”S-a văzut de multe ori ca o societate să se prăbușească sub furtuna care se stârnește asupra oamenilor; istoria e plină de naufragii de popoare și imperii; într-o bună zi, uraganul necunoscut vine și ia cu el moravuri, legi, religii.
Civilizațiile Indiei, Chaldeii, Asiriei, Egiptului au dispărut una după alta. De ce? Nu știm. Care sunt cauzele acestor dezastre? Nu le cunoaștem. Aceste societăți ar fi putut fi salvate? Au pierit din pricina lor înselor? S-au încăpățânat în cine știe ce viciu fatal care le-a dat pierzării? Câtă sinucidere se cuprinde în această moarte groaznică a unei națiuni, a unei rase? Iată întrebări fără răspuns. Întunericul acoperă civilizațiile osândite. Intrase apa în ele din toate părțile fiindcă se scufundaseră și nu putem spune nimic mai mult. Cu un fel de spaimă privim în fundul acelei mări care se cheamă trecutul, peste talazurile uriașe, veacurile, imense corăbii, Babilon, Ninive, Tars, Teba, Roma, cum se scufundă sub suflarea groaznică a tuturor vâltorilor întunecimii.
Întunecimi acolo, lumină însă aici. Nu cunoaștem bolile civilizațiilor străvechi, cunoaștem însă beteșugurile civilizației noastre. Avem dreptul de a arunca lumina asupra ei; îi contemplăm frumusețile și îi dezgolim urâțeniile. Civilizația noastră, creație a douăzeci de veacuri, e în același timp un monstru și o minune; merită truda de a fi salvată.
Dincolo de moralitatea socială, se simte nemurirea omenirii. Dacă se ivesc ici și colo urâte răni și pecingini, nu înseamnă că piere însuși globul pământesc. Boala poporului nu omoară omul.
Și totuși, cei care observă clinica socială mai dau uneori din cap a a îndoială. Veni-va oare viitorul? Aproape că am putea să ne punem această întrebare, când vedem în jurul nostru atâta beznă înfiorătoare, crunta înfruntare a egoiștilor cu nenorociții. Partea celor egoiști sunt prejudecățile, creșterea în neștiința despre lume a odraslelor bogate, pofta care amețește ca o beție, un prisos de belșug care zăpăcește, teama de a suferi, plăcerea neînduplecată, eul atât de umflat încât înnăbușă sufletul. Oropsiților le e lăsată foamea, pizma, ura de a-I vedea pe ceilalți cum huzuresc, adâncul zbucium al instinctelor omenești către îndestulare, negura care năpădește inimile, tristețea, nevoia, fatalitatea, neștiința simplă și impură.
Va trebui, totuși, să continuăm a ridica ochii la cer? Punctul luminos pe care-l zărim acolo nu se va stinge? E îngrozitor să vezi idealul pierdut astfel, strălucitor, dar înconjurat de uriașe amenințări negre îngrămădite monstruos în jurul lui. Totuși, nu e mai primejduit ca o stea între fălcile norilor.”
Cu acest citat ne luăm rămas-bun de la genialul Victor Hugo și de la romanul său. Rămâne să răspundem la întrebarea ”În ce măsură s-au rezolvat problemele fundamentale ale omenirii în cei aproape două sute de ani ce s-au scurs de la scrierea acestui roman?”
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Have you ever thought about adding a little bit more
RăspundețiȘtergerethan just your articles? I mean, what you say is valuable and everything.
But imagine if you added some great visuals or videos to
give your posts more, "pop"! Your content is excellent but
with images and clips, this blog could certainly be one of the greatest in its
niche. Very good blog!