DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (18)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA a II-a

Capitolul VII

Despre ceea ce s-a întâmplat între Don Quijote și scutierul său, împreună cu alte multe vestite întâmplări

Jupâneasa, văzând că Sancho Panza și Don Quijote complotează să plece iar, se duse la Samson Carrasco. Se gândea că bacalaureatul, cu mintea înțeleaptă și priceput la vorbă, va reuși să-l facă pe stăpânul său să se răzgândească. Samson o trimise acasă, spunând că va veni și el imediat, apoi se duse la preot să pună lucrurile la cale.

Acasă, Sancho îi spuse cavalerului că Tereza îi ceruse să facă o înțelegere scrisă, în care cavalerul să se oblige să-i plătească scutierului său lunar o anumită sumă de bani. Cavalerul refuză, spunând că nu întâlnise în nicio carte despre cavalerii rătăcitori o asemenea învoială. Toți scutierii mergeau cu cavalerii lor în nădejdea unei mari răsplăți, vreun ținut de stăpânit, un nume mare sau un rang înalt, ivite pe neașteptate, ca urmare a aventurilor. Așa că, dacă nu se învoia așa, el avea să-și găsească alt scutier.

Tocmai atunci sosi și Samson Carrasco. Cu vorbe mari și înflorite, el îl încurajă pe cavaler să plece iar și îi spuse că e gata să-i slujescă drept scutier. Mulțumit, Don Quijote îi spuse lui Sancho că iată, se și ivise alt scutier. Cu ochii în lacrimi, Sancho răspunse că el doar ascultase îndemnul nevestei, dar că merge cu el fără simbrie. Bacalaureatul rămase uimit văzând că stăpânul și sluga sunt la fel de zănatici.

În trei zile, cei doi plecară, îndreptându-se întâi către Toboso.

Capitolul VIII

Unde se povestește ceea ce i s-a întâmplat lui Don Quijote ducându-se s-o vadă pe doamna sa, Dulcineea din Toboso

Pe drum, cavalerul îi spuse scutierului său că se duce să obțină încuviințarea de a porni după aventuri de la doamna inimii sale, Dulcineea del Toboso. Sancho, amintindu-și ce îi mințise cavalerului când îl trimisese cu solie la Dulcineea, îi spuse că ea o să-i azvârle binecuvântarea peste ulucile bătăturii și că era cam neagră la chip, din pricină că tocmai vântura grâul când ajunsese la ea. Cavalerul socoti că scutierul său văzuse uluci în loc de ziduri de trecere sau pridvoare ale unor palate strălucite. Mai zise că vreun vrăjitor îl făcuse să o vadă pe domniță vânturând grâul, când ea, de fapt, cosea pânze de aur cu fir de mătase și cu mărgăritare.

După o lungă discuție despre regi și împărați și ce s-a ales de ei după moarte, Sancho ajunse la concluzia că mai bine s-ar face sfinți, dar înainte de asta ar fi trebuit să fie călugări și cavalerul spuse că ei nu pot fi călugări.

Ajunseră, în sfârșit, la Toboso, prilej de mare bucurie pentru Don Quijote și de mare supărare pentru Sancho Panza. Scutierul nu știa cum se va descurca cu stăpânul său, fiindcă nici pe Dulcineea nu o văzuse vreodată și nici nu avea habar unde îi este casa.

Capitolul IX

Unde se povestește ceea ce se va vedea într-însul

Cei doi intrară în Toboso la miezul nopții. Cavalerul îi ceru lui Sancho să mâne către palatul Dulcineei. Sancho spuse că nu se cuvine să bată la poarta domniței la ora aceea. Cavalerul voia totuși să găsească palatul celei pe care o adora și se îndreptă spre o clădire mare despre care era sigur că e palatul Dulcineei. Era biserica.

Tocmai atunci trecu un plugar cu două catârce care târau un plug pe jos. Don Quijote îl întrebă pe unde se află palatul doñei Dulcineea, dar flăcăul spuse că nu e din satul acela, să întrebe la preot sau la dascăl. Sancho îi spuse stăpânului său că ar fi mai bine să se ascundă în pădurea învecinată, în timp ce el o va căuta pe Dulcineea. Și chiar așa făcură.

* * * 

Urmează Don Quijote (19)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !