3 august 2018

MIZERABILII. Povestire pe scurt (38)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a III-a MARIUS

CARTEA A VIII-A. SĂRACUL CEL PĂCĂTOS

I Marius, căutând o fetiță cu pălărie, găsește un om cu șapcă

Au trecut luni de zile, a venit iarna și Marius nu a mai revăzut-o pe cea care îi răpise inima.
Văzându-l atât de singur și de trist, Courfeyrac l-a luat cu el la un mare bal. Marius spera că o va revedea pe tânăra fată acolo. N-a găsit-o și a plecat și mai mâhnit.

Odată, zări pe o străduță un om îmbrăcat ca un muncitor, cu o șapcă cu cozoroc lung. De sub șapcă ieșeau câteva șuvițe de păr foarte albe, care i-au atras atenția tânărului. I s-a părut că este tatăl fetei și a rămas uimit de ținuta acestuia. Când s-a dezmeticit și i-a dat prin minte să îl urmărească, omul dispăruse deja. După o vreme, Marius uită de această întâlnire.

II Descoperire

În casa Gorbeau nu mai locuiau decât Marius și familia Jondrette. Deși le plătise cândva chiria, Marius nu îi cunoștea, nu stătuse niciodată de vorbă cu niciunul dintre ei.
Într-o seară cețoasă de februarie, Marius ieși. Se ducea să cineze. Deodată două fete despletite și zdrențăroase trecură în grabă pe lângă el. Din vorbele lor înțelese că poliția încercase să le prindă și ele de-abia scăpaseră. În urma lor, tânărul găsi pe trotuar un plic plin cu hârtii. Cum fetele dispăruseră, el băgă plicul în buzunar.

III Quadrifrons (cu patru frunți, lb.latină)

Seara, înainte de culcare, Marius se uită la plicul găsit. Era nesigilat, așa că se uită în el și găsi patru scrisori. Nici scrisorile nu erau sigilate, așa că începu să le citească, în dorința de a afla cui ar putea să le returneze.
După ce termină, Marius era tot atât de nelămurit ca la început. Scrisorile erau adresate unor oameni sus-puși, cu dare de mână, de la care se cereau ajutoare în bani. Ele erau semnate cu nume diferite și prezentau povești diferite, dar erau scrise de aceeași mână, pe aceeași hârtie, cu aceleași greșeli de ortografie. Le puse deoparte și se culcă.
A doua zi dimineață Marius primi o vizită neașteptată.

IV O floare în mocirlă

La ușa tânărului se afla o fată palidă, slabă și zdrențăroasă, ce avea voce de moșneag bețiv și mare fumător.
Fata îi înmână lui Marius o scrisoare de la vecinul Jondrette, tatăl ei. Acesta mulțumea pentru că îi plătise mai demult chiria și cerea un mic ajutor în bani, fiindcă, scria el, nu mai aveau de două zile ce să mănânce.
Marius recunoscu scrisul și ortografia din cele patru scrisori și înțelese cine era autorul lor. Jondrette își trimitea fetele la destinatari și, eventual, le și oferea serviciile. Acum înțelese tânărul și de ce fetele fuseseră urmărite de polițiști.
Fata se uită prin camera tânărului și, văzând cărțile, îi spuse cu un aer de laudă că știe să scrie și să citească. Apoi îl complimentă pe Marius, socotindu-l un băiat foarte frumos.
Serios, Marius îi spuse rece că găsise scrisorile și îi dădu plicul. Fata se bucură, spunând că va duce una din scrisori unui bătrân ce făcea milostenii la biserică, poate va căpăta ceva ca să cumpere de mâncare. Tânărul se scotoci prin buzunare și îi dădu fetei ultimii săi bani, cinci franci.

V O ferestruică a providenței

Marius trăise el în sărăcie, dar abia acum înțelese care este adevărata față a mizeriei. Își făcu mustrări de conștiință că, în timp ce el avea în cap numai vise de iubire, oamenii de alături trăiau în sărăcie și păcat, niște adevărați mizerabili.
În timp ce avea aceste gânduri, tânărul privea spre peretele care îi despărțea odăița de cea a familiei Jondrette. Observă aproape de tavan o gaură, căci peretele era foarte subțire. Curios să vadă cum trăiesc acei oameni, el se sui pe scrin și lipi un ochi de gaura din perete.

VI Fiara în vizuina ei

Camera familiei Jondrette era murdară și întunecoasă. Ca mobilă, două paturi prăpădite, o masă șchioapă și un singur scaun. Fereastra, tăiată în acoperiș, era murdară și plină de pânze de păianjen. Pereții, zgâriați și sparți, purtau desene nerușinate, făcute cu cărbune. Pe jos era molozul construcției, căci camera nu avea pardoseală, așa cum avea camera lui Marius. Pe jos erau aruncate de-a valma zdrențe și ghete vechi și scâlciate.
Această cameră de mansardă impresiona nu numai prin aspectul ei, ci și prin mărime. Avea fel de fel de ieșituri și de colțuri întunecoase. Pe jos, sprijinit de perete, se afla ceva ce părea un tablou așezat cu dosul la vedere.
La masă era așezat un bărbat de vreo  șaizeci de ani, mic, slab, cu un chip șiret și cu haine murdare. Pe masă erau un condei, cerneală și hârtie. Omul scria, comentând cu glas tare
O femeie grasă și mare, cu părul blond-roșcat încărunțit, stătea lângă cămin. Pe pat stătea o fată mică și slabă, de vreo cincisprezece ani.

* * *

Urmează Mizerabilii (39)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu