DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (6)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA I 

Capitolul 11 

Unde se povestește aventura nefericită pentru Don Quijote, ieșită din întâlnirea cu niște yangheji neomenoși

A doua zi, Don Quijote și Sancho Panza merseră până la un pârâiaș unde opriră să se odihnească. Lăsară catârul și pe Rocinante să pască iarbă și se așezară să mănânce și ei.

În văioaga aceea se opriseră și niște yangheji (locuitori din Yanguaz, Segovia) cu o herghelie de iepe. Deși Rocinante era o fire tare liniștită, de data asta el dori să le cunoască mai bine pe iepele yanghejilor. Iepele însă îl luară la bătaie cu dinții și copitele, iar când ajunseră yanghejii îl luară și ei la bătaie cu ciomegele, lăsându-l lat la pământ.

Don Quijote și Sancho scoaseră spadele, să-l răzbune pe Rocinante, numai că yanghejii erau peste douăzeci, așa că îi ciomăgiră și pe ei ca pe Rocinante apoi își luară iepele și plecară.

Când își reveniră puțin, Don Quijote se învinui că ridicase spada asupra unor oameni ce nu erau cavaleri ca el și de aceea fuseseră atât de aspru pedepsiți. Îi ceru lui Sancho Panza ca altădată, când vor mai înfrunta asemenea oameni, să scoată el spada și să-i pedepsească. Dacă vor apărea și niște cavaleri, abia atunci va interveni și el. Lui Sancho nu-i căzu bine cererea asta și spuse că n-o să tragă spada asupra nimănui și că iartă de pe acum toate jignirile care i se vor aduce vreodată.

Se ridicară amândoi cu greu și Sancho Panza voi să știe dacă trec des prin asemenea întâmplări cavalerii rătăcitori. Don Quijote îi spuse că li se întâmplă destul de des, dar tot atât de multe sunt și prilejurile de a ajunge regi sau împărați. Îi ceru apoi scutierului său să îl urce pe catâr și să îl ducă până la vreun castel unde să i se lecuiască rănile. Așa făcu și ajunseră cu chiu cu vai la un han pe care cavalerul îl vedea castel.

Capitolul XII 

Ce i s-a întâmplat iscusitului hidalgo la hanul pe care îl luase drept castel

Hangiul îi găzdui sub un șopron, în care dormea și un catârgiu, pe un pat făcut din coburi și învelitori de catâr. Lui Don Quijote îi făcură un pat din patru scânduri puse pe două capre. Hangița și fiica ei îi oblojiră trupul, la lumina unei lumânări ținute de Maritornes, o slujnică nu prea frumoasă, dar tare iubăreață.

Catârgiul își dăduse întâlnire cu Maritornes în noaptea aceea, după ce se va fi liniștit toată lumea. Se potoliră toți, dar nu dormea toată lumea. Cavalerul cu mintea înfierbântată de romanele cavalerești avea acum în minte că se află la un castel și că fiica stăpânului se îndrăgostise de el și îi făgăduise să vină la el în noaptea aceea. Era chinuit de teama de a nu săvârși vreo trădare față de doamna inimii lui, Dulcineea din Toboso.

Era întuneric beznă când sosi slujnica. Femeia nimeri drept în brațele întinse ale cavalerului, care o trase să se așeze pe pat, fără a-i da drumul. Cavalerul începu să-i explice cu vorbe întortocheate că îi datorează credință Dulcineei, altfel nu s-ar da în lături de la o asemenea aventură.

Catârgiul ascultă, cuprins de gelozie, cuvintele cavalerului și zgomotul făcut de Maritornes ca să se elibereze din mâinile acestuia. Sări și îi trase un pumn în fălci lui Don Quijote, apoi se urcă pe el și îl călcă în picioare. Maritornes se ascunse în așternutul lui Sancho Panza, care dormea alături de stăpânul său, pe o rogojină așternută pe jos.

Sosi și hangiul, atras de gălăgie. Lumina lumânării îl trezi și pe Sancho, care simți pe cineva lângă el și se luă la bătaie cu nepoftitul. Maritornes îi răspunse și ea cu pumnii, iar catârgiul și hangiul se îndreptară spre ei, catârgiul ca s-o apere pe femeie, iar hangiul ca să o pedepsească.

Sosi și un arcaș al Sfintei Frății. Omul le strigă să se potolească. Dădu de cavaler, care nu mișca și crezu că este mort. Strigă din nou că a fost ucis un om, la care hangiul, catârgiul și slujnica dispărură, rămânând pe loc numai Don Quijote și scutierul său.

* * * 

Urmează Don Quijote (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !