DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (23)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA a II-a

Capitolul XXII

Unde se povestește despre nemaiauzita întâmplare cu peștera lui Montesinos care se află în inima La Manchei, întâmplare căreia Don Quijote i-a dat cu bine de cap.

Don Quijote și Sancho Panza rămaseră trei zile în sat la Basilio și trăiră acolo în răsfăț. După aceasta, cavalerul dori să viziteze peștera lui Montesinos. Licențiatul i-l dădu drept călăuză pe un văr de-al său, un învățăcel mintos căruia îi plăceau foarte mult romanele cavalerești.

Cavalerul, scutierul său și vărul licențiatului porniră la drum. Vărul spuse că studia limba latină și scria cărți, un fel de enciclopedii.

A doua zi, pe la amiază, ajunseră la peșteră. Îl legară bine cu frânghii pe cavaler, acesta o invocă pe Dulcineea, ca să îi poarte noroc, Sancho și vărul îl închinară și se rugară pentru el, apoi îl coborâră în peșteră ca într-un puț.

După o vreme, cei doi traseră funia afară, ca să-l scoată pe cavaler. Acesta părea că doarme un somn foarte adânc și cu mare greutate reușiră să îl trezească. Se așezară apoi să mănânce, pentru ca Don Quijote să mai prindă puteri.

Capitolul XXIII

Despre minunatele lucruri pe care neîntrecutul Don Quijote spuse că le-a văzut în adânca peșteră a lui Montesinos, lucruri a căror neputință de a fi adevărate și a căror măreție fac ca această pățanie să fie socotită drept apocrifă

Cavalerul povesti că, după ce coborâse o vreme, dăduse de o încăpere slab luminată de niște crăpături în pământ aflate mai departe. Făcuse funia colac, se așezase puțin să se odihnească și îl prinsese somnul. Se trezise în mijlocul unei pajiști minunate, pe care se afla un palat de cleștar. Pe porțile palatului ieșise un bătrân, îi spusese că el este chiar Montesinos și îl aștepta demult.

Montesinos îl ținea în palat pe prietenul său Durandarte, vrăjit de vrăjitorul Merlin să vorbească și să sufere și după moarte. Trupul cavalerului era întins deasupra unui mormânt. Montesinos îi spuse că venise cavalerul Don Quijote care poate îi va ajuta să scape de vrajă.

Don Quijote mai spuse că le văzuse pe acolo și pe cele trei țărănci în care fuseseră preschimbate Dulcineea și cele două tovarășe ale ei. Sancho, pe care îl umflă râsul, căci el născocise preschimbarea aceea, înțelese că tot ce povestise cavalerul era rodul nebuniei sale. Don Quijote mai adăugă că una dintre domnițe îi ceruse bani, în numele Dulcineei, ceea ce îl făcu pe Sancho să sară în sus și să strige la stăpânul său să își vină în minți.

Capitolul XXIV

Unde se povestesc nenumărate nimicuri pe cât de nelalocul lor pe atât de folositoare la înțelegerea așa cum trebuie a acestei iscusite povestiri

Vărul, mirat de obrăznicia lui Sancho și de îngăduința arătată de Don Quijote, spuse că el se consideră foarte câștigat că a aflat în acea zi o mulțime de lucruri, pe care le va trece în cărțile sale.

Deodată apăru un om care mâna grăbit un catâr încărcat cu lăncii și sulițe. Întrebat unde se duce cu ele, răspunse că nu se poate opri, dar dacă vin la hanul unde se duce el, le va spune acolo.

Cei trei hotărâră să pornească și ei către han. Ajunseră din urmă un flăcău care se ducea la oaste. Don Quijote îi vorbi cu multă înțelepciune despre îndeletnicirea de oștean, făcându-l pe Sancho să se mire din nou de amestecul de înțelepciune și nebunie din capul stăpânului său.

Ajunși la han, aflară că omul cu lănciile și sulițele este și el acolo.

* * * 

Urmează Don Quijote (24)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !