NĂPASTA. Povestire pe scurt (2)

dramă de ION LUCA CARAGIALE

Actul I (continuare)

Urmare la Năpasta (1)

După plecarea lui Gheorghe, nu trece mult timp și bate la ușă un om ciudat. Spune că îi este foame și este obosit. El îi spune apoi femeii că este nebun. Întrebându-l despre el, Anca află că este chiar Ion, ocnașul dispărut. Fusese acuzat că îl omorâse pe Dumitru Cirezarul, primul ei bărbat. Cum bărbatul este foarte obosit și are dureri de cap, ea îl duce să se culce.

Când revine în odaie, îl găsește pe Gheorghe. Află de la el că Dragomir spusese la cârciuma Popii că a doua zi dimineață va pleca în lume. Chiar își luase bun-rămas de la toți. Femeia cade pe gânduri. Îl trimite acasă pe Gheorghe și îi spune să vină numai dacă va vedea semnalul.

Rămasă singură, Anca vorbește cu sine însăși. Își face socoteala că bărbatul ei l-a omorât pe Dumitru. Bănuiește că vrea să stea în lume un an, apoi să mărturisească fapta ce avea să fie prescrisă. Se gândește apoi la soarta nebunului. Gândește că libertatea nu îi este de niciun folos, că îi este mai bine la ocnă, fie pentru o faptă, fie pentru două.

Dragomir, beat, sosește acasă. Îi spune Ancăi că vrea să plece în lume. Motivul ar fi că ea nu îl iubește și l-a nenorocit numai prin faptul că a cunoscut-o. Apoi spune că pleacă fiindcă are o treabă departe. Va lipsi mult, o lună-două, poate chiar un an. Îi spune cum să rezolve treburile bănești ale casei, atât de amănunțit încât o face pe Anca să creadă că nu se va mai întoarce.

Femeia îl întreabă pe bărbatul ei de ce pleacă în lume. Îl întreabă dacă a sărăcit, ori i-a ars casa, ori a făcut o faptă rea. Numai în astfel de împrejurări pleacă cineva în lumea largă. Ori e deznădăjduit, ori e făcător de rele, ori e nebun. Ba chiar îi spune unele lucruri pe care le observase și care o faceau să creadă că și-a pierdut mințile.

Dragomir visa urât noaptea și îi era frică să doarmă cu lumina stinsă. Înainte putea să bea oricât și rezista. Acum se îmbăta după ce bea numai un țoi de rachiu. În primii ani de căsnicie o punea el să facă pomeni pentru sufletul lui Dumitru. Acum se înfuria numai când se vorbea despre el.

Anca îi atrage atenția că și mai devreme vorbise ca un nebun în fața lui Gheorghe. O întrebase pe ea dacă crede că el l-a omorât pe Dumitru. Îl sfătuiește să se spovedească, să-și ușureze sufletul. Dragomir pleacă să se culce. Anca îi spune să se închine, ca să nu mai viseze urât. După ce iese, ea adaugă să se închine, căci se apropie ceasul.

* * *

Urmează Năpasta (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!