DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (14)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA I 

Capitolul XXVII

Unde urmează povestirea nemaiauzitelor întâmplări de la han și se lămurește cu totul problema coifului lui Mambrin și a samarului

Maritornes, auzind urletele lui Don Quijote, fugi iute în pod și îi dezlegă mâna. Cavalerul căzu la pământ și toți fugiră să vadă ce i s-a întâmplat. În acest timp, doi călători se folosiră de tevatura iscată de cavaler și încercară să plece fără să plătească. Hangiul îi prinse din urmă, iar ei începură să-l bată.

Hangița și fiica ei îi cerură ajutor tocmai lui Don Quijote, dar acesta spuse că, după legile cavaleriei, trebuie să aibă învoirea prințesei Micomicona ca să se angajeze în altă aventură în afară de a ei. După ce căpătă învoirea, cavalerul își luă spade și scutul, dar se opri când ajunse la poartă, unde hangiul încă lua bătaie de la cei doi. Întrebat de hangiță de ce nu-i sare în ajutor, el răspunse că nu poate să se bată cu niște scutieri, să-l cheme pe Sancho, că asta era treaba lui.

Până la urmă cei doi călători se potoliră, ba chiar se învoiră să plătească ce era de plătit. Tocmai atunci sosi bărbierul căruia Don Quijote îi luase lighenașul pentru barbierit, iar Sancho samarul de pe măgar. Omul își ceru lucrurile înapoi, dar cavalerul spuse că nu era niciun lighenaș, ci coiful lui Mambrin, pe care el îl câștigase în luptă dreaptă, iar samarul măgarului era harnașamentul calului celui învins, pe care el îl dăduse scutierului său.

Ca să mai râdă, bărbierul și preotul din satul lui Don Quijote, precum și don Fernando, îl sprijiniră pe cavaler, susținând și ei că este coiful lui Mambrin, căruia îi lipsea viziera. Don Quijote îi lăsă pe ei să hotărască dacă era vorba despre un samar de măgar sau un harnașament de cal, iar don Fernando spuse că vor vota acest lucru, iar votul va fi secret. Don Fernando se duse pe la fiecare dintre cei care îl cunoșteau pe cavaler și îi știau nebunia și, vorbindu-și la ureche, își spuseră cu toții părerea. Firește, toți spuseră că era vorba de harnașament, nu de samar.

Unul dintre arcașii care intraseră la han și nu știa cum stau lucrurile spuse că sunt toți înțeleși și că nu e vorba decât despre un samar. Don Quijote sari cu lancea la el și se iscă o bătaie generală. Se opriră ei la un moment dat, dar numai pentru că unul dintre ei își amintise că avea mandat de ridicare împotriva lui Don Quijote. Sfânta Hermandad îl dăduse în urmărire pentru eliberarea ocnașilor. Cavalerul le râse în nas, spunând că nu așa se răsplătește acela care dăduse sprijin unor nenorociți.

Capitolul XXVIII

Despre vrednica de povestit aventură cu patrula de arcași și despre înfricoșătoarea cruzime a bunului nostru cavaler Don Quijote

Preotul se puse pe capul arcașilor, să le demonstreze că Don Quijote este nebun și degeaba îl vor ridica fiindcă i se va da drumul imediat. Pe de altă parte, tot ce făcea cavalerul dovedea pe deplin că are mințile spulberate, așa că oamenii legii renunțară.

Preotul plăti bărbierului așa-zisul coif al lui Mambrin, iar Sancho schimbă samarul măgarului său cu al bărbierului, așa că aceste două pricini fură stinse. Don Fernando plăti hangiului și pentru prima și pentru a doua găzduire a cavalerului și a lui Sancho, precum și despăgubirea pentru burdufurile cu vin.

Dacă se văzu Don Quijote scăpat de toate necazurile, se duse la Doroteea și, vorbindu-i ca unei regine, o îndemnă să pornească mai departe pentru a-și recăpăta tronul. Doroteea răspunse și ea ca o regină, cu vorbe alese, spunând că asta era și dorința ei.

Cavalerul îi porunci lui Sancho să pună șaua pe Rocinante, fiindcă vor porni la drum. Scutierul, necăjit, îi spuse că Doroteea nu e prințesa Micomicona, ci o femeie oarecare, ce se tot sărută cu Don Fernando. Femeia, știind acum ce l-ar putea convinge pe Don Quijote, spuse că Sancho avusese vreo nălucire, din cauza unor farmece vrăjitorești. Atâta îi trebui cavalerului, care îl și înștiință pe Sancho despre asta și, în același timp, îl iertă că spusese asemenea lucruri despre slăvita prințesă.

Pregătindu-se de plecare, preotul puse la cale cu Doroteea și Don Fernando cum să facă să-l ducă pe Don Quijote acasă. Ca urmare, se îmbrăcară și se mascară cu toții, în afară de Sancho, ca să arate a năluci. Îl legară pe cavaler și îl puseră într-un fel de colivie mare și solidă, apoi preotul, schimbându-și vocea, spuse că toate se vor sfârși cu bine, când cavalerul se va însoți cu iubita lui și vor avea doi fii. Lui Sancho îi spuse că și el se va bucura la sfârșit, căci își va primi toată simbria și alte răsplăți.

Auzind asemenea promisiuni, atât Don Quijote cât și Sancho Panza se împăcară cu această întorsătură a sorții.

* * * 

Urmează Don Quijote (15)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !