MIZERABILII. Povestire pe scurt (63)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a V-a JEAN VALJEAN. CARTEA I Războiul între patru ziduri

XII. Dezordinea – apărătoare a ordinii

Garda națională din împrejurimile Parisului a fost potrivnică răscoalei. Reprezentând interesele micii burghezii, compusă din cârciumari, negustori și alții ca ei, nu suporta nicio mișcare ce scadea veniturile membrilor ei. Pe de altă parte, nu suporta nici disciplina și fiecare făcea ce îi dictau instinctele.

Așa se face că, pe 6 iunie 1823, o companie a gărzii naționale își căută și își găsi sfârșitul în fața baricadei din strada Chanvrerie. Comandantul companiei, căpitanul Fannicot, ordonase deschiderea focului înainte de a fi nevoie. Își condusese oamenii, lipsiți de pricepere militară, asupra baricadei. Când jumătate din ei fuseseră uciși de gloanțele răsculaților, ordonase retragerea și dusese restul oamenilor drept în gura tunului ce trăgea asupra baricadei. Muriseră toți, în frunte cu căpitanul lor, iar cadavrele lor rămaseră răspândite pe strada Chanvrerie.

XIII Licăriri trecătoare

Pentru o o oră-două, în dimineața zilei de 6 iunie 1832, cetățenii Parisului dădură impresia că trec alături de răsculați. Ici un tânăr trăgea în plină stradă, colo o femeie trăgea de la fereastră, dincolo oamenii aruncau peste armată de pe acoperișuri farfurii și unelte gospădărești.

Aceste încercări au fost înăbușite rapid de armată și ultimele licăriri  de speranță se stinseră pentru asediați. Unul îl întrebă pe Enjolras dacă vor muri așa, pe nemâncate. Singurul răspuns pe care îl primi fu o aprobare din cap.

XIV În care se va citi numele iubitei lui Enjolras

Așezați alături de seriosul Enjolras, Courfeyrac și Bossuet glumeau și râdeau cu ceilalți. Bossuet râdea de Enjolras pentru că nu avea o iubită care să-l însuflețească în luptă. Enjolras șopti încet, fără să-l audă nimeni, că Patria este iubita lui.

Artileriștii mai aduseră un tun și le puseră amândouă pe baricada din strada Chanvrerie. Alte două tunuri sfărâmau baricada Saint-Merry.

Ca să protejeze baricada, Enjolras comandă deschiderea focului asupra artileriștilor. Tunurile se auziră mai rar, dar și răsculații din baricadă erau pe cale să termine muniția.

XV Gavroche afară

Auzind că se termină gloanțele, Gavroche luă din cârciumă un coș și ieși din baricadă pe stradă. Se duse la trupurile neînsuflețite ale celor din garda națională și începu să le golească cartușierele în coș.

Pe stradă domnea un fum gros ca o pâclă, care îl ajută pe băiat. Înaintă din ce în ce mai mult pe stradă, până când pâcla deveni destul de străvezie ca soldații să observe mișcarea de pe stradă. Ei începură să tragă în Gavroche, dar acesta își văzu de treabă, cântând în tot acest timp. Până la urmă, un glonț îl nimeri, iar al doilea îi dădu moartea.

XVI Cum din frate poți ajunge tată

În clipa în care Gavroche cădea, ucis de gloanțele soldaților, frații lui mergeau ținându-se de mână prin grădina Luxembourg. Intrați acolo seara, înainte de închiderea porților, rămăseseră închiși în grădină până a doua zi.

Grădina era pustie, căci oamenii se fereau să iasă din case în acea zi în care în Paris bubuiau tunurile. Totuși, în același timp cu băieții, se îndreptară spre bazinul cel mare un tată cu fiul său de vreo șase ani.

Cei doi băieți se așezară în spatele căsuței lebedelor. Din timp în timp, cel mic spunea încet că îi este foame.

Tatăl și copilul se apropiară de bazin. Băiatul ținea un cozonăcel în mână. Mușcase o dată din el, apoi se oprise, fiindcă lui nu îi era foame. Tatăl îl îndemnă atunci să dea cozonăcelul la lebede. Îl aruncă chiar el, dar nu nimeri chiar lângă ele, ci la marginea bazinului. Tot atunci se înteți bubuitul tunurilor, așa că se grăbi să plece cu copilul acasă.

În urma celor doi, micii vagabonzi se apropiară de bazin. Cel mare trase cozonăcelul spre el cu un bețișor și îl apucă. Era ud, dar îl împărți în două bucăți. Pe cea mică o opri pentru el, iar pe cea mare i-o dădu fratelui său și îi spuse să o mănânce.

* * *

Urmează Mizerabilii (64)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!