MIZERABILII. Povestire pe scurt (47)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a IV-a IDILA DIN STRADA PLUMET ȘI EPOPEEA DIN STRADA SAINT-DENIS

CARTEA a V-a AL CĂREI SFÂRȘIT NU SEAMĂNĂ CU ÎNCEPUTUL

Capitolul I Singurătatea și uniformele

Primăvara îi aduse Cosettei alinarea. Încet-încet uita durerea că nu îl mai vede pe Marius. Ba chiar începu să se uite cu oarecare interes la un ofițer arătos ce trecea zilnic prin fața grilajului grădinii. Era Theodule Gillenormand, vărul lui Marius.

Cosette trecu printr-o încercare primejdioasă, căci inima ei dornică de dragoste era aproape gata să se deschidă pentru ofițerul cel chipeș.

II Temerile Cosettei

Jean Valjean făcea câte o călătorie de două-trei zile, din când în când, atunci când nu mai erau bani în casă. Așa făcu și pe la jumătatea lunii aprilie.

Seara, Cosette, plictisită de una singură, cântă ceva la pian, apoi i se păru că umblă cineva prin grădină. Se uită în grădina luminată de lună. Nu era nimeni.

În seara următoare se afla chiar în grădină când auzi același zgomot. Se duse spre casă și, într-un loc unde luna o lumina din spate, văzu încă o umbră, cu pălărie, puțin în urma umbrei sale. Rămase pe loc, apoi se întoarse, dar umbra dispăruse.

La revenirea lui Jean Valjean, fata îi povesti aceste lucruri. Tatăl ei veghe în grădină trei nopți la rând, apoi îi arătă că fusese umbra unui horn mai ciudat. Se liniștiră amândoi, fără a se gândi că, totuși, umbra zărită de fată dispăruse atunci când ea se întorsese.

III Toussaint are părerile ei

Într-o seară Cosette ieși în grădină, se așeză pe bancă, făcu apoi un tur al grădinii și reveni pe bancă. Spre uimirea și spaima ei, pe bancă apăruse o piatră mare.

Cosette fugi în casă și ferecă ușa în urma ei. Îi ceru servitoarei să închidă bine și obloanele. Toussaint promise că le închide bine, adăugând că și ea se teme să nu intre cineva peste ele să le omoare. Fata se culcă îngrijorată și dormi rău toată noaptea.

A doua zi de dimineață, Cosette se duse în grădină. Piatra era tot pe bancă. O ridică și văzu un plic alb. Pe plic nu scria nimic și era nelipit. Înăuntru se afla un caiet. Nu era semnat, nu se putea afla al cui este.

IV O inimă sub piatră

În caiet erau însemnate gândurile cuiva despre dragoste, despre îndrăgostiți, despre suflete și Dumnezeu. Printre aceste gânduri erau și câteva referiri la cea care nu mai vine la Luxembourg, care s-a mutat, care era iubită de un tânăr sărac.

V Cosette după scrisoare

În timp ce Cosette citea, pe stradă trecu ofițerul cel frumos. Ea îl privi și îl găsi chiar respingător. Se uită din nou la caiet. Acum știa al cui este. Era al lui, al celui pe care îl îndrăgise. Dragostea pentru Marius năvăli iar în sufletul ei și îl privi cu mânie pe ofițerul care trecuse din nou prin fața ei.

Toată ziua, Cosette fu amețită, cu gândurile învălmășite, din cauza bucuriei de a-și fi regăsit iubitul.

VI Bătrânii sunt făcuți ca să plece când trebuie

Seara, după ce Jean Valjean ieși la plimbarea lui obișnuită, Cosette se găti cu grijă și ieși în grădină. Abia se așeză pe bancă și simți că este cineva în spatele ei.

Fata întoarse capul și îl văzu pe Marius. Era palid și slab. El îi spuse că o adoră, că o caută demult și că nu vrea să o supere. Ea se prăbuși, el sări și o prinse. Își mărturisiră dragostea, se înfiorară de emoția primului sărut, își povestiră multe (a lui fusese umbra care o speriase într-o seară), își spuseră numele.

* * *

Urmează Mizerabilii (48)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!