MIZERABILII. Povestire pe scurt (14)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA I FANTINE

Cartea a șaptea AFACEREA CHAMPMATHIEU

I Sora Simplice

Cele două surori de caritate care lucrau la infirmerie erau două călugărițe din ordinul Lazaristelor: sora Perpétue și sora Simplice.

Sora Perpétue devenise călugăriță din necesitate, fără a avea vreo chemare, numai din nevoia de a avea o ocupație. Ca urmare, era îndrăzneață, nesuferită cu bolnavii, mai ales cu mizerabilii, adesea mânioasă.

Sora Simplice era născută pentru a fi soră de caritate. Blândă, smerită, serioasă, modestă, sora Simplice nu mințise niciodată și pentru nimic în lume nu ar fi spus un neadevăr.

Domnul Madeleine o încredință pe Fantine sorei Simplice, apoi le ceru tuturor să aibă grijă de ea. Stătu o oră lângă bolnavă, apoi se duse în biroul său, unde examină o hartă a drumurilor din Franța, notând ceva pe o hârtie.

II Meșterul Scaufflaire e un om pătrunzător

Domnul Madeleine plecă de la primărie spre casa meșterului Scaufflaire, care închiria cai și cabriolete. Ceru să închirieze un cal. Meșterul întrebă ce distanță avea de parcurs. Primarul scoase biletul și îi spuse. Meșterul spuse că potrivit ar fi calul lui bălan.

Scaufflaire îi atrase atenția primarului că acel cal nu suportă să fie încălecat ci numai înhămat. Mai spuse că, la un asemenea drum, nu putea să tragă decât o cabrioletă ușoară. Primarul îi ceru să pregătească pentru a doua zi dimineață calul și cabrioleta și plecă.

După câteva minute, domnul Madeleine reveni. Întrebă cât fac calul și cabrioleta și îi plăti pentru ele meșterului cinci sute de franci.

După plecarea primarului meșterul și soția lui se întrebară unde se va duce domnul Madeleine. Cum uitase acolo biletul, meșterul văzu distanțele notate și își dădu seama că se ducea la Arras.

Primarul de duse acasă și se încuie în odaia lui. Toată noaptea, casierul, care locuia sub odaia de dormit a primarului, auzi zgomote și văzu o lumină slabă pe fereastră.

III O furtună în capul unui om

Desigur, cititorii au înțeles deja că domnul Madeleine era Jean Valjean. De la întâmplarea cu episcopul, apoi cu Gervais, el se transformase cu totul.

Vânduse tacâmurile de argint, păstrând ca amintire sfeșnicele. Ajunsese la Montreuil-sur-mer și înmulțise banii în afacerea cu mărgele. Devenise un om cumsecade și îngăduitor.

Când îl auzise pe Javert pomenindu-i numele, primise o lovitură puternică. Când aflase apoi despre Champmathieu, primul lui impuls fusese să alerge și să intre la închisoare în locul aceluia. Se liniștise apoi, amăgindu-se cu gândul că, în fond, Champmathieu era un hoț.

Totuși, se gândi el mai departe, plin de remușcări, Champmathieu furase numai niște mere. Dacă avea să fie condamnat ca fiind Jean Valjean, fiind deci recidivist, avea să primească muncă silnică pe viață. Trebuia să se autodenunțe. Pe de altă parte însă, dacă rămânea liber, putea să facă mult bine cu banii săi, să i-o aducă pe Cosette Fantinei, să ajute toți oamenii din ținut. Se hotărî să rămână domnul Madeleine.

Dintr-o ascunzătoare, primarul scoase hainele lui de ocnaș, ciomagul și traista. Le aruncă pe toate în foc, pentru a șterge toate dovezile că el era Jean Valjean. Văzu sfeșnicele primite de la episcop și se îndreptă și cu ele spre foc.

Când începu să scurme cu un sfeșnic în jeratic, remușcările îl cuprinseră din nou. Se gândea că îl condamnă pe un om să stea nevinovat toată viața la ocnă, în timp ce, pentru furtul de mere, ar fi luat numai câțiva ani de închisoare.

* * *

Urmează Mizerabilii (15)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!