, de sufletul Mădălinei. Doctorul o scoate pe femeie din cabinet.

* * *

Urmează Ciuleandra (12)

Citește povestiri pe scurt de lecturi școlare !