DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (16)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA a II-a 

 Capitolul I

Despre ceea ce vorbiră preotul și bărbierul cu Don Quijote despre boala lui

După a doua întoarcere a lui Don Quijote, preotul și bărbierul stătură deoparte vreo lună de zile. Nu voiau să-i dea prilej cavalerului să-și amintească toate prin câte trecuse. Țineau, totuși, legătura cu nepoata și jupâneasa. După un timp, ele spuseră că stăpânul casei dădea semne că și-a revenit în minți.

Preotul și bărbierul îl vizitară pe cavaler și stătură mult de vorbă. Părea în toate mințile și avea numai idei și păreri de bun simț. Când vorbiră despre vestea că turcii vin cu oaste puternică asupra creștinătății, Don Quijote spuse că el ar avea un sfat pentru rege. Să cheme toți cavalerii rătăcitori din Spania. Chiar dacă nu ar veni decât cinci-șase, aceia ar fi capabili să-i nimicească pe turci.

Auzind aceasta, nepoata își dădu seama că unchiul ei vrea să se facă iar cavaler rătăcitor, ceea ce unchiul confirmă imediat.

Bărbierul povesti o întâmplare cu tâlc, cu un nebun ce era cât pe-aci să fie eliberat din ospiciu, dacă nu l-ar fi luat gura pe dinainte chiar înaintea plecării. Cavalerul se cam supără și susținu că nimeni nu a fost mai înțelept, mai cinstit și mai curajos decât cavalerii rătăcitori. Preotul se miră din nou că Don Quijote crede cu atâta tărie că au existat cu adevărat cavalerii rătăcitori și domnițele descrise în romanele cavalerești. Vorba le fu întreruptă de gălăgia pe care o făceau în curte nepoata și jupâneasa.

Capitolul II

Care vorbește de nemaiauzita gâlceavă a lui Sancho Panza cu nepoata și cu chelăreasa lui Don Quijote, laolaltă cu alte întâmplări hazlii

Cele două femei țipau la Sancho Panza și nu voiau să-l lase să-l vadă pe Don Quijote. Acesta le făcu semn să îl lase și Sancho intră, în timp ce preotul și bărbierul plecară.

Stăpânul îl întrebă pe scutier ce vorbește lumea despre el. Sancho îi spuse că oamenii îi socotesc pe amândoi drept smintiți, dar părerile sunt împărțite: unii îl cred pe Don Quijote nebun, alții viteaz și alții nenorocos.

Scutierul îi mai spuse cavalerului că venise de la Salamanca bacalaureatul Samson Carrasco. Acesta îi spusese că lumea întreagă le cunoaște isprăvile, fiindcă apăruse și circula o carte numită ”Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha”. Cavalerul îl trimise imediat pe Sancho după Samson Carrasco.

Capitolul III

Despre convorbirea hazlie care a avut loc între Don Quijote, Sancho Panza și bacalaureatul Samson Carrasco

Samson era mare șoltic și tare isteț. Când îl văzu pe Don Quijote, puse un genunchi în pământ și îi ceru să-l onoreze dându-i mâna. Cavalerul îl ridică și întrebă dacă este adevărat că s-a scris povestea lui. Samson adeveri că povestea fusese scrisă de un arap, Cide Hamete Benengeli și tradusă de un învățat în graiul castilian.

Foarte mulțumit, Don Quijote află că lumea admira și întâmplarea cu morile de vânt, și pe cea cu pivele, dar și pe cea cu oile sau cu slobozirea osândiților; că multora le plac și pățaniile lui Sancho Panza, ba unora le plac chiar mai mult decât cele ale cavalerului.

Cartea era scrisă frumos și pe înțelesul tuturor. Unii îi căutau nod în papură și spuneau că nu este clar unde a dispărut măgarul lui Sancho și cum de a apărut înapoi. Alții ar fi vrut să știe ce făcuse Sancho cu cei 100 de galbeni, despre care nu se mai spusese nimic.

Sancho spuse că se duce să mănânce și apoi revine ca să lămurească lucrurile.

* * * 

Urmează Don Quijote (17)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !