4 octombrie 2018

CITATE FAVORITE (25) Jerome K.Jerome.”Gândurile trândave ale unui pierde-vară” Despre timiditate

despre-timiditate
”Un bărbat timid înseamnă un bărbat singuratic, rupt de ceilalți.
Umblă printre oameni, dar nu se amestecă printre ei. Între el și semenii săi e o barieră de netrecut, un zid mare și invizibil, de pe urma căruia, dacă încearcă să-l treacă, se alege numai cu niște vânătăi de toată frumusețea.
Vede figurile încântătoare și aude vocile plăcute de cealaltă parte a zidului, dar nu poate întinde mâna până acolo. Se uită la oamenii veseli și-ar vrea să le vorbească și să fie în rând cu ei, dar ei trec mai departe, sporovăind voioși, și nu-i poate opri. Pe strada forfotitoare, în camera plină de lume, în vâltoarea muncii, în caruselul plăcerilor, în orice loc în care oamenii se strâng laolaltă, timidul stă deoparte ca un lepros, solitar și ocolit de toată lumea. Sufletul i-e plin de dor și de iubire, dar lumea habar n-are de asta. Masca de fier a timidității e țintuită pe figura lui, iar omul din spatele ei nu iese niciodată la vedere.
...Băieții îi spun că e ”mai rău ca o fată”, iar fetele resping cu tărie aluzia, exclamând indignate că o fată n-ar ajunge nici măcar pe jumătate atât de rău.
Au dreptate. Pe lume nu există ceva care să se numească femeie sfioasă. Știu, părerea general aceptată este exact opusul celei exprimate de mine. Toate femeile ar fi niște pui de căprioară sfioși, care roșesc și-și lasă-n jos privirile lor blânde când te uiți la ele și o iau la fugă când le adresezi câteva vorbe. Aiurea! O fată de 12 ani e sigură pe ea și rece ca proverbialul sloi de gheață, pe când fratele său de 20 se bâlbâie și se fâstâcește lângă ea. O femeie poate să intre târziu în sala de concert, să tulbure audiția, să deranjeze tot publicul fără cea mai vagă urmă de neliniște, pe când bărbatu-său vine după ea zdrobit de rușine, cerându-și scuze în toate părțile.”


În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !