11 august 2018

RĂZVAN ȘI VIDRA. Povestire pe scurt (5)

dramă istorică de BOGDAN PETRICEICU HASDEU

Cântul V Mărirea

Urmare la Răzvan și Vidra (4)
Motto:
„Așa s-a plătit și lui Răzvan răul ce-i făcuse și el lui Aron-vodă...“
Miron Costin, cap. II



La palatul lui Răzvan din Iași, Vulpoi și Răzașul, ajunși acum căpitani de oaste, sunt îngrijorați pentru felul în care merge lupta cu leșii. Chiar atunci, Tănase, ajuns căpitan și el, aduce vestea că s-a semnat pacea cu leșii. Afară oamenii îl ovaționează pe Aron-vodă. Sosește Răzvan, care îi trimite pe cei trei să cheme toții căpitanii, cât mai repede.

Răzvan și Vidra vorbesc despre pacea cu leșii, apoi Răzvan spune că s-a hotărât să ia puterea chiar atunci, să devină domnitor până când puterea lui Aron-vodă nu se întărește cu ajutorul leșilor. De data aceasta Vidra este cea care spune să mai aștepte, dar Răzvan este hotărât, ori se suie pe tron, ori intră în mormânt.
Sosec căpitanii și Răzvan le spune că vrea să ia tronul lui Aron-vodă, fiindcă s-a înțeles cu leșii, prieteni cu turcii. Îi trimite să-l prindă pe Aron și să anunțe când reușesc cu focuri de pistol, apoi să îndemne poporul să strige ”Trăiască vodă Răzvan”. Vulpoi are misiunea să-l prindă pe hatmanul Bașotă. Tănase, înainte de a pleca, îi dă de înțeles lui Răzvan că țara n-a avut până acum vreun domnitor țigan și poporul va cârti, mai bine să rămână hatman.
Răzvan așteaptă cu nerăbdare să audă semnalul. Într-un sfârșit îl aude. Îi spune Vidrei că de acum este doamnă, dar Vidra îi dă vestea că acum este femeie și mamă, că a simțit cum se mișcă copilul în pântece.
La noul domnitor vine șoltuzul să i se închine, după datină. Vidra își revine și deja face planuri de altă mărire, acum îl vrea pe Răzvan împărat, să domnească peste toate țările române. Numai că vine Vulpoi cu o veste groaznică. Bașotă scăpase și deschisese porțile cetății, care era acum plină de leși.
Răzvan și căpitanii se duc să-i înfrunte pe leși, dar Răzvan se întoarce grav rănit. În ultima clipă, el îi spune Vidrei că și-a pierdut viața pentru un ceas de mândrie, îndemnat de ea. Răzvan moare, iar Răzașul îi strigă Vidrei că ea l-a împins la moarte.

Sfârșitul povestirii pe scurt a dramei istorice ”Răzvan și Vidra”

Citește textul întreg !

Alte povestiri de drame istorice:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Un comentariu:

  1. Cum continuă Stefan cel mare faza care începe " căci țara nu este a voastră..."? Mă interesează foarte mult răspunsul și va mulțumesc mult dacă ați putea sa îmi spuneți(din păcate nu îmi mai amintesc, am 60 de ani)!

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !