MIZERABILII. Povestire pe scurt (45)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a IV-a IDILA DIN STRADA PLUMET ȘI EPOPEEA DIN STRADA SAINT-DENIS
CARTEA a III-a CASA DIN STRADA PLUMET

Capitolul V Trandafirul își dă seama că e o armă de luptă

Într-o zi, Cosette descoperi, privindu-se în oglindă mai atent, că a devenit frumoasă. Faptul fu confirmat de privirile neliniștite ale tatălui său și de o remarcă auzită pe stradă. Cineva spusese despre ea că e frumușică, dar e prost îmbrăcată. Chiar și Toussaint, bătrâna slujnică, îi remarcase frumusețea și o semnalase lui Jean Valjean. Bietul om simți că asta va aduce o schimbare în viața lui.

Într-adevăr, în scurt timp Cosette schimbă vechea rochie și pălăria cu toalete care o făceau una dintre cele mai bine îmbrăcate femei din Paris. Nu mai voi să stea acasă cu tatăl ei, ci dorea să iasă mereu la plimbare. Părăsi curticica din spatele casei, în care stătea Jean Valjean și nu se mai plimba decât prin grădină. Cam la vremea aceea o revăzuse Marius în grădina Luxembourg și descoperise cât de frumoasă se făcuse.

VI Bătălia începe

În ziua în care se revăzuseră, Cosette simțise ceva nelămurit. Se înciudase apoi, când Marius, cuprins de temeri, rămăsese nemișcat pe banca lui. Îi ceruse tatălui ei să se plimbe și, ajunsă aproape de Marius, îi întâlnise privirea. Atunci se îndrăgostiseră .

Cosette nu știa nimic despre dragoste. Nici la mănăstire, nici acasă, nu avusese de la cine să afle ceva despre ea. Iubirea dintre ea și Marius era un fel de adorație mută, de la distanță.

VII O tristețe mai adâncă decât alta

Jean Valjean simțea că se întâmplă ceva. Îl observase pe Marius. Observase că nu se mai apropie de ei când se întâlnesc în grădină. Remarcase că nu mai venea cu hainele vechi, ci era mereu îmbrăcat în cele noi.

Marius făcea tot ce putea să nu fie observat de tatăl iubitei sale. Cosette, la rândul ei, nu îl lăsa pe tatăl ei să ghicească nimic din ce simțea. Odată, el îi spusese ceva despre Marius, iar ea răspunsese de parcă abia atunci l-ar fi văzut pe tânăr pentru prima oară.

Jean Valjean începu să îl încerce pe Marius. Schimbă ora de plimbare, schimbă banca, își uită batista pe bancă. Marius căzu în toate aceste curse. Bătrânul trase concluzia că tânărul este îndrăgostit de Cosette, iar ea nici nu îl bagă în seamă.

Tatăl începu să îl urască pe acela care voia să-I fure dragostea copilei sale. Încetă vizitele în grădina Luxembourg și se mută în strada Plumet. Cosette începu să tânjească. Chipul ei căpătă o paloare care îl îngrijora și îl întrista pe tatăl ei. Sufereau în tăcere amândoi.

VIII Cătușele

În multe dimineți cei doi ieșeau la plimbare dincolo de barierele Parisului, să vadă răsăritul de soare.

Într-o dimineață de octombrie ieșiseră la o astfel de plimbare, când se apropie de ei un convoi de căruțe. În fiecare căruță se aflau douăzeci și patru de oameni, cu zgărzi de fier la gât și legați toți cu un singur lanț. La capetele fiecărei căruțe se aflau câte doi oameni înarmați, care îi păzeau. În ultima căruță se aflau căldări, oale și plite, precum și câțiva oameni, legați și ei, dar care erau culcați, părând a fi bolnavi.  De o parte și de alta a convoiului mergeau gardieni, iar la capetele convoiului se aflau jandarmi călare și cu săbiile scoase.

O mulțime de oameni se adunară pe marginile străzii pentru a privi convoiul. Oamenii din căruțe erau zdrențăroși, buboși, cu priviri rele. Cei din escortă strigau din când în când la ei sau îi loveau cu bețele. Când soarele răsări, le lumină chipurile hidoase, iar convoiul deveni și mai înspăimântător.

Jean Valjean rămase țintuit locului, cu privirile fixe. În urmă cu treizeci și cinci de ani trecuse și el pe aici, într-un astfel de convoi. Cosette îl întrebă cine sunt acei oameni. El o lămuri scurt că sunt ocnași duși la muncă silnică. Cosette tremura și cei doi se întoarseră acasă frânți. Spre seară, el o auzi pe Cosette spunându-și că ar muri dacă vreunul dintre acei oameni s-ar apropia de ea.

A doua zi, în Paris erau niște serbări. Sperând să o facă pe Cosette să uite ce văzuse, Jean Valjean o duse să petreacă. Fata se amuză din plin și bătrânul crezu că reușise. După câteva zile însă, Cosette, pe gânduri, îl întrebă ce înseamnă munca silnică.

* * *

Urmează Mizerabilii (46)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!