roman de VICTOR HUGO
PARTEA a II-a COSETTE
Cartea întâi WATERLOO
I - XVIII
Autorul se întoarce la anul 1815 și, pe parcursul a 18 capitole, face o povestire-analiză a bătăliei de la Waterloo. Condițiile meteorologice și nepriceperea călăuzei ar fi fost cauzele principale ale înfrângerii armatei franceze conduse de Napoleon de către englezi și prusaci.
În urma înfrângerii lui Napoleon s-au trasat noile granițe ale statelor europene.
XIX Câmpul de luptă în timpul nopții
După încetarea luptei, pe câmpia de la Mont-Saint-Jean s-a lăsat noaptea. La adăpostul întunericului au început să apară tâlharii care jefuiau cadavrele.
Spre miezul nopții, un om se strecura pe câmpie, nu departe de un furgon de cantinier în care stătea o femeie. Omul înainta printre cadavre, aplecându-se din când în când după pradă. Deodată zări ieșind dintr-un morman de cadavre o mână ce purta un inel de aur.
Jefuitorul de cadavre se aplecă, luă inelul și trecu mai departe. Simți însă că îl apucă cineva de poalele hainei, la spate. Se întoarse și văzu că acela căruia îi furase inelul mai trăia. Îl scoase dintre cadavre. Era un ofițer. Îi luă crucea Legiunii de onoare, ceasul și punga de la cingătoare.
Toate aceste mișcări, faptul că putea respira în voie, îl treziseră pe ofițer. Socotind că tâlharul îi salvase viața, îl întrebă cum se numește. Era Thènardier.
Ofițerul își spuse și el numele, Pontmercy.
Cartea a doua VASUL ORION
I Numărul 24601 devine numărul 9430
Revenind la Jean Valjean, în anul 1823, presa vremii a înfățișat cazul său astfel. Fostul ocnaș Jean Valjean întemeiase, sub numele de Madeleine, o industrie prosperă în orașul Montreuil-sur-mer. Înainte de arestare izbutise să scoată de la bancă din contul său o mare sumă de bani, dispărută fără urmă. Fiindu-i descoperită adevărata identitate și socotit recidivist, fusese condamnat la moarte, dar regele îi schimbase pedeapsa în muncă silnică pe viață.
Jean Valjean avusese la ocnă prima oară numărul 24601. Acum primise un număr nou, 9430. În urma lui, la Montreuil-sur-mer totul se prăbușise. Atelierele își închiseră porțile, oamenii sărăciră.
II În care se vor citi două versuri care sunt poate de la diavol
Cam în această vreme, la Montfermeil s-a petrecut o întâmplare ciudată. Pe aici domnește superstiția că diavolul își îngroapă comorile în pădurea din partea locului. Oamenii săpau gropi și găseau o nimica toată: câte un bănuț, o piatră, un schelet, un cadavru sau nimic. Întocmai așa le vesteau curioșilor două versuri ale unui călugăr, Tryphon. Ele spuneau așa: ”Sapă pământul și-n groapa-ntunecoasă ascunde comori. Bani, arginți, pietre, cadavre spectre și nimic…”
La puțin timp după ce domnul Madeleine – Jean Valjean făcuse călătoria spre Montfermeil, localnicii au observat că bătrânul Boulatruelle, un fost ocnaș care acum lucra la drumuri, își lăsa zilnic munca și se ducea în pădure. Aici săpa gropi, iar oamenii socotiră că se arătase iar diavolul și bătrânul îi cauta comorile.
După un timp, bătrânul încetase căutările, dar curioșii nu aveau liniște. La cârciuma lui Thènardier, învățătorul și cârciumarul îl îmbătară într-o seară, ca să îi afle secretul. După o vreme, bătrânul scăpă câteva cuvinte.
Într-o dimineață, pe când se ducea la lucru, Boulatruelle văzuse în pădure, într-un tufiș, o lopată și un hârleț. Seara, la întoarcere, îl văzuse în pădure pe un individ, fost tovarăș de ocnă, care ducea în mână un pachet mare, ca o lădiță. Bătrânul pierduse urma individului, dar îl văzuse când se întorcea din pădure, purtând lopata și hârlețul, dar fără lădiță. Înțelesese că omul îngropase lădița în pădure, dar nu izbutise să o găsească și se lăsase păgubaș. Boulatruelle nu voise cu niciun chip să le spună celor doi numele individului.
III Lanțul trebuie să fi suferit mai înainte o anumită operație pregătitoare ca să poată fi sfărâmat dintr-o lovitură de ciocan
La sfârșitul lunii octombrie a anului 1823 vasul Orion intra în portul Toulon, pentru reparații. Într-o dimineață, mulțimea care privea la lucrări a fost martoră la un accident.
Un marinar alunecase de pe catargul cel mare. În cădere, se prinsese de o scară de frânghie, care acum se balansa foarte tare cu el. Nimeni nu îndrăznea să îi sară în ajutor, iar omul își pierdea vizibil puterile.
Deodată, unul dintre ocnașii care munceau pe bord sări și se cățără pe funie. El ceruse voie ofițerului supraveghetor și, la aprobarea acestuia, își sfărâmase cu o lovitură de ciocan lanțul de la cătușa ce-i prindea piciorul. Ajunse cu mare greutate la marinar, îl prinse, îl duse la platforma catargelor și îl încredință celorlalți marinari. Când să coboare înapoi, căzu în mare, nimerind între două nave.
Căutările oamenilor fură în zadar. Ocnașul nu mai fu găsit. În ziare apăru o notiță care povestea pe scurt întâmplarea și dădea numele ocnașului: Jean Valjean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !