5 octombrie 2018

CITATE FAVORITE (46) Înțelepții lumii despre Învățătură

academia-lui-platon-mozaic-din-pompei

Din vechile scrieri indiene:
  • Învățătura este frumusețea cea mai aleasă a omului; învățătura procură plăceri, ea dă glorie și bucurie; învățătura este prietenul celui care pleacă în țară străină; învățătura este divinitatea supremă; învățătura este onorată de regi, nu averea. 
  • Învățătura e o perlă, o avere mare, pe care rudele nu o pot împărți între ele, nici hoții nu o pot fura, și care nu se împuținează prin dăruire. 
  • Nici prin ani, nici prin părul alb, nici prin avere, nici prin rude nu este mare cineva; înțelepții străvechi au stabilit legea: cine-i învățat, acela este mare în ochii noștri. 
  • Dușmancă este mama și vrăjmaș este tatăl al căror copil nu e dat la învățătură.
Rădăcinile învățăturii sunt amare, dar roadele sunt dulci. Aristotel
Trebuie să învățăm cât timp trăim. Seneca
Tot Seneca adaugă: ”Când îți vei fixa cele învățate în așa fel încât să nu le pierzi? Când le vei încerca? Căci nu este îndeajuns să le încredințezi memoriei, le trebuie să fie verificate prin acțiune. Nu este fericit acela care le știe, ci acela care le îndeplinește.”
Pe de altă parte, Syrus atenționează ”Mai bine să nu știi un lucru decât să-l înveți prost.”, iar Democrit spune: ”Mulți oameni foarte învățați nu au minte.”, susținut și de Heraclit: ”Erudiția nu ne învață să avem minte.” Cebes (filosof din Teba, discipol al lui Socrate) merge mai departe și trage semnalul de alarmă: ”Nu împiedică cu nimic ca cineva să fie cu știință de carte și să posede toată învățătura și totuși să fie și bețiv, necumpătat, avar, nedrept, trădător și, în sfârșit, fără minte.”

Învățătura, deci, nu înseamnă numai însușirea de cunoștințe, ci și aplicarea lor. Ea presupune obligatoriu și cultivarea bunului-simț, și dezvoltarea rațiunii, și formarea unui caracter frumos.
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !