MIZERABILII. Povestire pe scurt (66)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a V-a JEAN VALJEAN

CARTEA a III-a Între suflet și mocirlă

I Cloaca și surprizele ei

Ridicând capacul din bare de fier, Jean Valjean pătrunsese în canalele Parisului. Îl luase cu el și pe Marius, despre care nu știa dacă este viu sau mort.

Întunericul și liniștea de acolo îi dădură la început impresia că este orb și surd. După un timp, ochii începură să se deprindă cu puțina lumină ce pătrundea prin grătar și lumina slab o mică porțiune din canal. Dincolo de aceasta era întuneric beznă.

Bătrânul îl luă în spinare pe Marius și porni la drum. Răsuflarea ușoară a tânărului îl făcu să înțeleagă că este în viață. Mergând orbește prin canalele încâlcite, Jean Valjean începu să se întrebe îngrozit dacă va ieși vreodată de acolo, dacă nu cumva Marius va muri din cauza hemoragiei, iar el din cauza foamei.

După vreo jumătate de oră, își dădu seama că în spatele lui licărește o lumină. Întoarse capul și privi. În spatele luminii se aflau vreo zece umbre îngrozitoare. Era poliția.

II Lămurire

Chiar în acea zi, prefectul poliției ordonase să se facă razii în canale, de teamă că răsculații ar fi putut să se ascundă acolo. Lumina pe care o văzuse Jean Valjean era lumina unei  patrule. Bătrânul se lipi de perete, sperând să nu fie observat.

Din fericire, polițiștii nu vedeau mai nimic, lumina era prea slabă pentru întunecimea adâcurilor canalului. Auziseră foarte slab zgomotul produs de pașii lui Jean Valjean, dar, nezărind nimic, schimbară direcția și porniră pe alt canal.

III Omul ”filat”

Chiar și în timpul răscoalei, poliția își îndeplinea neabătut toate îndatoririle. În timp ce Jean Valjean răsufla ușurat că nu fusese văzut de polițiști, un hoț slăbănog era urmărit pe stradă de un polițist înalt și voinic. Trecând pe lângă o birjă, cel din urmă făcu semn birjarului să îi urmeze. Birjarul își dădu seama că e polițist și o luă la pas în urma lor.

Cel urmărit o luă pe cheiul Senei, cu polițistul după el. Primul ajunse la un morman mare de moloz și dispăru din vederea celuilalt. Când polițistul trecu și el de morman, constată că urmăritul dispăruse.

Polițistul văzu jos un grilaj de fier și își dădu seama că omul trecuse pe acolo în canale. Încercă să deschidă, dar grilajul era încuiat. Cel urmărit avusese o cheie, descuiase, intrase, apoi încuiase la loc grilajul.

IV Și el își poartă crucea

Obosit, înfometat și însetat, Jean Valjean își continuă drumul. Ocoli, ghidat numai de instinct, prin multe galerii încâlcite. Ajuns la o gură de canal, pe unde venea lumină, se opri și îl puse jos pe Marius. Îi puse mâna pe piept și simți că inima îi mai bate.

Bătrânul găsi în buzunare o bucată de pâine, pe care o mâncă, și carnetul în care Marius scrisese numele lui și adresa bunicului. Citi, se ridică și îl luă din nou pe tânăr în spinare, pornind apoi mai departe.

V Nisipul, ca și femeia, e viclean

Uneori, pe anumite plaje, mergând pe nisip în timpul refluxului, omul simte că nu mai poate să meargă și vede că picioarele i s-au înfundat în nisip. Se agită și strigă, simțind cum nisipul îl înghite. Îl înghite cu totul și la suprafață nu rămâne niciun semn.

O astfel de întâmplare se poate petrece și în nămolul din fontis - fundul gropilor din canale. La groaza de a simți că este înghițit de cloacă, se adaugă mirosul îngrozitor și faptul că este întuneric beznă și nimeni nu poate vedea și auzi ce se întâmplă.

VI Fontisul

Jean Valjean ajunse în fața unui fontis. Trebuia să-și continue drumul, deci merse mai departe. Picioarele i se înfundară tot mai mult în nămol, apa îi trecu de genunchi, apoi de mijloc.

Bătrânul îl ridică cu ambele brațe pe Marius deasupra capului și luptă din răsputeri să meargă mai departe. Chiar atunci când apa îi trecu de bărbie, simți sub picioare pavajul tare al galeriei. Când ieși cu totul din apă, căzu în genunchi, mulțumindu-i lui Dumnezeu.

* * *

Urmează Mizerabilii (67)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!