6 august 2018

DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (1)

roman de MIGUEL DE CERVANTES




Prima parte a romanului a fost publicată în anul 1605, iar a doua parte – în anul 1615.
”Don Quijote” este unul dintre cele mai traduse și tipărite romane, fiind o capodoperă a literaturii spaniole și a literaturii universale. Influența romanului a fost uriașă la vremea sa. Satira la adresa romanelor cavalerești a avut ca urmare faptul că, după apariția sa, nu a mai apărut decât un singur roman cavaleresc, specia dispărând după aceea. Este socotit drept primul roman modern apărut vreodată. Titlul original al romanului este  „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”.


PARTEA I 

Capitolul I 

Care povestește despre firea și felul de viață al vestitului Hidalgo Don Quijote de La Mancha

În Castillia-La Mancha (pronunță La Mancea, fără a accentua pe e), Spania, trăia într-un sat un hidalgo, un cavaler, Alonso Quijano. Nu era prea bogat, nici prea tânăr (avea vreo cincizeci de ani), dar era bine legat, deși destul de slab. În casa lui trăiau o chelăreasă sau jupâneasă, trecută de patruzeci de ani, o nepoată, de nici douăzeci, și un argat, bun la toate.
În timpul liber, cavalerul nu făcea altceva decât să citească romane cavalerești. Îl prinsese atât de mult această pasiune, că aproape uitase de vânătoare sau de gospodărirea avutului său. Nu se gândea decât la personajele și întâmplările din romane, atât de mult încât își pierdu mințile. Începu să creadă și să susțină cu tărie că sunt adevărate, că personajele există aievea și au trecut cu adevărat prin aventurile descrise în cărți.
Curând, cavalerului îi intră în cap ideea că trebuie să devină cavaler rătăcitor, pentru ca isprăvile sale să îi aducă gloria nemuritoare. Curăță o armură mâncată de rugină și îi completă coiful cu niște cartoane prinse cu benzi de fier. Își boteză gloaba de cal cu numele Rocinante (pronunță Rosinante), adică primul între mârțoage ! Pentru el alese numele Don Quijote (pronunță don Chihote). Prin romane cavalerii aveau adăugat la numele lor și numele meleagurilor din care se trăgeau, așa că îl completă și el pe al său, astfel că tot numele era Don Quijote de La Mancha.
În cărți, un cavaler rătăcitor avea neapărat și o iubită, în numele căreia se lupta cu alți cavaleri rătăcitori, cu uriași sau cu vrăjitori. Lui don Quijote îi plăcea Aldonza Lorenzo, o țărancă din Toboso, un cătun vecin. Îi dădu și ei un nume nobil, Dulcineea del Toboso (pronunță Dulsineea) , și o ridică la rangul de stăpână a gândurilor lui.

Capitolul II 

Care povestește cea dintâi plecare de pe moșia sa a iscusitului Don Quijote

Într-o zi călduroasă de iulie, don Quijote își puse armura, își luă scutul și lancea, se sui pe Rocinante și plecă de acasă fără a spune nimic nimănui. Era chinuit de gândul că nu fusese armat cavaler și de aceea, după legile cavalerești, nu avea voie să lupte cu un cavaler. Își mai spunea multe în mintea lui înfierbântată de romane și de soare. Își închipuia cum va începe romanul care îi va descrie isprăvile, apoi îi vorbea Dulcineei în gând cu vorbe întortocheate învățate din romanele cavalerești.
Cavalerul merse toată ziua și, pe înserat, ajunse la un han. În poartă stăteau două tinere care își câștigau pâinea vânzându-și trupul. Don Quijote le socoti două domnițe și le vorbi ca unor domnițe, făcându-le să râdă în hohote. La poartă apăru hangiul, care îi vorbi ca și cum ar fi fost un mare prinț, spre marea mulțumire a cavalerului. El îl trată pe hangiu ca și cum ar fi fost un castelan care îi oferea adăpost în castelul său.
Rocinante fu dus în grajd, iar cele două femei ușoare îi scoaseră armura cavalerului. Nu reușiră să-i scoată și coiful, așa că îi dădură îmbucăturile de mâncare prin viziera ridicată, iar vinul, printr-o țeavă de trestie vârâtă în gură tot prin vizieră. Cum un porcar cânta pe acolo la nai, cavalerul fu foarte mulțumit că la cina de la castel fuseseră aduși și muzicanți.

* * * 


Urmează Don Quijote (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu