”În tren, nu există banchete capitonate la clasa intermediară și publicul călător e fie intermediar, adică eurasiatic, fie indigen, fie din speța vagabonzilor, oameni de spirit, deși cu năravul beției. ”Intermediarii” nu folosesc bufetele căilor ferate. Ei își poartă merindele în pachete ori borcane, cumpără dulciuri de la negustorul indigen de bomboane și beau apă din cișmele, pe la halte. Iată de ce, vara, sunt uneori scoși țepeni și răposați din compartimentele lor și în orice anotimp li se arată prea puțină considerație.”
”Birourile unui ziar par a se bucura de privilegiul atragerii unei varietăți uimitoare de persoane, în dauna cât mai mare a disciplinei. Sosesc doamne misionare și îl somează pe director să-și lase pe loc baltă toate obligațiile, spre a descrie distribuirea premiilor la o școală creștină din mahalaua unei comune dealtminteri cu desăvârșire inaccesibilă; colonei trecuți cu vederea pe tabelul de înaintări se aciuiază și schițează planul unei serii de zece, douăsprezece ori douăzeci și patru de articole de fond cu privire la înaintări după vechime ori la alegere; niște misionari pretind să li se spună de ce n-ar avea ei dreptul măcar o dată să-și schimbe natura plângerilor și să terfelească un coleg aflat sub patronajul nemijlocit al directorului; trupe de actori lipsiți de fonduri năpădesc birourile pentru a lămuri că nu-și pot plăti reclama, dar că la întoarcerea lor din Tahiti și din Noua Zeelandă o vor plăti cu dobândă; inventatori de motoare cu ventilatoare brevetate, de șuruburi de legătură pentru vagoane, de săbii ori de arbori-motor incasabili vin în vizită cu buzunarele doldora de certificate și doritori să obțină câteva ore de discuție; reprezentanți ai unor societăți pentru vânzarea ceaiului intră, se așează și își redactează prospectele cu tocurile din birou; secretari ai comitetelor de serate dansante îl conjură cu glas înalt pe cronicarul monden, ca să obțină o dare de seamă mai amplă a splendorilor ultimului lor bal…
Dar acesta-i momentul distractiv al anului. Mai sunt alte șase luni în cursul cărora nu vine niciodată nimeni, termometrul urcă – centimetru cu centimetru - până la ultimul grad și umbra cu greu agonisită înăuntrul biroului abia-ți îngăduie să citești; șase luni în lungul cărora tiparul frige dacă-l atingi și nimeni nu scrie decât dări de seamă ale serbărilor din stațiunile de munte, ori notițe necrologice. Aceea este perioada în care telefonul se preface în groază stridentă, oricând gata să-ți anunțe decesul subit al unor bărbați sau femei pe care-i cunoșteai bine.”
În India sfârșitului de secol XIX, naratorul (însuși Rudyard Kipling) conduce un ziar local. Într-o călătorie cu trenul, îl cunoaște pe unul dintre cei doi oameni care vor ajunge regi în Kafiristan – regiune dintre munți de pe teritoriul Afghanistanului de astăzi. Povestea e palpitantă și e preferabil să o aflați citind-o, dacă nu cumva ați văzut ecranizarea ei. Se numește, ca și nuvela, ”Omul care a vrut să fie rege” și interpreții rolurilor principale sunt faimoșii Sean Connery, Michael Caine și Cristopher Plummer. Prin citatele prezentate, eu am vrut doar să vă atrag atenția asupra atmosferei epocii și locului, evocată cu inegalabilul umor englezesc al autorului.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !